Dragii mei,
Îngăduiți-mi să vă spun astfel, pentru că am vârsta bunicilor voștri.
Ca să răspund și eu la întrebarea „Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea copilăria?”, vă spun că un filosof bătrân (toți filosofii sunt bătrâni, oare de ce?) își închipuia că ar fi mai bine să ne naștem bătrâni și să întinerim an după an, pentru a dispărea copii.
Exact ce spune și poezia pe care v-o dăruiesc la sfârșitul acestor rânduri. De ce? Pentru că astfel n-ai mai putea pierde copilăria. Care, vă spun un secret, se pierde prin uitare. Când uiți să fii copil, intri în automatismul fiecărei zile de matur, cum spune una dintre câștigătoare, atunci deja ai murit. O spune și unul din marii copii ai artei lumii, sculptorul Brâncuși: „Când ai încetat să fii copil, ai murit de mult”. Iar a fi copil înseamnă înainte de toate a te juca.
Jucați-vă cât puteți de mult!
Să vă spun un secret: v-ați întrebat cred de multe ori de ce trebuie să citiți poezii și romane și cine sunt oamenii ăia ciudați care, în loc să facă și ei ceva „util”, se apucă să scrie o poezie despre o gărgăriță sau o poveste cu doi copii care vorbesc printr-un fir de păpădie ca prin telefonul mobil.
Vă îndemn să-i vedeți ca pe niște copii mari. Care în felul lor se joacă. Este un mod de a-și păstra copilăria. De aceea citim cărțile unora care au trăit cu sute și sute de ani în urmă. Ei s-au jucat atât de profund, încât au devenit nemuritori. E și acesta un motiv, poate cel principal, să citiți cărți. Este un „medicament”, o doctorie gingașă și dulce în paginile lor, care te ajută să-ți păstrezi intactă capacitatea jocului.
Iată și poemul pe care vi-l promiteam, aparținând marii noastre poete Ana Blandiana.
„Ar trebui să ne naștem bătrâni,/Să venim înțelepți,/ Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,/Să știm din răscrucea primară ce drumuri pornesc/Și iresponsabil să fie doar dorul de-a merge./Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,/Maturi și puternici s-ajungem la poarta creației,/Să trecem de ea și-n iubire intrând adolescenți,/Să fim copii la nașterea fiilor noștri./Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,/ Ne-ar învăța să vorbim, ne-ar legăna să dormim,/Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,/Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…” (Ar trebui)
Vă doresc o copilărie lungă și frumoasă, de zugrăvit în poveste!
Prof. Christian Crăciun,
de 1 iunie 2020
Domnul Christian Crăciun a fost Președintele de onoare al Concursului SOPS 1 – „Copilăria este bucuria”, organizat de „Spune-mi o poveste pentru suflet.”
Răsfoiți albumul concursului SOPS 1 – Copilăria este bucuria
