Povestea de curaj de astăzi, 1 aprilie 2020, este legată de 1 aprilie 1941.
În 1 aprilie 1941, în preajma localității Fântâna Albă (aflată în nordul Bucovinei, atunci sub stăpânire sovietică) s-a petrecut un masacru căruia i-au căzut victime circa 3.000 de români. Mărturii despre această zi sunt adunate în cartea „Fântâna Albă – Golgota neamului”, publicată la Editura Nicodim Caligraful a Mănăstirii Putna. Cartea se poate descărca gratuit de pe site-ul www.putna.ro, secțiunea Publicații.
Din această carte, citiți câteva fragmente despre niște oameni care au fost dispuși să moară pentru libertate, pentru credință și pentru demnitatea de a fi român.
#Povesteadecuraj poate fi ascultată AICI sau pe YouTube:
*
În acele vremuri, în satul Suceveni din nordul Bucovinei, era preot Simion Ivaniuc. În 1941, părintele și soția lui se tem pentru viața lor. În România era interzis să vină, dar obțin dreptul să plece în Germania.
Când află de intenția preotului, câțiva enoriași merg la el. Cad în genunchi și îi spun: „Sfinția-ta pleci! Dumneavoastră scăpați doi oameni, dar pe noi în seama cui ne lăsați? Ce ne facem noi sub stăpânirea dușmană fără preot și fără biserică? Noi unde să ne ducem și încotro s-o apucăm?”
Un gospodar mai în vârstă îi zice cu lacrimi în ochi, dar cu toată blândețea: „Părinte?!, în Evanghelia după Ioan, Mântuitorul nostru spune limpede: Eu sunt Păstorul cel bun, Care sufletul Său și-L pune pentru turma Sa. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu. Nu ne părăsi, părinte, că faci păcate grele!”
„Aceste cuvinte” – mărturisește preotul – „le-am simțit ca o palmă peste obraz, ca cea mai aspră mustrare și aș fi dorit să se deschidă pământul și să mă înghită, din cauza mustrărilor de conștiință ce au pus stăpânire pe mine.”
Părintele rămâne, firește, în Suceveni. Iar după instalarea autorităților sovietice, hotărăște cu enoriașii săi ca în fiecare vineri TOȚI să țină post negru, chiar și animalele erau obligate la post, dându-li-se numai apă.
Într-una din zile, povestește părintele Simion Ivaniuc, „în curtea unui gospodar din sat apare un maior de grăniceri cerând să i se dea caii și căruța pentru a face ceva transporturi (…).
Gospodarul nu era acasă, dar soția acestuia s-a conformat ordinului primit de la primărie, a înhămat caii și i-a pus la căruță gata să plece. Maiorul, văzând căruța goală, spune femeii că a uitat să puie ceva furaje pentru cai. Ea răspunde foarte hotărât:
–Nu, nu am uitat, dar astăzi este vineri și în sat la noi nu mâncăm nici noi și nici vitele.
–Dar de ce? întreabă maiorul.
–Ca să scăpăm de voi, că ne chinuiți prea mult! răspunde femeia.”
*
Bărbați și femei care s-au sprijinit unii pe alții în fața năpastei sovietice.
Dacă vi se pare că nu era greu să ai curaj în fața unui maior străin, în episodul de mâine o să citiți cuvintele pe care un bărbat și o femeie le-au spus generalului Jukov, unul dintre cei mai importanți și mai de temut oameni din Uniunea Sovietică.
*
În această perioadă în care #FacemBineleAcasa, vă invit să vă alăturați proiectului Povești de curaj, desfășurat în colaborare cu Asociația România pentru Viață.
Dacă știți o poveste de curaj trăită sau citită, dăruiți-o și altora!
O așteptăm la adresa contact@faptepentruviata.ro.
O vom publica pe site-ul faptepentruviata.ro.
Unele povești vor fi înregistrate audio.
Avem nevoie de povești de curaj, pentru a face astăzi fapte de curaj.
Ioana Revnic și România pentru Viață
