Recunosc că jinduiesc după această carte de câțiva ani. În sfârșit, am adus-o și în biblioteca mea.

Ce fel de Moș Crăciun e acela care trimite copiilor dintr-un oraș 272 de scrisori în care le vorbește cu năduf și le cere înapoi toate jucăriile trimise in ultimii 3 ani, îi silește să își amintească toate promisiunile făcute, pentru a primi un dar cât de mic?

Dar ce te faci, când nu mai poți recupera dulciurile mâncate, jucăriile aruncate, sau când îți vine greu să restitui pianul de care te leagă fire nevăzute, dar puternice? Sau cum să dai înapoi nimicul, ambalat frumos și așezat sub bradul din Piața Primăriei? Dar dacă tu ai primit în dar vederea ochilor și acum ești în situația de a renunța la acest dar neprețuit?

 

Am citit zilele acestea ,,Crăciunul mincinoșilor” elevilor mei, de clasa a IV-a. Aș fi zis că povestea nu îi va prinde – câțiva tocmai s-au dezmeticit după ce au aflat cum e cu Moș Crăciunul din viața reală.

Cu toate acestea, cartea de față, în care, în cele 17 mici capitole, scriitoarea Ivona Boitan livrează un amestec provocator de emoții și în care dozează exemplar suspansul, dialogurile și răsturnările de situație, a stârnit zilnic aplauzele sincere ale copiilor.

Și nu pentru că nu le-am mai citit povești de ceva vreme, ci pentru că povestea acesta i-a transpus în atmosfera inedită a unui Crăciun al mincinoșilor pe care nu și l-au închipuit a fi cu putință. Un Crăciun nemaipomenit, în care salvarea Moșului e posibilă într-un singur fel. Dar lecția acestei provocări merită aflată direct din paginile cărții🙂.

 

Cosmina Tămaș

Profesor pentru învățământul primar la

Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, Cluj-Napoca

 

 

Cartea Crăciunul mincinoșilor de Ivona Boitan a fost publicată la Editura Zbor a Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, din București