Dragi cititori mici și mari,
Există printre voi vreunul care să nu fi scris, măcar o dată, o compunere cu titlul „Cum mi-am petrecut vacanța de vară”? Dacă aș redeveni elevă și aș primi din nou o asemenea temă, mi-ar fi foarte ușor să o fac, DUPĂ ce aș citi Vacanță cu zmeu, de Veronica Iani.
De ce?
Pentru că aș învăța cum, cu puterea imaginației, orice vacanță se transformă într-una de poveste!
Nu e nevoie să pleci peste mări și țări, ca să ai vacanțe ieșite din comun. Ajunge să împarți cu familia ta răgazul pe care acestea ți-l oferă. Și – alături de ai tăi – să faci sau să inventezi ceva interesant în fiecare zi.
De așa ceva au parte Maria, Irina și Ana, personajele cărții, trei surori care, sunt sigură!, au preocupări asemănătoare cu ale multor copii din zilele noastre.
Ce legătură există între ele, o vacanță de vară, un sat aparent obișnuit, doi căluți, o bătrână ciudată, un păianjen, niște fursecuri și un zmeu?!
Rămâne un secret, până ce veți descoperi întâmplările aproape adevărate, pe care vi le povestește autoarea.
Oare ce anume din ce veți citi vă va cuceri întâi și-ntâi? Aventurile celor trei fete? Dialogurile pline de umor? Sau poate situațiile cu final neașteptat? Vreun personaj? Sau altceva?
Dați-i de știre – neapărat – Veronicăi Iani, de îndată ce veți afla! Pe autoare o găsiți AICI și AICI.
P.s. Cartea apare în curând. În așteptarea ei, încurajați-i pe copii să participe la concursul „Învățături de vacanță”, organizat de Spune-mi o poveste pentru suflet.
Concurs realizat în colaborare cu Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, din București (aici lucrez eu).
Alte detalii despre liceu – AICI.
Ioana Revnic,
coordonatoarea proiectului SOPS