1. Ioan Slavici s‑a născut în 1848, în Șiria, un sat din județul Arad. Clasele primare le face în satul natal, apoi își continuă studiile la Arad și la Timișoara, în școli cu predare în limbile maghiară sau germană. Când va deveni scriitor, lui Slavici i se va reproșa că scrie într‑o limbă română greoaie și sărăcăcioasă. Este o urmare a faptului că, de mic, învață și folosește maghiara sau germana mai mult decât limba sa maternă. Trăia în Imperiul Austro‑Ungar, iar cele două limbi erau oficiale și necesare. Din cauza unor dificultăți financiare, în ultimul an de liceu este elev privatist (învăța acasă, nu mergea la cursuri, ci doar la examene). Bacalaureatul și‑l dă în 1868 la Satu‑Mare.
Știai că de aici se întoarce pe jos acasă, prin Baia‑Mare, Lăpuș, Dej, Gherla, Cluj‑Napoca, Turda, Roșia, Abrud, Brad, Hălmagiu? Străbate astfel peste 370 de kilometri.
2. Slavici se înscrie la Facultatea de Drept din Budapesta, unde rămâne doar patru luni. În toamna lui 1869 merge la Facultatea de Drept a Universității din Viena. Aici îl cunoaște pe Eminescu. Întâlnirea cu el va avea o influență decisivă asupra viitoarei sale cariere scriitoricești, Eminescu fiindu‑i susținător și îndrumător. Tot Eminescu îi mijlocește colaborarea cu Junimea, de la Iași – societate culturală care îl va sprijini atât literar, cât și material.
Citește mai multe despre colaborarea lui Slavici cu Junimea, pentru a afla cum a ajuns un ardelean… mare junimist.
3. În 1871, la inițiativa lui Mihai Eminescu, Ioan Slavici și alți studenți români, membri ai Societății Academice „România Jună” din Viena organizează la Putna Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni și Primul Congres al Studenților Români. Evenimentul are loc în luna august, de hramul mănăstirii (Adormirea Maicii Domnului).
În mod simbolic, studenții participanți aduc la mormântul lui Ștefan cel Mare o urnă de argint cu pământ din toate provinciile românești. Urna se păstrează și astăzi în muzeul mănăstirii. În 1871, la Putna, ideea unirii românilor într‑o singură țară a însuflețit toate inimile tinerilor adunați acolo. La numai 23 de ani, Ioan Slavici a ajutat să se înfăptuiască acest eveniment de mare însemnătate, despre care azi se vorbește foarte puțin.
Ce crezi că i‑ar îndemna participanții de la acea serbare pe românii de azi, având în vedere că Basarabia și nordul Bucovinei nu sunt în România pe care au dorit‑o?
4. Tot în 1871, Ioan Slavici debutează în „Convorbiri Literare”cu o comedie – Fata de birău. Este unul dintre primele sale texte scrise în perioada vieneză. Tot de atunci datează Noi și maghiarii și binecunoscutul basm Zâna Zorilor, scrieri care vor fi publicate, pe rând, în aceeași revistă ieșeană.
5. De‑a lungul vieții, scriitorul lucrează în redacțiile mai multor ziare. Iată doar câteva dintre acestea: „Curierul de Iași”; „Timpul”, din București; „Tribuna”, din Sibiu. De asemenea, colaborează până spre sfârșitul vieții la cele mai cunoscute publicații literare ale epocii: „Adevărul literar și artistic”, „Gândirea”, „Viața Românească”, „Vatra” ș.a.
Ai citit vreodată un articol semnat de Ioan Slavici? Probabil că nu, pentru că scrierile sale publicistice alcătuiesc o parte mai puțin explorată a operei, chiar și de către specialiști. Dar din articole putem înțelege și mai bine gândirea lui, care a stat la baza alcătuirii operelor literare. Propune‑ți să citești publicistica scriitorilor, pentru a‑i înțelege mai bine.
6. În 1874, Slavici se mută de la Iași la București, devenind secretar al Comisiei pentru documentele Hurmuzachi. Va rămâne trei decenii în această funcție, îngrijindu‑se de traducerea din germană și de tipărirea primei colecții de documente istorice fundamentale pentru istoria și pentru identitatea noastră națională, pentru afirmarea acestora pe plan internațional. Pentru activitatea sa în comisie, Slavici este desemnat în 1882 membru corespondent al Academiei Române, Secția de Științe Istorice și Arheologie.
Știi de unde vine numele Hurmuzachi? Găsește informații despre această fascinantă familie de români din afara României de atunci și de azi.
7. Slavici este cunoscut îndeosebi ca nuvelist, scrierile sale din volumul Novele din popor (1881) fiind considerate de majoritatea criticilor literari cea mai rezistentă parte a operei. Cine nu a citit măcar Popa Tanda și Moara cu noroc, dacă nu cumva și Scormon, La crucea din sat, Gura satului ori Budulea Taichii?
După 1881, Slavici scrie și alte nuvele, dintre acestea doar Pădureanca (1884) are o valoare literară certă. Dar, deși s‑a afirmat ca prozator, Ioan Slavici a crezut despre sine – în mod eronat – că este un bun dramaturg. O vocație incontestabilă a scriitorului este însă cea pedagogică, evidentă în toate scrierile sale.
8. Mara, roman scris în perioada 1894‑1905, a fost publicat în foileton în revista „Vatra”, apoi în 1906 în volum la Budapesta, la Editura Institutului de Arte Plastice Luceafărul. Nu este singurul
roman al scriitorului. Celelalte – Din bătrâni; Din bătrâni. Manea; Din două lumi; Cel din urmă armaș; Corbei; Din păcat în păcat; Revoluția din Pârlești; Vântură‑Țară sunt scrieri modeste.
9. Poveștile sale de inspirație folclorică sunt, de asemenea, foarte valoroase. Slavici a cules basme, încă de când era copil: Zâna Zorilor, Florița din codru, Doi feți cu stea în frunte, Păcală
în satul lui, Ileana cea șireată, Limir‑Împărat și multe altele. Le‑a prelucrat și le‑a publicat ulterior. De ce crezi că a ales să facă acest lucru și nu le‑a publicat în forma originală?
10. Scriitorul a fost închis de două ori, din cauza opiniilor sale politice, pe care și le‑a făcut cunoscute în textele publicistice: o dată în timpul Imperiului Austro‑Ungar, în 1885, fiind acuzat de
„agitațiune” prin intermediul articolelor din „Tribuna”. A doua oară în 1919, din cauza simpatiilor filogermane. Despre aceste experiențe scriitorul a vorbit în volumele sale de memorii, rămase cvasinecunoscute.
Reține că marile evenimente din istorie au nevoie de oameni hotărâți și curajoși. Și că nu este deloc ușor să vezi soluția cea mai bună, când ești prins în vâltoarea unui eveniment istoric major care se desfășoară sub ochii tăi.
Marginalizat și bolnav, Slavici se retrage în 1925 la una din fiicele sale, care locuia în Panciu.
Se stinge în ziua de 17 august 1925, fiind înmormântat la Schitul Brazi. Este reînhumat apoi în Panciu, unde a rămas până azi, deși a existat dorința de a fi strămutat în localitatea natală.
Ioana Revnic
Portret de scriitor inclus în volumul Mara,
Editura Corint,
colecția Hai să citim!
