Dragi prieteni,
Lucrările primite la concursul „Amintiri din burtica mamei” ne-au amintit cât de valoroasă este viața fiecărui copil și cât de important este ca fiecare femeie însărcinată și fiecare părinte aflat în situații dificile să aibă parte de sprijin și de ocrotire.
Câți participanți au fost?
Ediția a 23-a a concursurilor SOPS a avut un număr de 120 de participanți.
Dintre aceștia, juriul i-a ales pe câștigători.
Cine a făcut parte din juriu?
Dr. Eliza-Maria CLOȚEA, medic rezident, specializarea obstetrică-ginecologie – coautoare alături de Veronica Iani a cărților pentru copii „Inimă de aur” și „Pițigoiul” – a fost președinta de onoare a juriului.
La Secțiunea LITERARĂ, juriul a fost format din:
Cristina CERGAN, profesoară de limba română la Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești, doctor în litere,
și
Ioana REVNIC, coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet” și președinta asociației omonime, profesoară la „Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București, doctor în litere.
***
La Secțiunea ARTE PLASTICE, lucrările au fost evaluate de:
Veronica IANI – scriitoare și ilustratoare de cărți pentru copii
și
Dimitria BAHNEAN – masterandă la Artă Sacră în Patrimoniu Cultural, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.
***
Cine sunt câștigătorii?
MARELE PREMIU în valoare de 1000 de lei a fost câștigat de Daniela Caprian, participantă la SECȚIUNEA ARTE PLASTICE, categoria 13-14 ani. Pictura din acest articol îi aparține.
***
CEILALȚI CÂȘTIGĂTORI DE LA SECȚIUNEA ARTE PLASTICE SUNT:
Categoria 5-6 ani
Premiul I: Parascheva Pătrașcu
Premiul al II-lea: Xenia Demetrescu
Premiul III: Alessia Surugiu
Categoria 7-8 ani
Premiul I: Ana – Eleonora Butoi
Premiul al II-lea: Irina Bobaru
Premiul al III-lea: Anastasia Dolhascanu
Categoria 9-10 ani
Premiul I: Sabrina Barborosa
Premiul al II-lea: Vanesa Sraistari
Premiul al III-lea: Ecaterina Halupa
Mențiune: Andrei Țuțueanu
Categoria 11-12 ani
Premiul I: Marina Suman
Premiul al II-lea: Luca Solcanu
Premiul al III-lea: Miriam Pop
Categoria 13-14 ani
Premiul I: Nina Lungu
Premiul al II-lea: Valentina Cerlat
Premiul al III-lea: Ema Stoica
***
CÂȘTIGĂTORII DE LA SECȚIUNEA LITERARĂ
Categoria 8-9 ani
Premiul I: Maria Costache
Premiul al II-lea: Dragoș Robert Cristian Mitoi
Premiul al III-lea: Gabriel Lăluciu
Categoria 10-12 ani
Premiul I: Elena Diana Chiriac
Premiul al II-lea: Alexandru Veveriță
Premiul al III-lea: Ariana Potorac
Mențiune: Oana Elena Buta
Categoria 13-14 ani
Premiul I: Mario-Lucian Cojoc
Premiul al II-lea: Selena Zmeu
Premiul al III-lea: Ana-Melis Zmeu
Mențiune: Teodora Topan
Liceeni
Premiul I: Alexandra-Andreea Bragă
***
La mulțumim tuturor părinților și viitorilor părinți care au împărtășit cu noi gândurile din scrisorile către copiii lor.
Aceștia sunt Anca-Amalia Bârleanu; Radu Buțu; Raluca-Elena Cărăba; Theo Chira; Maria Diaconu; Adelina Dolhascanu; Steliana Carmen Duțu; Alessandra Gemeș; Oana – Alexandra Hulea; Gabriela Iliescu; Adrian Ionescu; Ludmila Mardare; Ana Simona Mitoi; Gabriela Munteanu; Elena Stan; Oana Maria Șimon; Paulina Zmeu.
Trăirile cuiva legate de propriii copii sunt greu de clasificat, mai ales când sunt puse în cuvinte bine alese. E greu să așezi într-o ierarhie bucuriile pe care ți le aduce venirea pe lume a copilului tău sau sfâșierile interioare pe care le simți când nu ai avut parte de acesta.
Ne-au cutremurat scrisorile în care am găsit și speranță, și pesimism, și seninătate, și apăsare, și îndoială, și credință semnate de Anca-Amalia Bârleanu, Radu Buțu, Adrian Ionescu, Gabriela Munteanu, Oana Șimon, DAR și celelalte ne-au impresionat.
Vom publica periodic – la început online, pe pagina și pe site-ul proiectului nostru – toate aceste mesaje, pentru care suntem recunoscători.
Până la finalul anului ne dorim să le adunăm într-o carte!
***
Așa cum am anunțat inițial, premiile sunt în valoare de:
- 300 de lei (premiul I)
- 200 de lei (premiul al II-lea)
- 100 de lei (premiul al III-lea)
Mențiunile acordate nu constau în recompense financiare, ci în cadouri surpriză din partea noastră.
***
Mulțumim pentru implicarea exemplară în acest nou concurs „Spune-mi o poveste pentru suflet”!
Le mulțumim celor care au donat pentru premiile copiilor. Ne puteți susține mai departe în acest sens. Detalii AICI.
Cu prietenie, Ioana Revnic și Echipa „Spune-mi o poveste pentru suflet”
3 comentarii
mrb
Onorat, vă mulţumesc! Radu Buţu
ADRIAN IONESCU
Ar fi fost bine să aveți la „Secțiunea literară” și „Categoria studenți” în afara „Categoriei liceeni”… Noi, studenții nu prea ne încadrăm în „Categoria Adulți”…
Adrian Ionescu-student anul I, UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA
Mario-Lucian Cojoc
Bună ziua! Cam în cât timp vor fi trimise premiile?