Cum ar putea să fie cea mai frumoasă seară de Ajun?

 

Poate aidoma celei din poezia Colindătorii lui George Coșbuc: „Cad fulgii mari încet zburând,/ Și-n casă arde focul,/ Iar noi pe lângă mama stând/ De mult uitarăm jocul.// De mult și patul ne-aștepta,/ Dar cine să se culce?/ Rugată, mama repeta/ Cu glasul rar și dulce/ Cum sta pe paie-n frig Hristos/ În ieslea cea săracă,/ Și boul cum sufla milos/ Căldură ca să-i facă,/ Drăguț un miel cum i-au adus/ Păstorii de la stână/ Și îngeri albi cântau pe sus/ Cu flori de măr în mână…”

 

De unde vine bradul de Crăciun?

Poate e un dar făcut de îngeri: „…În noaptea asta însă vin îngerii din cer// Şi zboară-ncet de-a lungul pădurilor de brad,/ Şi cântă-ncet; şi mere şi flori din sân le cad.// Iar florile s-anină de ramuri până jos,/ Şi-i cântec şi lumină, şi-aşa e de frumos!// Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i?,/ Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.// Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,/ Dar uite ce-ţi trimise dintr-însa Dumnezeu./ Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii/ Aşa cum a găsit-o cu flori şi jucării…” (George Coșbuc, Pomul Crăciunului)

 

Și cine trimite cadourile?

Poate însăși Maica Domnului, prin Moș Crăciun, care coboară din ceruri pe o scară făcută de stele: „Toată noaptea asta, colo-n ceruri sus,/ Stelele lucrează fără de-ncetare,/ Căci le-adună-n clacă steaua sfânta care/ A-ndrumat pe vremuri Magii la Iisus.// Torc de zor în noaptea sfântului ajun/ Câlţi de nea şi raze harnicele stele,/ Pentru noi, copiii, torc să facă ele,/ Funia cu trepte pentru Moş Crăciun.// Lungă cât e drumul din pământ la cer,/ Trainică să-i ţină coşului povara,/ Vor întinde-o-n noapte, nevăzută, scară/ Moşului ce luptă cu-ndârjitul ger,// Ca să ne aducă iar, de colo sus,/ Pe la toţi copiii darurile care/ Ni le va trimite, iar, la fiecare/ Sfânta şi duioasa mamă-a lui Iisus.” (Elena Farago, De Ajunul Crăciunului).

 

Prin toate aceste povești care ne amintesc de venirea pe lume a Mântuitorului, Crăciunul este o sărbătoare unică. În luna decembrie, la Spune-mi o poveste pentru suflet sărbătorim – împreună – Nașterea Domnului, aceasta fiind și tema celei de-a opta ediții a concursului nostru.

 

Concursul are trei secțiuni: LITERATURĂ, ARTE PLASTICE și ABILITĂȚI PRACTICE. În competiție se pot înscrie copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani.

 

Participanții la SECȚIUNEA LITERARĂ sunt provocați să scrie un text în proză sau în versuri despre cea mai frumoasă sărbătoare a Nașterii Domnului pe care au trăit-o până acum, pe care și-ar dori să o trăiască sau pe care și-o imaginează. Așteptăm textele în format Word, cu diacritice sau scrise de mână, apoi fotografiate sau scanate. Acestea pot fi îmbogățite cu desene și/ sau fotografii.

Vom aprecia: respectarea temei, coerența și logica textelor, corectitudinea și expresivitatea exprimării, originalitatea. Lucrările vor fi jurizate în cadrul a trei categorii de vârstă: 7-9 ani, 10-12 ani, 13-14 ani.

 

 

La secțiunea de ARTE PLASTICE, copiii de la categoriile 5-7 ani și 8-10 ani vor desena ce anume le sugerează colinda O, ce bucurie mare!, interpretată de Colindătorii din Bârsana. Totodată, concurenții de la categoriile 11-12 ani și 13-14 ani vor realiza o lucrare inspirată de „Colindul ninsorilor” (interpretare – Corala Armonia, versuri Vasile Voiculescu, muzica Pr. Doru Emanuel Pantazi): Colindul Ninsorilor – Arhid. Doru Emanuel Pantazi & Corala Armonia din Constanta – YouTube.

Lucrările vor fi realizate pe hârtie format A4, A3 sau A2, pe carton sau pe pânză. 

 

 

La secțiunea de ABILITĂȚI PRACTICE, concurenții vor confecţiona o felicitare de Crăciun, într-o tehnică la alegere (quilling, pictură, colaj, decupaj, pop-up etc.). În plus, vor trimite sau vor dărui cuiva această felicitare, după ce vor fi scris un mesaj potrivit. Participanții vor trimite o fotografie din timpul realizării felicitării, poza finală a acesteia și o poză din care să ne dăm seama că felicitarea a fost expediată către un destinatar sau că a fost dăruită cuiva.

Lucrările vor fi jurizate în cadrul următoarelor categorii de vârstă: 5-7 ani; 8-10 ani; 11-12 ani, 13-14 ani.

 

***

De această data, așteptăm contribuțiile tuturor până în 13 DECEMBRIE.

Acestea vor fi trimise la adresa concursuri.sops@gmail.com, plus următorul formular de înscriere completat: FORMULAR DE ÎNSCRIERE.

Câștigătorii vor fi anunțați în 20 DECEMBRIE, pe site-ul www.bunatate.ro, pe pagina de Facebook „Spune-mi o poveste pentru suflet” și în grupul de Facebook cu același nume.

 

Participanții la concurs sunt rugați să sprijine dezvoltarea demersului de educație caracterială „Spune-mi o poveste pentru suflet”, acordându-ne dreptul de a folosi lucrările trimise, conform detaliilor din formularul de înscriere.

Mult succes!

Obțineți informații suplimentare scriind la concursuri.sops@gmail.com.

Echipa SOPS

Icoana Nașterii Domnului este preluată de AICI