Cu puțini ani în urmă, Savatie Baștovoi a publicat Cartea despre femei.
Volumul e scris – în mare parte – cu o seninătatea candidă, din perspectiva unui copil care le privește cu fascinație pe femeile din jur: ,,Încă din copilărie, femeile îmi păreau niște personaje de poveste: vocea lor, felul cum râdeau, părul lung și faptul că miroseau a parfum mă făceau să simt un tremur de îndată ce le vedeam. Erau niște făpturi atât de frumoase, încât mă temeam să le ating. Atunci când mă luau în brațe, așa cum se iau copiii, eu niciodată nu le îmbrățișam, stăteam cu mâinile țepene și nările pline de parfumul lor, temându-mă că, dacă le voi atinge, ele se vor speria și vor fugi.”
Dar cine erau personajele din Cartea despre femei?
O fată de 14 ani, pasionată de filme indiene, care îi dădea băietanului de 3 ani mere curățate cu dinții.
O secretară tânără de la un centru cultural raional, care a inventat mâna-pieptene. Mâna-pieptene e atunci când femeile ,,îți trec mâna prin păr (…) și tu nu mai vrei nimic: nu vrei să te joci, nu vrei să călărești, nici măcar să mergi la vânătoare nu mai vrei…” O necunoscută cu șepcuță neagră, privindu-l pe copilandrul rușinos – dintr-un poster prins în piuneze pe ușa de carton care închidea toaleta bunicii. Ileana Cosânzeana, sau o colegă din clasa paralelă, sau un personaj din filmele copilăriei alături de care, culcat în iarba proaspăt cosită, copilul visa să asculte ,,țârâiecii”.
Fete-păsări. Femeia-Stea. Femeia-Lună. Femeia-Floare
O femeie gravidă, care plângea.
Mama.
Schițele din Cartea despre femei au, majoritatea, delicatețea unui desen chinezesc executat pe boabe de orez, cu o mână de maestru. Puține dintre ele nu rezistă din punct de vedere literar. Pe lângă acestea, în volum sunt și pagini în care experiența de duhovnic a autorului o ia înaintea plăcerii de a face literatură.
Am regăsit perspectiva monahului responsabil de zidirea sufletească a celor de lângă el în Cartea pentru bărbați, apărută la sfârșitul lui 2019.
Judecând după titlu, probabil că unii cititori s-ar aștepta ca noul volum să fie un fel de manual de self-help. Nu e. Cel puțin – nu e unul convențional.
Despre femei Savatie Baștovoi scria din exterior. Căci rămâne întotdeauna un rest din taina feminității pe care niciun bărbat din această lume nu îl va cunoaște. (Desigur, și reciproca este valabilă.) Pentru bărbați scrie din interior și acestora le arată un model.
De la prima până la ultima pagină, Cartea pentru bărbați e străbătută de duh creștin, având numeroase trimiteri scripturistice. Textele nu au un aer vetust (iar aici intervine talentul scriitorului). Sunt ancorate în realitatea imediată, pentru că Savatie Baștovoi face în permanență conexiuni cu experiențe care îi sunt și ne sunt la îndemână: „E o carte de om lovit pe o parte și pe alta, a mărturisit autorul ei la lansare. Am scris-o ca pe o mărturisire. Nu este acolo nimic mai mult decât ce pot face eu însumi.”
Cu toate că va fi citită, cred, mai mult de femei decât de cei cărora le e adresată, e nevoie de o asemenea Carte... Pentru a ne aminti de firescul lucrurilor. Și pentru a-l recupera.
La întrebarea Ce-l face bărbat pe un bărbat? Savatie Baștovoi răspunde în 20 de capitole cu titluri formulate imperativ: Nu profita, Nu-l lovi nici pe cel slab, Nu-l lovi pe cel puternic, Luptă până la capăt, Iartă, Așteaptă să-ți treacă, Nu fi bănuitor, Desparte-te fără vorbe, Apără cu tot ce ești pe cei de lângă tine, Fii blând, Fii bucuros etc.
Cu un conținut de idei foarte condensat, acestea nu sunt scrise în manieră apodictică, nici ultimativă. Ci cu multă căldură, cu înțelegere și mai ales cu fermitate.
O virtute bărbătească foarte importantă este curajul. De aceea, capitolul care vorbește despre neînfricare deschide cartea. Multe dintre însemnările lui Savatie Baștovoi despre curaj au greutatea unor adevăruri ce nu mai trebuie să fie demonstrate: „Orice bărbat trebuie să fie gata să moară. Puterea de a sta neclintiți în fața morții ne face bărbați. Dacă a iubi înseamnă a ne pune sufletul pentru aproapele nostru, atunci omul fricos nu poate iubi. A te teme înseamnă a nu avea încredere în propriile puteri, a nu te teme înseamnă a avea încredere în Dumnezeu.”
Dar un bărbat este și smerit. Și demn. Și integru: „Nu te vinde. Orice muncă are o demnitate a ei. Să nu faci lucrurile în care nu crezi, nici pentru bani, nici de dragul unui prieten, căci în ele se află începutul trădării. Dreptatea e averea cea mai de preț a unui bărbat și singurul lucru care nu poate fi cumpărat pe bani”.
Este drept. Știe să ocrotească, să fie blând. Are onoare. Și noblețe. Arată înțelepciune, cumpătare și măreție (Nu face tot ce poți, nu spune tot ce știi, Gândește departe).
Admiră. Îl ascultă pe altul mai bun decât el (Cinstește pe cel mai bun). Își respectă părinții (Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta). În sfârșit, posedă corolarul virtuților, și anume Credința (Nu fi fără Dumnezeu).
Prototipul masculin din cartea lui Savatie Baștovoi este singurul care, odată interiorizat și urmat, îi redă bărbatului demnitatea de bărbat. Cine o fi acesta?
La lansarea volumului, autorul a explicat că l-a avut în minte pe bărbatul pomenit la începutul Psalmului 1: „Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.”
Totuși, nu am înțeles deloc de ce Savatie Baștovoi nu îl indică explicit undeva pe cel care, de fapt, și l-a asumat el însuși drept model – ca monah și ca preot. Poate a procedat astfel din dorința de a oferi un fundament oricărui cititor: altminteri, într-un text de prezentare a cărții, Savatie Baștovoi spune că avem în față „o lectură ușoară și densă, cu pasaje memorabile, adresată oricărui bărbat, indiferent de vârstă, origine, cultură sau credință.”
E doar punctul de pornire care duce la următoarea treaptă: urmarea explicită a modelului.
Dar este ușor de descifrat cine este modelul descris în Carte: bărbatul desăvârșit, adică Iisus Hristos.
Bărbatul acestei cărți, stăpân pe el însuși, deplin responsabil față de sine, față de toți cei din jur și față de Dumnezeu, care se conduce pe sine și-i conduce pe cei ce îi sunt încredințați nu poate avea alt model care transcende asemenea virtuți din această lume.
Hristos este și sursa, și destinația lor.
Ioana REVNIC
Text publicat în revista Caiete Silvane, nr. nr. 181/februarie 2020
