De câteva zile mami îmi spune să scriu compunerea pentru concursul “Mama și darul vieții”. Îmi este greu să mă apuc pentru că nu știu cu ce să încep. Tema este atât de frumoasă, totuși nu găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru ea. Așa că o rog pe mami să vină și să scriem împreună.
Mina și Maria, surioara și fratele meu, aleargă veseli pe lângă noi.
– Ce înseamnă mama pentru tine, Nectaria? mă întreabă mami.
– Mami, eu te iubesc atât de mult că nu pot să-mi imaginez ce m-aș face fără tine. Știu că tu îmi spui că m-aș descurca, dar eu nu vreau să știu cum ar fi.
Mami mă ia în brațe. Cu capul pe pieptul ei mă simt cel mai în siguranță.
– De ce mamele miros așa de frumos, mami?
– Cred că miros a dragoste și nu este alt miros mai plăcut, îmi răspunde mami, zâmbind.
– Mami, tu și Dumnezeu ați vorbit și ați stabilit să mă naști pe mine?
– Cam așa a fost. Mulți ani m-am rugat să am o fetiță. Și Dumnezeu te-a dăruit pe tine.
Mina tocmai trecea pe lângă noi, așa că întreabă repede:
– Și nu te-ai rugat să îți dea și un băiețel?
– O, ba da, m-am rugat să îmi dea un băiețel care să semene cu tatăl lui, ii răspunde mami zâmbind cu dragoste.
– Și eu așa sunt, spune Mina, vesel, apoi pleacă mai departe.
– Mami, tema aceasta înseamnă că mamele au primit de la Dumnezeu darul de a da viață copiilor și tu ne-ai dat nouă viață. Ce bine! Oare și eu am primit acest dar? Și eu voi putea să fac copii?
– Dacă îți dorești și te rogi, da, sigur vei fi mamă. Vezi tu, Nectaria, unele mame au primit darul de a naște copii, alte mame au primit darul de a crește și iubi copiii născuți de alte mame.
– Așa cum face doamna învățătoare, care are grijă de noi si ne îndrumă.
Mami zâmbește și mă aprobă.
Mina și Maria vin lângă noi, iar mami ne ia pe toți trei în brațe și ne spune că suntem cel mai frumos dar de la Dumnezeu. Eu îi spun că așa sunt și ea și tati pentru noi, cel mai frumos dar.
Până la urmă am scris compunerea împreună, așa cum îmi place mie să fac lucrurile: cu mami. Cu ea mă simt cel mai bine! Când o să fiu mare, vreau să fiu și eu ca mama mea!
Text de Nectaria Andreescu, 9 ani
Pictură de Andreea Pleșca, 8 ani
Lucrări participante la concursul SOPS 11 – „Mama și darul vieții”,
martie 2021
1 comentariu
Zoia cosciug
Vai ce bravo sunt ambii