
La finalul celor trei ateliere de formare pentru povestitori, care au reunit aproape 1000 de participanți de pe diferite continente
, Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” a mai organizat o formare specială pentru cei care, din diferite motive, nu au reușit să participe la celelalte sesiuni sau au dorit să reasculte anumite informații

Atelierul a fost susținut de echipa „Spune-mi o poveste pentru suflet”: Ioana Revnic, președinta asociației, Veronica Iani, scriitoare și ilustratoare de cărți pentru copii
, Mădălina Andreescu, povestitoare și educator Montessori
, Simona Irimia, coordonator de proiecte în cadrul asociației, Simona Căbuz, director de dezvoltare și susținător financiar al proiectului. Întâlnirea a fost moderată de Sorina Topliceanu
.

Participanții au fost încurajați să susțină ateliere de povești în comunitățile lor și să le promoveze
. Formarea s-a încheiat cu tragerea la sorți a câștigătorilor la concursul „BINGO de Poveste – Luna Copilăriei 2024”
. Aceștia vor primi câte un set de 10 cărți scrise și ilustrate de Veronica Iani și un exemplar din cartea „Călătorește cu trei sfinți români”, de Ioana Revnic
.

Pe 1 iunie începe oficial Luna Copilăriei 2024, iar Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” și Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” vă invită la Festivalul Copilăriei, organizat sâmbătă, între orele 10:00 și 16:00 .
Formularul de înscriere pentru participanți poate fi completat aici: https://forms.gle/MUfigZ4ihozNLL9u7
