În această duminică, exact la mijlocul Postului Mare, auzim în biserici o Evanghelie scurtă. E o „rețetă” pentru o viață trăită după voia lui Dumnezeu.
Iisus îi chemă pe ucenici și pe cei în mijlocul cărora se afla și începe să le spună tuturor: „Oricine voiește să vină după mine, să se lepede de sine.” Nu le-a zis că e obligatoriu să Îl urmeze. Și nici măcar că le recomandă să facă acest lucru. Cuvintele Sale arată că – întâi de toate – cineva trebuie SĂ ALEAGĂ (deci „să voiască”) să își dăruiască viața lui Hristos.
Dar lucrul acesta nu e simplu deloc, pentru nimeni.
De ce? Pentru că asta înseamnă ca un om SĂ SE LEPEDE DE SINE, adică să renunțe la egoism și la păcate. SĂ ÎȘI IA CRUCEA și, abia după aceea, SĂ ÎL URMEZE pe Mântuitor.
*
Din ce sunt făcute crucile noastre?
Din sarcinile care ne-au fost încredințate. Din calea pe care o avem de urmat. Din necazurile de zi cu zi. Din suferințe sau dintr-o soartă nefericită. Din lupta cu ceea ce este rău în noi. Din ceea ce suntem datori să facem – pentru noi și pentru ceilalți. Din responsabilități. Din renunțări. Din micile sau din marile jertfe ale fiecăruia.
*
Iisus îi mai învață pe cei prezenți ceva: că sufletul este mai important decât orice pe lume („Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?”). De aceea, să avem grijă de suflet, ascultând și urmând cuvântul lui Dumnezeu: „Cine va pierde sufletul Său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”.
În fața celorlalți, un om mai trebuie să aibă curajul să își mărturisească credința, să nu se rușineze de Hristos, ca nici Iisus să nu se rușineze de el „când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri”.
Îmi povestea un fost elev, acum licean, cât de greu îi este să le spună colegilor de clasă că el se roagă. Se temea că vor râde de el. Știa bine că au fost timpuri când oamenii credincioși erau marginalizați. Când se rugau pe ascuns. Unii erau descoperiți și închiși, ca niște criminali. Ba chiar erau uciși, pentru că își mărturiseau credința. Or el, deși nu se afla în pericol de moarte, nici măcar nu mai mergea la Biserică, așa cum făcuse mai demult. Nu voia să îl vadă – întâmplător – cineva de la școală. În timpul Liturghiei prefera să iasă ori să vorbească cu prietenii… Sau, pur și simplu, să stea acasă, chit că asta îl face să se simtă trist și însingurat.
Într-un fel, acest adolescent mi-a arătat crucea lui, de-acum.
Uneori, poate fi foarte greu să îți duci crucea. Și, mai ales, să nu te cerți cu Dumnezeu, când crucea ta devine grea. Căci de cele mai multe ori, Îl luăm rost că ne-a pus poveri prea mari pe umeri. Dar putem – ORICÂND – să cerem ajutor. Se va găsi cineva care să ne sprijine: măcar cu o vorbă bună, cu un sfat… Ba chiar să ne ducă crucea o vreme, așa cum Simon din Cirene a purtat crucea Mântuitorului, pe Golgota.
Desigur, și rugăciunea este de mare folos, în orice situație.
De câțiva ani, unui om îi mergea tare rău. Avusese un loc de muncă și l-a pierdut. Avusese o afacere prosperă, dar a dat faliment. Ajutase, până atunci, multă lume din satul în care locuia. Îngropa morții care nu aveau familie și se îngrijea de cei care nu aveau ce să mănânce. Acum, era el muritor de foame. Nimeni nu îl mai căuta. Nimeni nu îl întreba dacă are din ce să trăiască. Avusese și o familie așezată, însă își pierduse soția. Iar casa lui construită cu multă trudă fusese mistuită de un incendiu. Era la capătul puterilor. Îi era imposibil să își mai ducă crucea.
S-a rugat mult și, într-o noapte, a avut un vis. Se făcea că a mers până la Dumnezeu, ca să îi ceară o altă cruce. Atunci, Dumnezeu l-a dus într-o biserică în care erau toate crucile de pe Pământ și l-a îndemnat să își aleagă una. O cruce cu totul și cu totul din aur i-a plăcut mult, dar nu a putut să o miște din loc. Alta, mai mică, era, pentru el, foarte incomodă. După ce a încercat fiecare cruce, a descoperit într-un colț una simplă, din lemn. Și-a pus-o pe umeri și i s-a părut cea mai potrivită. Nici aceasta nu era prea ușoară, dar găsise fix ce își dorise! Bucuros, i-a cerut lui Dumnezeu să îi îngăduie să poarte crucea aleasă. Dumnezeu a fost, firește, de acord. Mai ales că aceasta era exact cea de dinainte…
„Și totuși”, l-a mai întrebat omul pe Dumnezeu, „chiar trebuie să ne ducem crucea, nu putem scăpa nicicum de ea?” Atunci, a văzut că Dumnezeu a luat două bețigașe – unul mai scurt și unul mai lung – și le-a așezat în semnul crucii. I-a spus că lemnul lung e voia Sa, pe când cel scurt e voia omului. „Când pui bățul mic peste cel mare în acest fel, când pui voia ta de-a curmezișul voii Mele, iese o cruce. Orice om are de dus una… Când o poartă demn, când face tot ce v-am sfătuit, când îi ajută și îi iubește pe cei de lângă el, atunci crucea i se va părea din ce în ce mai ușoară”.
La sfârșit, Dumnezeu a așezat bețigașele unul peste altul, astfel încât bățul lung să îl acopere pe cel scurt. „Iată ce s-ar întâmpla dacă voia voastră s-ar potrivi cu a Mea”, a continuat Dumnezeu. „Când voia Mea ar deveni și voia voastră, nu ați mai avea de dus nicio cruce…*”
Întrebări și activități pentru copii
- Tu ce l-ai fi sfătuit pe liceanul despre care este vorba în text, dacă ți-ar fi mărturisit ce mi-a spus mie? Scrie-i un mesaj!
- Confecționează o cruce din lut și pictează-o, așa cum sunt pictate crucile din ilustrația care însoțește acest text. Sau confecționează o cruce, din alte materiale.
- Documentează-te și află la ce erau folosite crucile pe vremea Mântuitorului și ce semnificație a dobândit crucea, datorită jertfei lui Iisus.
- Un copil primește o cruciuliță, încă de la botez. Apoi, crucea ne însoțește întreaga viață. Discută cu un adult despre rolul crucii, în cele mai importante momente din existența unui om.
- Explică semnificația fiecărui gest pe care îl faci când te închini, când îți faci cruce.
- Observă trei locuri în care apare crucea, în biserică. Află de ce este prezentă, în fiecare dintre aceste locuri.
- Scrie un cvintet (adică o poezie din cinci versuri), despre ce înseamnă crucea, pentru tine. Iată regulile cvintetului:
Primul vers este un cuvânt (un substantiv), care se referă la temă.
Al doilea vers este alcătuit din două cuvinte (de obicei – adjective) și arată însușirile substantivului din întâiul vers. Al treilea conține trei cuvinte (verbe) și exprimă acțiuni ale cuvântului temă. Al patrulea vers este format din patru cuvinte (de regulă, acestea alcătuiesc o propoziție care se referă la temă). Al cincilea vers este format dintr-un singur cuvânt și reprezintă o concluzie.
Ioana Revnic,
coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”
Articol scris și publicat pentru ȘCOALA DE DUMINICĂ LA BASILICA
*inspirată din Pilde și istorisiri pentru copiii creștini, Editura Areopag, București, 2016.
În fotografie: Lucrări ale elevilor Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București expuse de sărbătoarea Bunei Vestiri
