„Eu cred că Ion Grămadă ar putea fi un exemplu pentru tinerii de azi, deoarece de-a lungul vieții sale a dat dovadă de curaj, de patriotism, de simplitate. În plus, a învățat foarte mult. A ajuns licențiat în istorie și geografie, apoi doctor în litere și filosofie. Dragostea lui de carte i-ar putea inspira pe tineri. Dar nu numai această calitate.”
Așa a scris într-o compunere școlară un elev de clasa a VIII-a, după ce a aflat povestea lui Ion Grămadă, supranumit „eroul Bucovinei”.
Ion Grămadă s-a născut în 3 ianuarie 1886, în satul Zaharești din județul Suceava. A fost primul dintre cei cinci copii ai Paraschivei și ai lui Constantin Grămadă, oameni simpli.
A făcut clasele primare în satul natal, apoi a urmat liceul la Suceava. A început studiile universitare la Cernăuți și le-a continuat la Universitatea din Viena. Aici și-a luat și doctoratul.
A fost pasionat de istoria românilor și de literatură. A scris proză încă din adolescență, iar primele sale încercări literare au apărut în reviste cunoscute în epocă.
Ion Grămadă a fost și publicist. În 1907 a înființat la Cernăuți revista „Deșteptarea”, „cea mai bine redactată şi mai răspândită gazetă populară a Bucovinei”. Apoi, de-a lungul timpului, a colaborat cu alte publicații românești importante.
Bucovina era, pe atunci, în Imperiul Austro-Ungar. Ion Grămadă a scris mult despre drepturile românilor din Bucovina și despre nedreptățile îndurate de români, sub regimul austriac.
*
Începutul Primului Război Mondial îl prinde pe Ion Grămadă la Liceul militar de la Mănăstirea Dealu, din Iași, unde preda limba germană. Ajunsese aici după ce trecuse granița din Bucovina, în România.
Ion Grămadă făcuse armata la austrieci. Din cauza unor probleme de sănătate, fusese „reformat definitiv”, adică declarat inapt pentru serviciul militar. Era, totuși, luat în evidență în perspectiva unui posibil război. Dacă nu ar fi plecat din Bucovina, ar fi fost mobilizat în armata austro-ungară. Și ar fi luptat împotriva românilor.
Ion Grămadă ar fi putut rămâne profesor la liceul militar din Iași. Dar el cere să fie trimis voluntar pe front. În linia întâi. Și dorința îi este îndeplinită. Astfel, ajunge, la un moment dat, să comande un pluton de vânători de munte.
În 27 august 1917, cade în luptă, în timpul asaltului de la Cireșoaia, localitate din județul Bacău.
Iată cum au fost ultimele clipe din viața lui: „În acea fatală zi de 27 august, cu arșiță și soare, cu năduf de lupte și cu fum de obuze, pe o colină însângerată a Cireșoaiei, înaintând la un contra-atac îndrăzneț, Ion Grămadă a fost străfulgerat de gloanțele cotropitorului în abdomen și a murit, strigând sergentului Donose de lângă el: Sergent Donose, ia comanda plutonului și du-l înainte, tot înainte! (…) Trupul lui s-a rostogolit în țărâna sfântă a pământului apărat, iar sângele lui s-a amestecat cu pietrișul muntelui (…). Camarazii l-au ridicat cu duioșie pe brațe, i-au săpat mormânt de proaspete brazde (…) și l-au pus în el împreună cu locotenentul botoșănean Ion Spiru, ridicându-le la căpătâi cruce de stejar, cioplită de mâini ostășești în bătaia gloanțelor.”
Ion Grămadă s-ar fi putut salva de la moarte. Ministrul de interne de atunci, Al. Constantinescu, îi oferă posibilitatea să se mute la Marele Cartier General. Politicianul îl cunoștea pe Ion Grămadă, căci acesta din urmă fusese preceptorul fiului său. Dar tânărul refuză. Memorabilă rămâne scrisoarea pe care Ion Grămadă i-o trimite soției ministrului, înainte de bătălia din 27 august.
„Onorată Doamnă,
Nu vă mai trimit scrisori prin soldați. S-a terminat cu delegațiile căci pe front, unde mă aflu acu, așa ceva e foarte greu. De aceea voi fi mai puțin guraliv și mai zgârcit la vorbă, ceea ce desigur că n-o să-mi strice.
Aici mi-am schimbat viața și, adâncindu-mă în sufletul meu, m-am revăzut pe mine, stând de multe ori de vorbă ore întregi cu mine însumi. Adesea îmi fac bilanțul vieții mele și mă întreb ce bine am făcut eu pe pământ. Și totdeauna regret că n-am putut lucra mai mult, spre a aduce mai multă fericire altora. Căci atât rămâne după fiecare pe lumea asta: binele ce l-a făcut altora. Încolo totul e praf și cenușă pe care le spulberă vântul.
Războiul nostru e sfânt.
Cum v-am spus, regret numai că nu mi-am legat numele de o faptă nepieritoare, care să aducă folos altora. Dar sper că în lupta ce mă așteaptă în curând îmi va ajuta Dumnezeu să îndeplinesc o faptă, care să mă treacă la nemurire.
Necunoscutul acela, spre care mergi, mulțumirea că-ți faci toată datoria, suprema datorie: intensitatea cu care trăiești viața ce ți-a dăruit-o Dumnezeu constituie un farmec de care vibrează toată ființa ta. Doamne ajută-mi să fiu tare, să fiu vrednic și neînfricat, spre a putea răzbuna lacrimile ce le-au vărsat ai mei vreme de una sută cincizeci de ani de robie.
Vă rog – dacă nu vă supărați – trimiteți-mi o cruciță și un port-carte mic, nu mare, spre a-mi putea ține banii și niște suveniruri ale mele, pe care le-ar putea distruge ploile.
Vă sărută mâinile cu respect,
Elevul plutonier Ion Grămadă”
***
Dorința lui Ion Grămadă s-a îndeplinit. El a rămas în istorie prin jertfa sa. A murit la doar 31 de ani.
Felul în care a trăit ne arată că integritatea, responsabilitatea, curajul, faptele bune, grija față de ceilalți, credința, demnitatea, patriotismul îi dau vieții omenești adevăratul rost.
Ioana Revnic,
pentru concursul SOPS 7 – Cealaltă Bucovină
Sursă foto: dragusanul.ro
Documentare: Dragoș Huțuleac, Povestea lui Ion Grămadă, eroul Bucovinei, www.sucveavalive.ro
