𝐍𝐮 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛ă𝐦 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚, 𝐜𝐢 𝐚𝐥𝐭𝐜𝐞𝐯𝐚

La „Spune-mi o poveste pentru suflet”, 1 Decembrie e zi aniversară, căci, în urmă cu 7 ani țineam, alături de Veronica Iani, primul atelier sub acest nume la Așezământul pentru copii „Sfântul Ierarh Leontie” al Mănăstirii Bogdana, din Rădăuți.

Azi nu o să fac un bilanț al activităților Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet”, ci voi vorbi puțin despre mine.

Al șaptelea an la „Spune-mi o poveste pentru suflet” a fost unul în care am decis să aleg dacă voi continua sau nu să investesc aici energie, bani, creativitate și orice alte resurse. Și eram pregătită să renunț, indiferent de consecințe.

Mi-am impus asta după mulți ani teribil de dificili, dintre care 2024 a fost strivitor.

După multe întrebări legate de locul meu în puzzle-ul numit „Spune-mi o poveste pentru suflet”.

Și, mai ales, după multe renunțări:

la o prea mare parte din timpul liber;

la unii oameni;

la planuri personale, pe care de bună voie și silită de împrejurări le-am reconfigurat în funcție de nevoile asociației. Iar dintre toate renunțările, cel mai mult mă apasă că nu mai scriu sistematic altceva decât texte pentru „Spune-mi o poveste pentru suflet”.

Nimeni în afară de mine nu e responsabil pentru aceste alegeri.

Am ales așa, din neștiința și din neputința de a face – momentan – altfel.

Din credința că multe lucruri care se întâmplă la „Spune-mi o poveste pentru suflet” sunt de folos, că nu se pot face fără sacrificii și fără muncă.

Din convingerea că nu am făcut – încă – destul.

Cred asta și în continuare!

𝐂𝐞 𝐯𝐨𝐢 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞?

Nu renunț, deocamdată, la „Spune-mi o poveste pentru suflet”, unde am început un proces – profesionist – de planificare strategică cu Cristina Rigman, la finalul căruia vom ști mai bine:

ÎNCOTRO ne îndreptăm;

CUM facem asta;

cu CE și CU CINE.

𝐏𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 „𝐒𝐩𝐮𝐧𝐞-𝐦𝐢 𝐨 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭”:

Nu e „jucăria” mea, ci un cadru în care eu, coechipieri și susținători facem bine prin povești.

Nu este un proiect perfect, dar ajută copii, părinți, educatori, preoți, formatori, voluntari, colaboratori.

Nu este nici o compensație, pentru neîmpliniri personale.

„𝐒𝐩𝐮𝐧𝐞-𝐦𝐢 𝐨 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭” 𝐞𝐬𝐭𝐞, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐢𝐧𝐞:

unul dintre contextele în care mă exprim, muncesc și valorific ce fac de peste 25 de ani: educație.

o formă de manifestare a credinței: la „Spune-mi o poveste pentru suflet” eu scriu texte de inspirație religioasă, povestesc vieți de sfinți, creez conținut pentru ateliere catehetice.

o modalitate de a contribui la un bine mai mare, conștientă fiind că pun doar o picătură în ocean.

Nu cred că vom schimba lumea cu proiectul „Spune-mi o poveste pentru suflet”, DAR cred că ceea ce se întâmplă la „Spune-mi o poveste pentru suflet” schimbă oameni.

În primul rând pe mine mă schimbă și mă va schimba – în bine.

Oricât de greu va mai fi.

Și indiferent dacă, peste încă 7 ani, voi mai fi sau nu aici.

Recunoscătoare,

Ioana Revnic, președinta Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet”

Fotografie de Mădălina Marcu