Odată, Ioana m-a întrebat în ce poveste mi-ar plăcea să trăiesc! Am răspuns fără să stau pe gânduri: în povestea ei, a lui Anne Shirley! În cartea “Anne de la Green Gables”, a scriitoarei L. M. Montgomery. Pe Insula Prințului Eduard, lângă mare, în vecinătatea valurilor, a florilor și vântului! În comunitatea aceea frumoasă, în care vecinii se știu și se ajută între ei, în care există bunul-simț propriu ființei umane, respectul pentru celălalt, buna-cuviință, dragostea de frumos și toate valorile familiale de care lumea de azi pare că a uitat.
„Povestitoarea” este o carte care pare pentru copii, căci personajele sunt copii, însă e o carte pentru toate vârstele, mai ales pentru cei care își amintesc cu nostalgie copilăria și lumea ei minunată și nu au încetat să fie copii.
Și aici, ca și în seria, „Anne…”, Lucy Maud Montgomery creează o lume atât de frumoasă, încât nu te poți opri să îți dorești să mergi să o vizitezi, să petreci o vacanță acolo, să cunoști oamenii care o însuflețesc și să te încarci cu o energie unică pe care numai în cărțile ei o găsești.
Sara Stanley, personajul principal, este povestitoarea care dă titlul acestui roman; o fată de 14 ani, ca nimeni alta. “Părea întruparea poeziei, a legendelor și a visului”, spune despre ea Beverly, băiatul de 13 ani și vocea care povestește toate întâmplările. Beverly și fratele lui, Felix, vin să petreacă un timp pe Insula Prințului Eduard, acolo unde a copilărit tatăl lor. Aici se întâlnesc cu verișoarele lor, Felicity și Cecily, cu vărul Dan, cu Povestitoarea, cu Peter, uimitorul băiat argat de fermă, înzestrat cu însușiri minunate și cu plăpânda Sara Ray, vecina lor și buna prietenă a lui Cecily – copii de 10-14 ani, plini de farmec, istețime, hărnicie, voioșie și curiozitate.
Întâmplările prin care trec acești șapte copii de-a lungul câtorva anotimpuri sunt povestite din perspectiva unui copil, mai mult, a unui băiat de oraș. Nu este de mirare că toate întâmplările, oricât de tragice, se termină cu bine și cu gândul că mâine este o nouă zi.
„Ne-am dus la culcare și am adormit buștean, ca și cum tragediile privitoare la cufere albastre, la napi și la vaci neascultătoare nu ar fi existat niciodată.”
„Nici dezamăgirile recente, nici trista poveste de dragoste, din alte vremuri, nu ne tăiaseră pofta de mâncare. Iar plăcintele făcute de Felicity au fost un adevărat ospăț!”
Dialogurile dintre ei sunt absolut cuceritoare:
„Nu te necăji din cauza lui, Felicity. Nu e decât un adult.” Îi spune Beverly, frumoasei lui verișoare.
„Adulții habar nu au ce este, cu adevărat, important în viață.” Spune același povestitor Beverly.
Povestitoarei, în care atât de des o simți pe scriitoare, „îi plăceau mult cuvintele expresive și le păstra la fel de grijuliu cum își păstrau alte fete bijuteriile. Pentru ea, cuvintele erau perle șlefuite, înșirate pe ața purpurie a unei imaginații vii.”
Poveștile spuse de Povestitoarea au darul de a-i fascina pe copii și pe cititor deopotrivă. Deși nu îi auzim vocea inegalabilă, o auzim cu ochii minții, îi vedem buclele negre împodobite deseori cu câte o cunună de flori sălbatice și ne înfiorăm sau emoționăm, râdem sau ne tulburăm de întâmplările povestite, care nu se epuizează niciodată.
Așadar, luați-vă cartea, faceți un ceai de tei sau poate de mușețel, îndulcit cu miere și aromat cu lămâie, acoperiți-vă cu căldura unei pături moi și evadați pentru un ceas sau poate două într-o lume care, pentru unii, mai există numai în povești. Este cel mai bun antidot când e cenușiu în lume sau în inimă.
Text de Mădălina Andreescu
Lucy Maud Montgomery, Povestitoarea, Editura Nepsis, 2020.
