Pe mine, minunea vindecării femeii gârbove mă face să mă întreb: Dacă Dumnezeu cunoștea sufletul femeii, de ce a lăsat-o să sufere 18 ani? Ce pedagogie dumnezeiască ascunde această vindecare amânată? Citiți mai multe în noul meu text pentru #ȘcoalaDeDuminicăLaBasilica. Iar dacă vi se pare de folos, dați-l mai departe!
Bonus: Întrebări și activități pentru copii.
– Fățarnicilor! se aude, deodată, chiar în sinagogă.
Cei care se adunaseră acolo în acea sâmbătă, să îl asculte pe Mântuitorul, așteptau cu sufletul la gură să vadă ce va mai spune El. Cu câteva clipe înainte, auziseră cuvintele mai marelui sinagogii. Enervat că Iisus vindecase pe cineva într-o sâmbătă (zi în care evreii nu aveau voie să facă nimic), respectivul Îi reproșase:
– Șase zile trebuie să lucrați; deci veniți atunci și vă vindecați, nu în ziua sâmbetei!…”
– Fățarnicilor! răspunde Hristos, adresându-li-se tuturor celor care considerau că respectarea unei reguli religioase e mai importantă decât a-i sprijini pe ceilalți. Cine nu dezleagă sâmbăta boul sau asinul și nu îl duce la adăpat?!
E firesc, deci, să fie ajutat un animal, indiferent de momentul în care se întâmplă asta. Cu atât mai mult să i se facă un bine unui om, așa cum procedase Mântuitorul însuși.
Ce se petrecuse până atunci?
În timp ce Iisus vorbea mulțimii, a văzut o femeie care de 18 ani era gârbovă, adică stătea încovoiată și nu își putea îndrepta spatele. Făcându-i-se milă de ea, Hristos a chemat-o și i-a zis:
– Femeie, ești dezlegată de neputința ta!
Și-a pus mâinile asupra ei, iar ea s-a vindecat pe loc.
Surprinsă de minunea pe care tocmai o trăise, femeia Îi mulțumea încontinuu lui Dumnezeu.
În general, minunea vindecării femeii gârbove este explicată în două feluri.
Pe de o parte, se spune că boala acesteia arăta că ea era atrasă mai mult de lucrurile lumești, decât de cele sufletești. Asta ar sugera gârbovirea, aplecarea spre pământ! Din viața sa lipsea Harul dumnezeiesc, dar când Iisus a văzut-o și i-a vorbit, ea a renunțat la păcate și s-a îndreptat*. „Sufletul acelei femei” spune Sfântul Ambrozie al Milanului, „a început să respire din nou și s-a înălțat precum o vie care a fost curățită și în jurul căreia a fost săpat pământul”.
Pe de altă parte, femeia gârbovă este considerată un bun exemplu de credință, de smerenie, de răbdare. Ea suferă fără să cârtească, fără să se revolte, fără să se plângă și se lasă cu totul în grija Celui de sus*. În plus, este și foarte recunoscătoare, căci atunci când Hristos o însănătoșește, ea „îl tot slăvea pe Dumnezeu”.
Pe mine, minunea vindecării femeii gârbove mă face să mă întreb: Dacă Dumnezeu cunoștea sufletul femeii, de ce a lăsat-o să sufere 18 ani? Ce pedagogie dumnezeiască ascunde această vindecare amânată?
Nu știu ce altceva să răspund, decât că Dumnezeu lucrează după o logică extrem de greu de înțeles de către noi. Uneori, nu Îi pricepem deciziile sau nu ne convin și-atunci ne vine să spunem că El îndeplinește cererile oamenilor cum și când vrea, arbitrar.
Alteori, ne revoltăm că nu ne ascultă toate rugămințile sau că le concretizează într-un mod cu totul și cu totul neașteptat.
Puțini dintre noi au cumințenia femeii gârbove, care nu l-a rugat nimic lui Hristos, dar nici nu a renunțat la rugăciune, venind la sinagogă sâmbăta. Nici nu a deznădăjduit, ci a rămas împăcată, răbdătoare și demnă, deși era atât de bolnavă.
Și mai puțini izbutesc să spună – orice li s-ar întâmpla – Doamne, fie voia ta, fă cu mine ce dorești! Cei mai mulți dintre noi se întreabă de ce Dumnezeu răspunde rugăciunilor ALTFEL decât Îi cerem să o facă.
Chemat sau nu în ajutor, Dumnezeu nu pleacă din preajma noastră, așteptând să Îl descoperim, să ne bucurăm de prezența Lui, să Îl iubim, să ne bazăm pe El (nu pe noi!). Iar când ne este foarte greu, procedează exact ca în această povestioară:
Un om I-a cerut odată lui Dumnezeu să-i descopere viața pe care el a trăit-o. Prea Bunul i-a pus-o înaintea ochilor, ca și cum ea s-ar fi petrecut pe nisipul unei plaje. Omul a constatat că, în momentele de bucurie, erau patru pași pe nisip – ai lui Dumnezeu și ai lui. Nu și în clipele de suferință, când erau doar două urme! „De ce m-ai lăsat singur, Doamne, în acele momente?” l-a luat la rost omul pe Dumnezeu.
Acesta i-a zâmbit, s-a apropiat de el și i-a zis, în timp ce îl binecuvânta: „Pașii de pe nisip ai Mei sunt, nu ai tăi. Știi de ce tu nu-ți mai vezi urmele? Știi ce făceam cu tine, atunci când îți era atât greu? Te purtam pe brațe…*”
ÎNTREBĂRI ȘI ACTIVITĂȚI PENTRU COPII
1. De cât timp era bolnavă femeia gârbovă?
2. Unde și când s-a petrecut vindecarea acesteia?
3. Cine era de față, când Iisus a făcut minunea?
4. De ce L-a certat mai marele sinagogii pe Hristos și ce i-a răspuns El?
5. Numește o trăsătură a oamenilor prezenți la sinagogă, dedusă din următorul fragment al Evangheliei: „Și, zicând El acestea, s-au rușinat toți cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârșite de Dânsul”.
6. Povestește întâmplarea din Evanghelia de azi: a) din perspectiva femeii gârbove; b) din perspectiva mai marelui sinagogii.
7. Din următoarea listă, alege trei cuvinte care s-ar potrivi atât episodului biblic despre vindecarea femeii gârbove, cât și povestioarei despre urmele de pe nisip: grijă, discreție, alegere, delicatețe, necunoaștere, taină, curiozitate, revoltă, voință. Motivează alegerea făcută.
8. Rezumă în doar cinci cuvinte povestioara din finalul articolului.
9. În ce împrejurări (crezi că) Dumnezeu te-a purtat sau te-a ținut în brațe? Cum te-ai simțit atunci?
de Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului @spuneopoveste (SOPS)
de Alexandru Rădulescu, 8 ani, participant la concursurile SOPS
* Sfântul Ambrozie al Milanului, Cele șase zile ale creației 3, 50, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip
* Părintele Patriarh Daniel, „Vindecarea femeii gârbove ne descoperă înțelesul duhovnicesc al ridicării naturii umane din robia demonilor și a neputințelor”, https://basilica.ro/parintele-patriarh-daniel-vindecarea…/
* Adaptare după un text din 320 de pilde creștine, Traducerea din limba rusă de Florentina Cristea, Editura Egumenița, 2021.
