Draga Smaranda Luca,
Eu sunt Gabriel, elev în clasa a VII-a la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, din București . Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este origami.
La concursul „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”, organizat de „Spune-mi o poveste pentru suflet”, am fost invitat să ofer un premiu surpriză persoanei a cărei lucrare mi s-a părut cea mai bună.
A fost o alegere dificilă, din moment ce toate lucrările au fost foarte frumoase, dar a ta mi-a plăcut cel mai mult.
Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat a fost că ai respectat tema. Ți-ai imaginat că Ștefan cel Mare arată înspre Mănăstirea Putna, iar acest fapt sugerează virtutea lui cea mai importantă, și anume credința.
Un alt lucru pe care l-am mai apreciat a fost că, în pictură, ai fost foarte atentă la detalii, integrând o sumedenie de lucruri mărunte, de la firele ierbii, până chiar la căpăstrul calului.
Mi-a mai atras atenția și felul în care ai detaliat relieful munților, folosindu-te de umbre și de lumini.
Pentru a-ți răsplăti efortul, am făcut în stil origami o reproducere a turnului tezaurului de la Mănăstirea Putna.
Sper ca darul meu sa te îndemne să mai participi la concursurile „Spune-mi o poveste pentru suflet”.
Îți urez o vacanță de vară plăcută, în continuare.
Cu drag, Gabriel Gyorbiro