– Renunță la credința ta! i-a cerut odată un împărat păgân unui episcop creștin.
– Nu pot, i-a răspuns ierarhul.
– Cum îndrăznești să spui asta? l-a luat la rost împăratul. Nu știi că viața ta e în puterea mea? Un semn să fac și ți se va tăia capul!
– Știu, Măria Ta! A adăugat episcopul. Dar imaginează-ți că unul dintre slujitorii tăi devotați ar fi prins de dușmani. Închipuie-ți că aceia l-ar chinui și l-ar batjocori, doar ca să te trădeze, însă omul tău ar rezista și ți-ar rămâne fidel. Ce-ai face, când s-ar întoarce la tine bătut și umilit?
– L-aș răsplăti pentru tot ce-a îndurat!… a intervenit împăratul.
– Și pe mine mă va răsplăti Dumnezeu cum va vrea, pentru credință și statornicie, i-a mărturisit atunci episcopul. Deci poți să mă torturezi sau poți să-mi iei viața, nimic din ce am nu valorează mai mult decât un loc în împărăția lui Dumnezeu!*
*
– Leapădă-te de credința ta! Căsătorește-te cu mine! i-a cerut tânărului Ioan stăpâna sa de neam turc. Acum, eşti în puterea mea! Fiindcă mi-ai ucis bărbatul, îi vei lua locul şi-mi vei fi soț. Din rob te voi face om liber, iar din sărac – bogat. Privește aurul şi argintul din jur, mătăsurile, pietrele scumpe: toate pot fi ale tale! Dar pentru asta, trebuie să devii musulman. Lasă-l pe Hristos!
– Nu voi face așa ceva! a zis el. Nu voi renunța la curăția sufletului și a trupului meu.
Ioan era creștin. Se născuse în jurul anului 1644 în Țara Românească numită pe-atunci Valahia și căzuse în robia turcească la 15 ani. Pe drumul dinspre Valahia înspre Constantinopol, un turc atras de frumusețea lui l-a cumpărat, cu gândul de a-l folosi pentru a-și satisface poftele trupești.
Băiatul i s-a opus, chit că stăpânul lui invoca drepturile absolute pe care le avea asupra sa :
– Te-am cumpărat cu aur și fac cu tine ce vreau! i-a strigat turcul. Sunt stăpânul tău!
– Stăpânul meu este Hristos, i-a amintit Ioan. El m-a răscumpărat cu sângele Lui și face cu mine ce trebuie!
Dar bărbatul s-a încăpățânat să se apropie de Ioan, forțându-l să îi cedeze și, ca să scape, adolescentul l-a ucis.
Când și-au dat seama ce se întâmplase, ceilalți păgâni l-au legat cu lanțuri, l-au dus la sultan, iar acesta l-a trimis la judecată.
Ioan nu și-a negat nicio clipă fapta, nici nu a cerut îndurare, ci a explicat de fiecare dată, cu demnitate, de ce a săvârșit crima. Până la urmă, a devenit proprietatea soției celui omorât. Femeia s-a îndrăgostit de el, drept care i-a cerut să renunțe la credință și să îi fie soț.
Trecuseră mai bine de doi ani de când ea insista să-i accepte propunerea.
Acum el o asculta, a câta oară?, spunându-i aceleași lucruri și se întreba cât va mai fi în stare să nu-i cedeze?!
Ioan a început să se roage, ca să aibă puterea de a-și păstra credința în care se născuse și crescuse. După aceea, și-a amintit de locurile natale de unde fusese luat rob. Și-a amintit de părinții săi care îl duseseră la biserică și îl învățaseră să-și facă cruce. De cum le povestise preotul despre Iosif din Vechiul Testament, ademenit de soția dregătorului egiptean Putifar, dar care rezistase tuturor tentațiilor… Gândurile și rugăciunile i-au dat tărie.
Când stăpâna lui s-a convins că toate insistențele sale sunt în zadar, l-a dat pe mâna mai marelui cetății să-l pedepsească pentru nesupunere, iar respectivul l-a aruncat în închisoare.
Aici, a fost torturat, dar a rămas neclintit în credință. În tot acest timp, văduva îl vizita, ca să-l determine să se răzgândească măcar în al doisprezecelea ceas!
Nici suferințele, nici promisiunile femeii, nici perspectiva morții nu l-au înduplecat pe curajosul tânăr, așa că, până la urmă, a fost condamnat la moarte și spânzurat, în 12 mai 1662. Avea 18 ani.
Nu se știe ce s-a întâmplat cu trupul mucenicului. Probabil că a fost aruncat în Bosfor ori a fost îngropat de creștini, în apropiere de Istanbul.
Știm însă că el a devenit sfânt și se numește Ioan Valahul.
Istoria vieții sale nu ar fi ajuns până la noi, dacă nu ar fi existat un învățat grec, Ioan Cariofil, contemporan cu el, care a consemnat aceste întâmplări. Peste aproximativ o sută de ani scrierea sa a fost tipărită la Veneţia, de Sfântul Nicodim Aghioritul, iar după aproape 300 de ani de la moarte, Sfântul Ioan Valahul a fost trecut în rândul sfinților români.
Episcopul din povestea de la început și Sfântul Ioan Valahul sunt două exemple de statornicie în credință. Atitudinea ierarhului pare firească: era matur, era un slujitor al lui Hristos, avea un rang important în cler, credința sa în Dumnezeu fusese îndelung exersată.
Ceea ce uimește este tăria de caracter a Sfântului Ioan Valahul. Îți vine să spui că forța sa interioară e aproape neverosimilă, ținând cont de vârsta pe care o avea. Fusese obligat să plece de acasă când abia ieșise din copilărie și își trăise adolescența expus tentațiilor. Mă întreb câți dintre adolescenții de azi ar rezista presiunii, în situații (de altă natură, dar) tot atât de apăsătoare precum cele în care a fost pus Sfântul Ioan Valahul.
Viața Sfântului Ioan Valahul arată că păstrarea integrității nu rămâne nerăsplătită.
În ochii multora, a rămâne corect, în ciuda dificultăților de orice fel, poate fi ceva inutil sau lipsit de pragmatism. Nu și în ochii lui Dumnezeu!
RĂSPUNDE!
- Alege răspunsul corect:
- Sfântul Ioan Valahul s-a născut în anul 1644 în:
- Dobrogea.
- Țara Românească.
- Moldova.
- La 15 ani, a fost luat rob de către:
- ruși.
- tătari.
- turci.
- A devenit martir pentru că:
- nu a vrut să renunțe la credința creștină și să devină musulman.
- nu a vrut să cedeze țara turcilor.
- a murit în bătălia cu turcii.
- Sfântul Ioan Valahul s-a născut în anul 1644 în:
- Ce anume le dădea putere Sfântului Ioan Valahul și episcopului din poveste?
- În ce împrejurări un adolescent sau un tânăr de azi și-ar putea arăta tăria de caracter și stăruința în a face binele?
AFLĂ MAI MULT!
- În icoane, Sfântul Ioan Valahul apare îmbrăcat în ie. Documentează-te și află ce sfinți români mai sunt pictați astfel.
- Ce alți sfinți români nu au renunțat la credința lor, chiar dacă – din acest motiv – unii au plătit cu viața? Ce știi despre ei?
Text de Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet, pentru #ȘcoalaDeDuminicăLaBasilica
Adaptare după un text din volumul „Pilde vechi & Pilde noi”, de Sebastian Episcopul Slatinei și Romanaților, Vol. I: A-H, Editura Episcopiei Slatinei și Romanaților, Slatina, 2020.