Dragul meu,
Mai sunt câteva luni și vei poposi pe Planeta Albastră. O vreme, totul va fi nou și ciudat pentru tine, dar apoi, te vei obișnui cu tot și cu toate…
Să nu-ți fie frică! Eu, tatăl tău, voi fi mereu lângă tine și nu voi lăsa pe nimeni să ne despartă și să ne murdărească sufletele.
Vezi tu, până acum, tu ai fost stăpânul viselor tale și al micului tău univers. Dar, în curând, alții își vor face visuri pentru tine: cum vei spune pentru prima oară „mama” și „tata”, cum vei merge la grădiniță, la școală, la liceu, la facultate…
Așa ar fi fost înainte de a începe războiul în Odessa… Acum, nu vrem decât să fim toți sănătoși și să se termine odată acest război nedrept…
Dragul meu, dacă îmi auzi gândurile, aș vrea să-ți spun să mai stai acolo unde ești, să îți mai întârzii puțin venirea în această lume.
Pentru cât timp, nu îți pot încă spune! Aș vrea să-ți pot spune că aici e bine, e liniște, multă iubire și înțelegere între oameni! Aș vrea să-ți promit că-ți voi arăta orașul tău frumos, că te voi plimba pe malul mării și-ți voi povesti despre pescăruși și te vei juca cu scoicile!
Dar, din păcate, oamenii nu mă lasă! Cei care au pornit acest război de cotropire, nu s-au gândit la copii, că le vor ucide speranțele și la animale, la natură, că vor fi omorâte, distruse, că toate minunile vii care ne bucură sufletele vor dispărea sub cizma cotropitorilor.
Cum să-ți spun că vei veni într-o lume plină de zgomot, de sirene care sună zilnic, vestind moartea?! Cum să-ți spun că, casa noastră nu mai există, nici bunicii nu ți-i vei mai cunoaște, iar tu și mama ta, veți deveni pribegi prin țări străine?!
Nu vreau să te sperii! Pe lumea în care vei veni, sunt și oameni buni, cum sigur vei fi și tu mai târziu…
Dacă oameni răi și fără scrupule, ne-au distrus țara și orașul, ne-am omorât frații, părinții, prietenii și ne poartă într-un război care parcă nu mai are sfârșit, asta nu înseamnă că, nu trebuie să ne pierdem speranța și puterea de a lupta și de a ne apăra țara… Pentru suferința noastră, lumea nu se va opri în loc!
În orașul tău scăldat de valurile azurii, chiar dacă încă nu e pace, liniște, pomii au înflorit, dar cântecul păsărilor e acoperit de vuietul sirenelor. Frumusețea renașterii naturii e înăbușită de orgoliile luptelor de putere și de stăpânire asupra teritoriilor, care dor și ucid suflete și trupuri nevinovate…
Acum plâng și mă rog ca totul să fie bine… Dar, dragul meu, nu-ți pot promite nimic!
În fiecare dimineață ne trezim cu frica unei existențe efemere și nu mai avem nici o speranță că mâine, soarele va străluci din nou peste Ucraina liberă…
Suflețelul meu nenăscut, îți las scrisoarea asta, îngropată la rădăcina mărului din grădina noastră. Când vei crește mare și sper că, vei putea să trăiești într-o lume mai bună, plină doar de pace și înțelegere, să o citești și să încerci și tu să poți schimba ceva în lumea ta viitoare…
Să le spui și altora că viața ți se poate schimba în doar câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc și așa cum te vom învăța noi, eu și mama ta, să iubești viața și să fii bun, să fii și tu „profesor” pentru alții…
Și lângă scrisoare, îți voi lăsa și o carte, care mie mi-a schimbat complet gândirea: „Ordinul lingurițelor” de Amos Oz.
Citind-o, îți vei da seama că, un incendiu, de orice fel ar fi el ( real sau sufletesc), nu se poate stinge dacă încerci să torni apa cu lingurița, dar, dacă noi, milioane de oameni, punem fiecare câte o linguriță de apă „ vie” peste „incendiul ” războiului, avem toate șansele să reușim să aducem Pacea Universală pe Pământ…
Prima ta jucărie va fi o bucată de dronă pe care-am găsit-o lângă ruinele casei noastre.
Sper să-ți placă pentru că, e strălucitoare și poartă în ea, amintirea unei case iubite și parfumul pomilor din grădina înflorită!
În cinstea venirii tale pe lume, am cules crengi de măr înflorit și le-am pus într-o vază făcută dintr-un obuz de tanc, pe care l-am găsit pe drum…
Cine știe, poate florile și frumusețea lor, vor putea opri acest război nemilos!
În încheiere, te îmbrățișez și te rog să mai stai acolo, în culcușul tău cald, aproape de inima măicuței tale, unde ești în siguranță!
Când vei auzi pescărușii zburând și valurile cântându-și bucuria libertății la îmbrățișarea cu țărmul visurilor noastre de pace, atunci va fi momentul să vii pe lume și să faci cunoștință cu noua ta casă, planeta Pământ!
Cu dragoste,
Tatăl tău (care a căzut la datorie, apărându-și orașul natal, Odessa)
***
Text de Adrian Ionescu, participant la concursul „Amintiri din burtica mamei”, martie 2024, secțiunea Literară.
Desen de Sofia Maria Grigoraș, participantă la concursul „Amintiri din burtica mamei”, martie 2024, secțiunea Arte plastice.
