Într-un colț ascuns al lumii, dincolo de munți înalți, acoperiți cu vată de zahăr, se află Tărâmul Copilăriei. Este o lume care pare decupată dintr-un vis. Totul are culori vesele, ca într-un desen animat: cerul e mov, norii sunt galben-portocalii de la lumina soarelui, iar florile au toate nuanțele din univers. Muzica acestei lumi este un amestec de chicote inventate de copii. Pretutindeni se aude ticăitul inimilor fericite.
Aici căsuțele sunt din turtă dulce, cu acoperișuri de frișcă, peste care zboară zmeie de hârtie ornate cu bomboane colorate. Drumurile sunt panglici de curcubeu. În păduri râurile sunt din limonadă rece, iar copacii, au frunze de baloane colorate.
Toate plantele și animalele vorbesc limba copilăriei – fiecare cuvânt e ca o bulă de săpun ce plutește prin aer de la unul la celălalt.
Pe Tărâmul Copilăriei, părinții și bunicii nu sunt ocupați sau obosiți. Ei învață din nou să se joace, să picteze pe asfalt, să cânte la instrumente ciudate în formă de înghețată. Visează la lucruri simple: să prindă broscuțe săritoare, să adoarmă ascultând povești.
În acest loc feeric, am trăit o întâmplare ciudată.
Într-o dimineață, când soarele se juca printre frunzele unei păduri fermecate, am descoperit împreună cu prietenii mei o ușă micuță în trunchiul unui copac. Curioși, am pășit dincolo de ea și am ajuns într-un sat locuit de jucării uitate: soldăței cu vopsea sărită, păpuși cu zâmbete obosite și urși de pluș cu ochi de sticlă.
Am petrecut o zi întreagă acolo, reparând jucării și ascultând povești spuse de o veveriță care își aduna provizii pentru iarnă.
Deodată, un dragon de pluș a început să plângă. Își dorea mult să se întoarcă în povestea din care a evadat. Împreună cu Mihai, prietenul meu, am luat două trotinetele zburătoare. Am pedalat pe străzile albastre spre cea mai apropiată bibliotecă. Acolo, l-am ajutat să-și găsească un loc, între poveștile care nu se sfârșesc niciodată.
Seara, la plecare, fiecare dintre noi a primit de la Veverița-Povestitoare câte o stea de hârtie pe care era scris: „Nu uita să fii copil, chiar și atunci când vei fii mare!”
Tărâmul Copilăriei nu se găsește pe hartă, dar trăiește în sufletul fiecăruia atunci când visează cu ochii deschiși.
Standavid Emil-Gheorghe, 9 ani
Colegiul Național „Unirea”, Târgu Mureș
Premiul al III-lea la Concursul SOPS 25 „Cu inimă de copil”
Desen de Ema Anghel, participantă la același concurs
***
„Cu inimă de copil” este al 25-lea concurs de creație al Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet” și a fost organizat cu sprijinul Pepco România, prin programul Pepcolandia 2025, gestionat la nivel național de Asociatia pastel .
