Crăciunul, pentru mulți dintre noi, înseamnă o ploaie de stele, pentru alții – ziua rugăciunilor.
Pentru unii – doar niște cuvinte, iar pentru ceilalți – o zi care face mai multe inimi să bată, să bată fericite.
Când eram mică credeam că de Crăciun oamenii nu fac nimic, doar se bucură, dar istoria unui om mi-a arăta contrariul.
Întotdeauna de Crăciun vorbeam ore în șir cu buneii mei și le spuneam cât e de frumoasă ziua de Crăciun.
Atâta fericire și putere este în acea zi!
Bunelul se uita la mine cu ochi speriați și îmi spunea:
-Nu ai văzut tu zile adevărate de Crăciun, în care fericirea și tristețea erau egale.
Întotdeauna îmi spunea astfel și întotdeauna treceam la alt subiect, neînțelegând secretul acelei fraze. Câteodată, credeam că își amintește de ceva din trecut, legat de Crăciun, ceva negativ care i-a afectat viitorul, dar nu, nu era asta.
Odată, când eram la ei acasă, bunica mi-a spus să merg în mansardă pentru a găsi câteva cărți interesante pentru lectura de seară. Sunt foarte multe cărți acolo sus. Și despre medicină (preferatele mele), și despre istorie, drept, economie, literatura artistică, de toate. Îmi plăcea foarte mult să merg acolo. Mă simțeam parcă într-o lume în care poți ajuta oamenii citind și creând ceva ce poate schimba omenirea spre bine.
Ajunsă acolo sus, am început a căuta prin dulapuri diverse povești și, deodată, fără să vreau, am dat peste un jurnal.
Da, era un jurnal personal. Nu mi-am dat seama de ce ar fi acolo și cui îi aparținea, dar era un jurnal. Atât de vechi: cu pagini îngălbenite, cu coperta din piele roasă și sus scria cu litere mărunte: Ion.
De la început, nu am înțeles de ce bunelului i-ar fi trebuit un astfel de jurnal. Nu voiam să-l citesc, mi se părea ceva confidențial, totuși, nu am avut răbdare. Era plin de scrisul parcă umed al vremii, paginile își arătau vârsta înaintată, dar farmecul nu îl părăsea.
Am început să citesc, nu se înțelegea bine, dar încercam. Primele pagini din cele 122 erau de neînțeles, dar mai apoi am intrat în esența povestirii.
Încetul cu încetul, îmi dădeam seama despre ce era. Sesizam importanța frazei pe care mi-o spunea bunelul în fiecare zi de Crăciun. Am desprins un citat care m-a marcat din primele pagini ale jurnalului: ,,Salvează, salvează și asta îți va da putere să trăiești”. Am plâns, deoarece îmi dădeam seama câtă durere era acolo, câtă suferință și cât frumos. În acel jurnal erau imprimate clipele din viața unui om de aur. În acele foi, bunelul își scria viața de chirurg.
Viețile pe care le-a salvat, pe care le-a cunoscut și pe care, cu inima frântă, le-a pierdut. Vă gândiți totuși ce legătură are asta cu Crăciunul? ASTA este legătura. În fiece an, în fiece seară de Crăciun el salva viețile oamenilor și se gândea la viața lor din viitor. Uneori le păstra, iar uneori le dădea drumul în valurile vieții. Niciodată nu a lăsat oamenii doar în mâinile lui Dumnezeu, ci a luptat pentru inimile lor împreuna cu El.
Câteodată, își făcea balanța anului pe care poziționa pe primul loc oamenii care au nevoie de o inimă care să bată și abia apoi familia sa. În acel jurnal, el povestea cum în data de 25 decembrie opera copilașii care deveneau mai apoi plini de viață și îi mulțumeau.
Povestea despre cum oamenii piereau în fața ochilor săi și noaptea îi visa cum se ridicau în brațe la Dumnezeu. Iar tot acest jurnal a format un om care și-a meritat viața din plin. A muncit, a ajutat, a apreciat Crăciunul așa cum era el – trist și fericit, dar adevărat! Unul în care curajul și puterea au învins frumusețea.
Întotdeauna am iubit oamenii care muncesc, pentru că știam că ei merită atenția mea, dar mai ales i-am iubit pe cei care își sacrifică viața pentru alți oameni, fie aceștia străini sau dragi sufletului.
Da, acesta ar fi Crăciunul perfect pentru mine.
Crăciunul în care mâinile și mintea mea de la bunul Dumnezeu o să ajute oamenii.
Crăciunul în care voi adormi cu pleoapele amorțite după o zi lungă și grea, iar Dumnezeu prin somn îmi va arăta Crăciunul din poveste.
Da, vreau două sărbători!
Una în care vorbesc cu mine și îi ajut pe alții, iar cealaltă când Isus Hristos mă ia de mână ca pe un prieten și îmi arată calea grea, dar plină de puterea care mi-o transmite de la stăpânul sufletului său! Stăpânul care îmi oprește și îmi pornește ceea ce o să poată ajuta o lume întreagă sau poate chiar un glob pământesc.
Nu vă uitați prin părți, uitați-vă înainte, acolo unde se găsește mărul de aur al adevăratului vostru Crăciun, a adevăratei voastre vieți!
Sophie Midrigan, 12 ani
Pictură de Ecaterina Grădinaru, 8 ani, Belgia
Lucrări participante la concursul „Nașterea Domnului” – SOPS 8, decembrie 2020
