În 1 ianuarie e sărbătorit Sfântul Vasile cel Mare. S-a născut în Cezareea Capadociei (în Turcia de azi), în anul 330.
A primit o bună educație în familie, de la mama și de la tatăl său. Apoi, a studiat la universități vestite din Cezareea, din Constantinopol și din Atena – unde l-a cunoscut pe Sfântul Grigorie Teologul, cu care a fost prieten (și alături de care e pomenit și în 30 ianuarie).
A fost ierarh (mitropolit în Cezarea Capadociei), a reorganizat viața bisericească și viața monahilor. A construit spitale, case pentru bătrâni, cantine sociale, școli. A apărat credința adevărată, a scris lucrări teologice, printre care un loc important îl au rugăciunile din Liturghia ce îi poartă numele.
Când a fost mic, s-a îmbolnăvit și era să moară. Părinții s-au rugat atunci cu ardoare lui Dumnezeu să nu îi lase fără el. Tatăl a și avut un vis, în care Dumnezeu îl încredința că Vasile va trăi. Dar, peste un timp, lui Vasile i-a murit unul dintre frați și, apoi, chiar tatăl.
Rămasă văduvă, mama sa Emilia nu și-a pierdut nădejdea în Dumnezeu. În credință față de Acesta și-a crescut singură cei nouă copii. Mai târziu, cinci dintre ei au ajuns sfinți: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru al Sevastiei, Sfânta Macrina cea Tânără (botezată așa după bunica ei, care la rându-i a dus o viață sfântă și este canonizată) și Sfântul Naucratie, care a fost pustnic și făcător de minuni. Sfinți au devenit și ea și soțul ei -trecut în calendar cu numele Vasile cel Bătrân.
Sfântul Vasile cel Mare a trăit 49 de ani și a lăsat în urmă un exemplu de dăruire, de slujire a lui Dumnezeu și a oamenilor, în special a celor nevoiași. Opera sa caritabilă a fost descrisă de Sfântul Grigorie Teologul astfel: „Vasile putea să facă aici să plouă pâine din cer prin rugăciune, prin cuvântul său el deschide hambarele bogaților, pentru a sătura pe cei săraci cu pâine. Adună în același loc pe cei răniți de foame, printre aceștia sunt unii care abia mai respiră, bărbați, femei, copii, bătrâni.”
Învățăturile sale au ajuns din secolul al IV-lea, până la noi.
Iată cinci gânduri ale Sfântului Vasile, care ți-ar putea fi de folos:
- „Dacă nu ești frumos la trup, atunci să ai un suflet curat și luminos și toată lumea te va îndrăgi pentru lumina bunătății sufletului tău.”
- „Iar grija pe care o au de berzele bătrâne puii lor e îndestulătoare copiilor noștri (…) pentru a-i face să-și iubească părinții! Berzele, când văd că tatălui lor i-au căzut penele, la bătrânețe, stau în jurul lui și-l încălzesc, îi pregătesc din belșug hrana, iar la zbor îi dau ajutorul ce-l pot da”.
- „Copiii evlavioși sunt cea mai mare mângâiere pentru părinții evlavioși: sunt cea mai bună împodobire a părinților vii și cel mai bun monument al părinților morți.”
- „Dacă vom face ca mânia să asculte de rațiune, ea va fi un nerv al sufletului, care îi dă un impuls pentru săvârșirea faptelor bune.”
- „Să izgonim invidia din sufletul nostru, ca să atragem asupra noastră bunăvoința lui Dumnezeu.”
***
În folclorul românesc există multe colinde și legende cu Sfântul Vasile cel Mare, ceea ce arată cât de mult i-a impresionat pe oamenii din popor viața ierarhului. Colindele închinate lui sunt răspândite în Muntenia cu precădere. Încă din seara Sfântului Vasile, se aud urări:
„Seara Sfântului Vasile
Fie-vă, gazde, cu bine
La mulți ani cu sănătate
Și spor mare la bucate…
Sfânt Vasile cel frumos
Să vă fie de folos…”
O legendă populară spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dăruiască o zi, iar Prea Bunul i-a dat-o pe cea dintâi din anul calendaristic. Recunoscător, Sfântul Vasile a luat un clopoțel, l-a legat de o crenguță de busuioc și a mers la Dumnezeu, să-i ureze lucruri bune. De atunci, explică legenda, se fac urări de Anul Nou.
Un an cu început bun vă urez și eu, cu seninătate, cu pace și cu tot ce vă e de folos!
Ioana REVNIC,
președinta Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet!
