Am o sensibilitate anume pentru oamenii lipsiți de vederea trupească. Poate pentru că am cunoscut câțiva, de-a lungul timpului și toți m-au impresionat prin felul lor diferit și admirabil de a ,,vedea” lumea, de a o explora, de a pune în cuvinte ceea ce înțeleg din ea, dar, mai cu seamă, pentru seninătatea și curăția lor sufletească, aproape paradoxală, pe fondul lipsei vederii.
Am văzut cărți scrise pentru nevăzători, ba chiar mașini de scris pe care le folosesc ei, am văzut cândva cum se scrie cu ajutorul unui punctator în caietele copiilor de la Liceul pentru Deficienți de vedere, am pipăit câteva pagini scrise în sistemul Braille, așa cum pipăi, cu strângere de inimă, de fiecare dată, punctele de pe unele cutii cu medicamente, ori punctele în relief de la unele treceri de pietoni, menite să le semnaleze celor fără vedere mesaje care nouă, celor ai căror ochi disting forme și culori, ne sunt ușor de sesizat.
Nu am știut mare lucru despre Louis Braille până să apară această minunată carte pentru copii, intitulată atât de sugestiv „Șase puncte”. Nu am știut nici că s-a născut văzător, nici ce fel de copilărie a avut, nici cum a ajuns să inventeze alfabetul care îi poartă numele. Citind cartea pe nerăsuflate, cu o emoție pe care nu am mai încercat-o de mult timp, m-am întrebat, la final, când câteva lacrimi mi-au împăienjenit ochii, pentru o clipă, ce s-o fi ales de copilul acesta sensibil, ambițios, dornic de lectură și de cunoaștere? Și m-am bucurat din toată inima să aflu, dintr-un excelent apendice al volumului nu doar că truda lui nu a fost în zadar, ci că memoria lui a fost onorată așa cum se cuvine de statul francez.
Da, copilul care nu a putut îndura compasiunea adulților, copilul care era, de mic, însetat de cărți și de cunoaștere, a petrecut departe de familie cei mai fragili ani ai săi, pentru a putea învăța carte, iar apoi și-a șubrezit sănătatea încercând să îmbunătațească o invenție. La final, când invenția lui s-a dovedit a fi utilă multora, a simțit o imensă bucurie pentru că, în sfârșit, a reușit să îi semene tatălui său, un pielar modest, dar mărinimos, care știa să meșterească lucruri frumoase și utile.
Cititorii acestei cărți minunate, scrise într-un stil care împletește confesiunea cu umorul, dar și duioșia cu suspansul, vor afla nu doar cum a orbit micul Louis sau cum arată alfabetul inventat de el, ci și ce alte daruri personale a primit și cum le-a cultivat copilul acesta pe cât de sensibil, pe atât de puternic sufletește, în ce familie admirabilă a crescut și de ce merită să fie socotit între marii inventatori ai tuturor timpurilor.
Dacă, la finalul acestei emoționante lecturi am un regret, acesta s-ar datora doar faptului că, cei lipsiți de vedere nu se pot bucura, asemenea celorlalți, de ilustrațiile sensibile, bogate și pline de umor, care, cel puțin pe mine mă fac să cred că Louis Braille a fost, de la un moment dat, pe deplin împăcat cu faptul că, în cea mai mare parte a vieții a fost lipsit de lumina ochilor trupești.
„Șase puncte. Povestea tânărului Louis Braille”, de Jen Bryant
Un text de Cosmina Tămaș, iubitoare de cărți și specialistă în povești pentru suflet
