BINE-le lui Igor Guzun a ajuns la mine într-una din acele zile în care convingerea mea că pentru ceilalți nu ești decât suma nevoilor pe care li le poți îndeplini bate orice credință în bunătate, adevăr și alte asemenea.
Citind cartea mi-am amintit că, din fericire, devii și ceea ce le dăruiești celorlalți.
Cartea lui Igor Guzun dăruiește cititorilor mult, mult BINE, fapt care nu va rămâne, anticipez eu, nerăsplătit – de o foarte generoasă cifră de vânzări.
Dar ce înseamnă BINE– le, pentru Igor Guzun?
Fiica lui și mama ei. Bunica și bunelul. Chișinăul (cu fețele lui mai mult sau mai puțin luminoase). Țara. Cartea și cititul. Copilăria cu gusturile, cu mirosurile, cu năzbâtiile, cu obiceiurile, cu poveștile ei. Toate lucrurile sau locurile care poartă cu sine o poveste. Câteva „mărunțișuri” pe cale de dispariție: grija; un zâmbet; prospețimea; candoarea; bucuria; dragostea. Dorul. Copiii. Frații și surorile. Amintirile. Cărțile poștale. Dumnezeu…
Într-un interviu recent, Igor Guzun spunea că speră ca recenta sa carte să fie mai bună decât precedenta (Vinil). Lucru care i-a reușit. Despre Vinil spuneam că e o carte a nostalgiilor – stare ce se prelungește în actualul volum. Vinil era și o carte în care autorul – specialist în comunicare și PR – se erija într-un fel de PR al țării sale de baștină (de aici și îndemnul meu adresat cititorilor, când am scris despre carte: „Cine nu a fost niciodată în Republica Moldova și are de gând să o viziteze, în loc să își cumpere un ghid turistic ar face bine să citească cel mai recent volum al lui Igor Guzun: Vinil”).
Un anumit spirit local se menține în mai noul BINE. Și nu cred că acest lucru este neapărat un atu: nota subversivă a unor texte înțelese doar de românii basarabeni e și în dezavantajul cărții, nu doar în avantajul ei.
Unele bucăți rezistă, independent de aluzii, de trimiterile lor neaoșe. Iacătă, de pildă, primul text din volum: Pâinea de la iepure. Simplu. Subtil. Savuros, precum metafora în jurul căreia e construit: cunoscătorii mi-au explicat că pâinea de la iepure se referă la un cadou; la ceva primit pe neașteptate; la pâinea pătrățoasă, cumpărată de la magazinele basarabene sătești de altădată și adusă în dar copiilor, în lipsa unor cadouri culinare pretențioase; sau la bucata de pâine luată de acasă, ascunsă în buzunarul hainei, purtată până în sat și întoarsă la copii ca fiind „de la iepure”; orice țânc basarabean se înfrupta din ea, ca dintr-o delicatesă:
A existat în copilăria noastră un produs atât de minunat încât îi ținem minte savoarea și acum, peste atâtea decenii.
Pâinea de la iepure.
Ce gustoasă! Ce aromată! Ce așteptată era această pâine de la iepure!
Era mâncată mereu cu poftă, niciodată tăiată cu cuțitul, ci numaidecât ruptă ca să rămână în palmă cât mai multe fărâmituri. Să le ducem la gură și pe acestea, după ce am mâncat întreaga bucată de pâine.
A fost brandul cel mai iubit al copilăriei noastre.
Și ce păcat că furnizorii acestui produs – părinții noștri – au îmbătrânit sau au plecat la cele veșnice!
Și de ce oare, atunci când le aducem copiilor noștri câte o pâine și le spunem că e de la iepure, ne privesc nedumeriți și nu ne cred ?
Sau, mai bine zis, ne cred. Ne cred un pic ciudați.
Magia nu mai funcționează.
Ori pâinile de astăzi, ori pâinile sunt din alt aluat.
Dar există și texte „cu cheie”, pe care doar un public restrâns le gustă (cum ar fi Ramele – despre salonul MolDeco din Chișinău; unele referiri din Antonime; sau Din exclamația șah și mat astăzi a rămas doat mat-ul – text a cărui „poantă” o pricepi dacă știi că în rusește „mat” înseamnă înjurătură – cu referințe materne, uneori ș.a.).
Epuizând aceste observații, adaug că noua carte a lui Igor Guzun are câteva atuuri evidente.
1.Ideea în jurul căreia e construită: importanți sunt oamenii și nu lucrurile, iar acestea din urmă sunt valoroase datorită poveștilor, datorită amintirilor pe care le poartă cu ele.
2. Igor Guzun nu mai mizează excesiv pe jocurile de cuvinte, pe asocierile lexicale inedite care l-au consacrat (și care îi fac volumele intraductibile). Inteligente și bine dozate, cele mai multe rămân doar pretexte ale însemnărilor, conferindu-le o înșelătoare notă ludică. Emoția primează. Gravitatea: Ah, de atâtea ori am exclamat cu bucurie „Gol !”, atunci când echipa favorită și la bine, și la rău – România – marca un gol. Și, vai, am plâns la golul cel mai dureros din viață. Golul de părinți.(Gol !). Sau autoironia: Eu buchisesc. Odată cu trecerea anilor, scade vederea. Eu buchisex. (Buchisesc). Sau nostalgia. Sau vulnerabilitatea afișată discret. Sau alte simțăminte.
3. Simplitatea stilistică. Claritatea.
4. Concepția grafică a cărții e excepțională: coperta; textura paginilor; imaginile expresive; cărțile poștale create de Irina Rusu, numai bune de trimis apropiaților. BINE are inclusiv un pomelnic.
5. „Formulele” adoptate sunt mai complexe, mai consistente decât cele din volumul anterior. Găsim în BINE poezii; prozo-poeme; schițe, reportaje, inventare, definiții – subiective. Dintre toate acestea, citez un Basm, cu final neașteptat:
Când mică erai
Şi-aveai guturai
Bunica-ţi aducea omăt
Să faci oameni de zăpadă în casă
Şi-ţi povestea că undeva fulguieşte în mai,
Şi ninsoarea ceea-i amară şi nu e frumoasă.
Dar te interesau alte amănunte
La vârsta şcolară:
Pe furiş deschideai geamul pentru câteva minute –
Să nu se topească oamenii de omăt din cămară.
Lângă vatră te aşezai mai comod,
Suflai în foc să nu fie căldura prea mare
Şi sperai…
să cadă în tindă varul din pod
Ca din cer o ninsoare.
Cum înserarea peste sat se lăsa
O rugai pe bunica să se apropie de telefon,
Dacă de la flacăra din vatră amurgul se va incendia –
Să cheme urgent pompierii din raion.
Bunica te dojenea zâmbind
Şi-ți mărturisea că există ierni şi mai triste
În care un timp a trăit
Pentru că a fost inclusă în liste.
Pentru tine totul era ireal.
Şi apoi de unde puteai şti
Că bunica a fost ridicată în ninsoare după Ural,
Şi nu deportată într-un pastel de Alecsandri.
*
Igor Guzun e scriitor și conduce o agenție de PR. Mai nou, a devenit PR-ul BINE-lui, scriind o carte care salvează de la uitare esențe de umanitate.
Dacă într-o zi m-aș trezi nemaiștiind nimic, nimic, nimic din ce am trăit până atunci, cred că mi-ar prinde bine să (re)citesc BINE-le lui Igor Guzun. Așa, mi-aș aminti de COPILĂRIE (când și eu umblam cu cheia de gât; mă dădeam în scrânciob și săream de acolo, în zbor; când lansam discuri de vinil pe post de bumeranguri; când și mie hainele puse la uscat iarna, afară, și aduse înapoi în casă îmi miroseau a ger – așa cum scrie în carte). Mi-aș aminti de câte feluri e un ZÂMBET. Sau ce e DRAGOSTEA. Sau cum e să îți fie DOR: de casă; de frați; de surori; de bunici; de părinți; de toți ai tăi – vii și morți.
Ioana Revnic
Sursă foto www.haibun.md
Pe Igor Guzun îl găsiți AICI
