Asociația Culturală Româno-Elenă ARTĂ SI CULTURĂ e beneficiară a proiectului #10_cărți_pentru_1000_de_copii români din diaspora, inițiat de Asociația Spune-mi o poveste pentru suflet. Prietenii noștri din Grecia aduc în proiect exuberanță, poftă de joacă și… mulți copii cărora le place să cânte, să joace teatru și, desigur, să asculte povești.
Cu ei, totul pare o sărbătoare, inclusiv atelierele de povești din cadrul proiectului.
Ce face această asociație pentru românii din Grecia aflați din articolul de mai jos.
🍂Cum a început totul?
„Atena. Grecia. Un eveniment pentru românii de aici.
Eu – invitată să susțin un scurt recital de muzică folk, acompaniindu-mă la chitara pe care o adusesem cu mine din România, la câțiva ani buni după ce decisesem să mă stabilesc în străinătate.
Erau foarte mulți copii în sală și un zumzăit caracteristic vârstei lor. Forfota celor mici aproape că acoperise vocea prezentatorului, astfel că abia am reușit să aud că urma momentul meu.
Mi-am luat chitara și m-am apropiat de scenă. Microfon nu era, așa că m-am înarmat cu răbdare și am așteptat să se facă liniște. Cum copiii nu dădeau semne că i-ar fi interesat ceea ce se petrecea în fața lor, am început prima piesă. Eram conștientă că erau puține șanse să audă cineva ce voi cânta!
De la primul acord, zumzetul a început să scadă și foarte repede s-a făcut o liniște deplină.
La sfârșitul recitalului, câțiva copii s-au apropiat de mine și au atins corzile chitarei, întrebându-mă cu ochi mirați: „Doamna, oare noi am putea să cântăm așa – ca tine?”
Ei au devenit primii mei elevi înscriși la cursul de chitară al asociației pe care am înființat-o.
Așa a început povestea Clubului de Artă și Muzică Club DoReMi-Atena.
🍂 𝐂𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞𝐦?
Asociația Culturală Româno-Elenă ARTĂ SI CULTURĂ a fost înființată din
dorința de a oferi românilor din Grecia un sprijin real privind activitățile cultural
artistice și promovarea lor, în spațiul cultural-artistic elen.
În cadrul asociației funcționează Clubul de Artă și Muzică „DoReMi-Atena”,
înființat în anul 2017 de mine, Mariana Bărgan, președinta Asociației Româno-Elene ARTĂ și CULTURĂ.
Din 2017 până în prezent, am realizat proiecte artistice prin finanțare proprie și prin implicarea directă a membrilor asociației noastre.
De exemplu, proiectul de muzică bizantină „Sfânta Maria”, care oferă cursuri
gratuite de muzică bizantină și studiu coral bizantin; sau proiectul DIASPORA FOLK, destinat promovării muzicii folk în diaspora.
Suntem pasionați și de film: astfel, am inițiat proiectul cinematografic „Legende Românești”, pentru a face cunoscute legendele și povestirile de inspirație folclorică, în rândul generației tinere. Primul episod de scurt-metraj a fost inspirat din „Legenda lui Dragobete si a Babei Dochia”, iar actori au fost elevi români din Republica Moldova și elevi greci. Cei din urmă au învățat rolurile în limba română, iar filmul a fost tradus și în grecește.
Preocupările noastre din sfera celei de-a șaptea arte au o istorie: trei ani la rând, am fost parteneri la Festivalul Internațional de Film „FILMO’CLOCK”.
În plus, activități importante ale asociației noastre sunt producția de videoclipuri și atelierele cinematografice.
Suntem apreciați pe plan local, național, dar și în alte țări. Ne mândrim cu un palmares de premii naționale, locale și internaționale.
🍂𝐂𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐢𝐦?
- cursuri de limbă, cultură și civilizație românească
- cursuri de pictură și de educație plastică
- educație muzicală și studiul instrumentelor muzicale.
- cursuri de dans modern și popular
- cursuri de religie și educație religioasă
- cenaclul cultural-artistic „Limba Noastră”
🍂 𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐢𝐧𝐞?
Copii, tineri și adulți din România, Republica Moldova și Grecia. Prin activitățile, atelierele și cursurile noastre le oferim șansa de a studia și de a fi pregătiți pentru examenele școlilor de profil din Grecia și din România sau de a participa la evenimente, la festivaluri și la concursuri importante din România, din Grecia sau din alte țări.
🍂𝐒𝐜𝐨𝐩𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞?
Consolidarea și promovarea relațiilor greco-române, dezvoltarea, răspândirea relațiilor de prietenie între români și eleni, promovarea limbii, culturii, tradițiilor și obiceiurilor românești precum și promovarea limbii, a culturii, a tradițiilor și a obiceiurilor grecești sunt scopuri înscrise în statutul asociației noastre.
Pentru asociația noastră, comunitatea de români este foarte importantă, pentru că prin ea aducem în Grecia o contribuție culturală, artistică și spirituală pur românească”.
Mariana Bărgan,
Președinta Asociației Româno-Elene ARTĂ și CULTURĂ, din Atena
Proiectul #10_cărți_pentru_1000_de_copii români din diaspora se desfășoară cu sprijinul financiar dat de Departamentul pentru Românii de pretutindeni .