#ȘcoalaDeDuminicăLaBasilica
🌿„O, fiul meu iubit, de ce ne-ai făcut nouă așa ceva?!” l-a auzit Aglaida pe Eufimian strigând afară, în curte. Dar nu a înțeles ce se petrece și, mai ales, nu a priceput de ce soțul ei îl ceartă pe fiul lor, Alexie, pe care nu-l mai văzuseră de 34 de ani…
🌿Eufimian și Aglaida trăiau la Roma. Erau oameni bogați și – mai ales – foarte credincioși. Posteau, făceau milostenie, îi ajutau pe săraci, pe străini, pe bolnavi; le sprijineau pe văduve… Un singur lucru îi întrista: că Aglaida nu putea să aibă copii. Dar femeia s-a rugat mult și Dumnezeu i l-a dăruit pe Alexie. Ziua în care și-a ținut băiatul pentru prima oară în brațe a fost cea mai fericită din viața ei.
🌿Cei doi părinți erau recunoscători că, acum, vor avea un sprijin la bătrânețe și Îi mulțumeau lui Dumnezeu pentru minunea pe care o trăiau.
🌿Alexie a crescut hrănit de dragostea părinților săi și de iubirea lor pentru Dumnezeu. Când a mers la școală, a învățat bine gramatica, retorica și a studiat cărțile bisericești. Dintre toate, Scriptura l-a impresionat cel mai mult astfel că – pe măsură ce se maturiza – în mintea sa a încolțit un gând: să își dăruiască întreaga viață lui Dumnezeu, trăind cu simplitate, în post, în rugăciune, în sărăcie, în curăție trupească, asemenea monahilor de azi. Dar Alexie nu a vorbit cu nimeni despre asta…
🌿Când s-a făcut bărbat în toată firea, tatăl și mama lui au hotărât că e vremea să se căsătorească. S-a cununat cu o tânără de neam împărătesc, dar în noaptea nunții, a plecat în lume.
🌿Cu el a luat doar puțin aur și câteva pietre scumpe. Îmbrăcat ca un om obișnuit, s-a suit într-o corabie și a navigat din loc în loc, până ce a ajuns în Mesopotamia, mai exact în Edesa.
🌿Aici, a împărțit toate lucrurile prețioase pe care le avea, s-a îmbrăcat ca un om sărman și s-a adăpostit în pridvorul unei biserici închinate Maicii Domnului. 17 ani a stat în acest loc. Trăia din mila oamenilor, însă tot ce primea împărțea cu cei mai necăjiți decât el. În scurtă vreme, Alexie ajunsese de nerecunoscut. Puterile trupești îi scădeau, dar îi sporeau darurile duhovnicești, mai ales că postea, se ruga, se împărtășea în fiecare duminică.
🌿Acasă, și părinții, și mireasa lui își duceau zilele într-o tristețe apăsătoare. Nu înțelegeau cu niciun chip de ce Alexie alesese să îi părăsească. Eufimian a și trimis oameni să îl caute, respectivii au ajuns chiar în Edesa, l-au întâlnit pe Alexie, dar nu l-au recunoscut. I-au dat totuși milostenie, ca unui sărac oarecare…
🌿Într-o zi, preotul de la biserică a avut o vedenie și așa a aflat că săracul din pridvor e omul lui Dumnezeu; că rugăciunile lui sunt bine primite în Ceruri și că „Duhul Sfânt se odihnește peste dânsul” la fel ca o coroană pe creștetul unui împărat. Atunci, l-a luat și l-a adus în biserică, spunându-i să rămână acolo, pentru a primi cinstea care i se cuvenea.
🌿Dar Alexie a ales să fugă de laudele sau de admirația celorlalți și a pornit spre altă cetate. A călătorit pe mare, pe drum s-a iscat o furtună, iar el nu mai a ajuns la destinația dorită, ci tocmai la Roma, în orașul natal.
🌿A mers la tatăl său și, fără a-i spune cine este!, l-a rugat să îl primească în curtea sa, să îl hrănească cu firimiturile ce cad de la masa sa, promițându-i o răsplată divină: „Domnul va binecuvânta anii tăi și-ți va da cereasca împărăție și – a adăugat Alexie – dacă ai pe cineva plecat printre străini, sănătos să ți-l întoarcă”.
🌿Când a auzit aceste cuvinte, Eufimian s-a gândit la fiul său și a plâns. L-a primit pe străin, ba chiar a poruncit să i se facă o căsuță unde să locuiască și le-a cerut slugilor să aibă grijă de el.
🌿Îi trimitea mâncare zilnic, dar el o împărțea altor oameni amărâți. Își oprea doar pâine și apă, cât să nu moară de foame sau de sete.
🌿A trăit așa alți 17 ani, suportând cu răbdare și cu îngăduință toate umilințele la care îl supuneau servitorii. În plus, a mai avut de luptat cu ceva: cu durerea pe care o simțea, văzându-și mama și soția atât de triste, că l-au pierdut.
🌿Când a venit vremea să se despartă de lume, a știut de dinainte ziua și ceasul morții. Astfel, a avut timp să le scrie părinților o scrisoare în care le-a povestit totul și le-a cerut iertare: „Vă rog, părinții mei iubiți și mireasa mea, să nu vă supărați că v-am pricinuit atâta mâhnire, lăsându-vă singuri. Mă durea inima pentru durerea voastră și de multe ori m-am rugat pentru voi… Cred că, pe cât v-am întristat, pe atât de mare va fi bucuria cerească pe care o veți primi…”
🌿Dumnezeu a hotărât ca faptele lui Alexie să nu rămână tăinuite și nici familia – nemângâiată. Astfel, l-a înștiințat pe papă că în Roma se află omul lui Dumnezeu și l-a trimis acasă la Eufimian. Mare i-a fost mirarea bătrânului când și-a dat seama că bărbatul găzduit de el era cel căutat și că era însuși Alexie, fiul de care nu știuse nimic, 34 de ani…
🌿„O, fiul meu drag, se tânguia tatăl, ai stat atâta vreme în casa aceasta, ne-ai văzut suferința, ne-ai auzit plânsul, dar nu ne-ai spus cine ești… O, mângâierea sufletului meu, ce voi face acum? Oare voi plânge pentru moartea ta sau voi sărbători faptul că te-am aflat?”
🌿Trupul lui Alexie a fost pus întâi în mijlocul cetății, apoi în biserică, unde a stat o săptămână. În tot acest timp, părinții l-au vegheat și l-au plâns. La catafalcul lui au venit mai toți locuitorii orașului, iar cei bolnavi se vindecau, odată ce se atingeau de sfintele sale moaște.
🌿Apoi, Sfântul Alexie a fost îngropat cu mare cinste. Era anul 411.
🌿🌿🌿
🌿Oare cum de Sfântul Alexie a putut să locuiască atâția ani lângă ai lui, fără să le spună cine e? Hotărârea de a-și ascunde identitatea pare crudă și lipsită de iubire filială…
🌿Deși e extrem de greu de înțeles, ea e justificată dacă acceptăm că Sfântul Alexie a înlocuit dragostea sa pentru părinți și pentru soție cu o iubire mai mare. Una care se lasă greu descifrată de rațiunea omenească: dragostea pentru Dumnezeu!
🌿Sfântul Alexie a pus această iubire mai presus de orice altceva. Iar Dumnezeu nu i-a rămas dator. Pe părinții lui nu i-a lăsat de izbeliște. Ei nu au rămas singuri la bătrânețe: soția lui Alexie le-a fost alături, deși nu ar fi fost obligată să facă asta.
🌿Dumnezeu l-a răsplătit și pe Sfântul Alexie. Pentru jertfa sa, a fost numit omul lui Dumnezeu.
Toți sfinții sunt oamenii lui Dumnezeu, însă doar Sfântul Alexie a păstrat acest supranume ce dovedește multă dragoste divină. A fost numit astfel încă de când a trăit. Așa îl știm și noi, azi.
🌿🌿🌿
🌿Sfântul Alexie e prezent în tradițiile noastre populare.
🌿În 17 martie, de ziua lui, sunt Alexiile și au loc tot felul de ritualuri de purificare și de protecție a caselor. Tot el e ocrotitorul viețuitoarelor care trăiesc în scorburi, sub pământ, sub pietre sau în ape. Trezește la viață toată natura, toate animalele, toate gâzele și aduce primăvara.
🌿Renașterea naturii e legată – deci – de ziua Sfântului Alexie. La fel ar putea fi și renașterea noastră sufletească!
Text de Ioana REVNIC, coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”
