O lună și jumătate de „Spune-mi o poveste pentru suflet”, pe Skype

Pentru mine, a cere ajutorul cuiva înseamnă să îmi calc mândria în picioare. Dar și mai greu îmi este SĂ ACCEPT să fiu ajutată. Mai ales atunci când trec sub tăcere faptul că singură NU mă descurc. Sau că un sprijin m-ar face să mă simt mai puțin împovărată. În asemenea situații, se întâmplă câteodată (foarte rar!) ca unii oameni să intuiască ce e în capul meu. Și să îmi întindă o mână. Fără să îmi ceară nimic în schimb.

Se împlinește o lună și jumătate de Spune-mi o poveste pentru suflet!, pe Skype, ateliere de povești cu folos, pentru copii. Până acum, am avut 25 de întâlniri și m-am văzut cu aproximativ 35 de copii. Uneori i-am spus o poveste unui singur copil. Alteori am avut chiar și 11 ascultători. Cei mai mulți revin constant la povești. Însă, tehnic vorbind, toate acestea NU ar fi existat, fără un ajutor apărut pe neașteptate.

Povestea începe acum 5 (cinci) ani, în ziua în care mă mutam din Oradea la București. Îmi luasem bilet la vagonul de dormit și am nimerit în același compartiment cu S. o domnișoară din Constanța, care fusese în vizită la sora ei. Am intrat în vorbă, ne-am împrietenit pe Facebook, iar pe drum, i-oi fi spus despre mine, inclusiv că scriu. Cred că i-am arătat și blogul meu de atunci. Ne-am despărțit când eu am ajuns la destinație. S. mi-a spus, atunci, să apelez ORICÂND la ea, dacă am nevoie de ceva. Mi-am zis – cum altfel? – că NU voi face asta niciodată.

Au trecut anii. Eu și S. ne-am urmărit de la distanță, pe Facebook. Rar, am mai schimbat câteva vorbe. Între timp S. s-a căsătorit și s-a mutat în străinătate. În iarnă, eu am postat un text în care ziceam, în treacăt, că îmi trebuie un laptop nou. Fără să explic faptul că cel vechi are mai bine de opt ani. Că mi-a rămas fidel, dar că e plin de neputințe. La foarte scurtă vreme, S. mi-a trimis din senin un mesaj. Îmi propunea să-mi cumpere un laptop, pentru a-l folosi la poveștile cu care – pe-atunci – umblam din loc în loc. Mi-a fost rușine să zic da. Primul impuls a fost să refuz. În cele din urmă, în lupta necesității cu uriașa vanitate din dotare – prima a câștigat.

Așa că, am acceptat darul lui S. Iar ea mi-a ales cel mai deștept laptop coral 😊 din câte există.

Mulțumesc, dragă S.

Dacă laptopul tău nu era, nici poveștile nu erau, nici mintea mea nu cred că rămânea întreagă – în lunile acestea.

Mă rog ca toată bucuria mea și a copiilor cu care m-am întâlnit la Spune-mi o poveste pentru suflet! pe Skype să se întoarcă – într-un fel – la tine.

Iar pe cei care vin la povești și pe cei care au avut răbdare să citească această poveste, îi rog să ajute – la rândul lor – cât pot.

Îi rog să ceară ajutorul, dacă au nevoie. Și, mai ales, să se lase ajutați.

Îi rog să ducă binele mai departe.

Ioana REVNIC

coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”

Barca este făcută de Ana, una dintre fetițele care vin la „Spune-mi o poveste pentru suflet”.