La Putna, la Ștefan cel Mare ,
În prag de altar ne-am oprit
Pășind peste munți de uitare
Venit-am cu suflet smerit.
Gr. Bostan ( 1940-2004 )
Cred că de sentimente asemănătoare cu acestea descrise de poetul bucovinean au fost cuprinși și participanții la legendara Serbare de la hramul Mănăstirii Putna, de la 15 august 1871. La festivități, alături de M. Eminescu, I. Slavici, A.D. Xenopol, N. Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec la vioară. După spectacol, avea să-i spună tatălui său cu vădită bucurie: „Am cântat Daciei întregi!”
Acesta este cel mai emoționant moment al Serbării, deoarece mulțimea cu răsuflarea întretăiată asculta neîntrecuta melodie, în care răsunau toate dorurile și speranțele poporului nostru.
În localitatea Crasna, inima românismului bucovinean, în ograda celor două biserici – „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” și „Acoperământul Maicii Domnului” – se află o căsuță țărănească din lemn, pe vremuri o casă parohială, acum Muzeul „Mihai Eminescu”. Potrivit datelor, poetul ar fi trecut pe aici, în drum spre Putna.
În 14 august 1871, la Putna, Mihai Eminescu îi citea bucovineanului T. V. Stefanelli nu un poem emoționant, care a fost citit, a doua zi, în 15 august 1871, în faţa românilor și apoi distribuit acestora.
O, munţi şi văi profunde, oh! daţi-mi pentru-n nume
Sublima voastră voce, că-i trist sufletul meu.
Dar bardul nu, nu cântă… el plânge şi-apoi spune:
O, Ştefan! tu eşti mare şi la mormântul tău!
Când zicem Putna, spunem Ștefan cel Mare. Când spunem Ștefan cel Mare, zicem întreg neamul românesc, care a trăit și a luptat de-a lungul veacurilor pentru credința strămoșească pe pământul străbunilor noștri. Mănăstirea rămâne ceea ce numea M. Eminescu „Ierusalimul neamului românesc”, iar mormântul lui Ștefan cel Mare „altarul conștiinței naționale”.
M. Eminescu a avut întotdeauna un sentiment de profundă admirație față de legendara ctitorie a lui Ștefan cel Mare. Iată ce scria el în „Curierul de Iași”, la 30 septembrie 1877:
„La Putna un călugăr bătrân mi-a arătat locul înlăuntrul bisericii în care stătea odată adunat portretul original al lui Ștefan Vodă. După original el a fost mic de stat, dar cu umere largi, cu fața mare și lungăreață cu fruntea lată, ochii mari și plecați în jos. Smad și îngălbenit la față, părul capului lung și negru acoperea umerii și cădea pe spate. Căutătura era tristă și adâncă, ca și când ar fi fost cuprins de o stranie gândire… Coroana lui avea deasupra în mijloc, crucea toată de aur, împodobită cu cinci pietre nestemate. Sub crucea coroanei urmau Duhul Sfânt, apoi Dumnezeu Tatăl, cu dreapta binecuvântând, cu stânga ținând globul pământului pe cerul de margine al coroanei un rând de pietre scumpe de jur împrejur.
Îmbrăcat era Vodă într-un strai mohorât cu guler de aur, iar de gât îi atârnă un engolpion din pietre și mărgăritare. Câmpul portretului era albastru, în dreapta și în stânga chipului – perdele roșii.
Am întrebat ce s-a făcut cu originalul?
Călugărul a răspuns ce însuși auzise.
Într-una din zilele anului 1777, la miezul nopții, Buga, clopotul cel mare, a-nceput să sune de sine, întâi încet, apoi tot mai tare și mai tare.
Călugării treziți din somn se uitară în ograda mănăstirii. În fioroasa tăcere, în sunetul clopotului ce creștea treptat, biserica se lumina de sine înăuntru de o lumină stranie și nemaivăzută. Călugării coborâră într-un șir treptele chiliilor, unul deschise ușa bisericii… În acea clipă, clopotul tăcu și în biserică era întuneric des. Candelele de pe mormântul lui Vodă se stinseră de la sine, deși avuseseră untdelemn îndestul.
A doua zi portretul voievodului Moldovei era atât de mohorât și de stins, încât pentru păstrarea memoriei lui un călugăr ce nu știa zugrăvia au făcut copia ce există și astăzi.
Aprinde-se-vor candelele pe mormânt? Lumina-se-va vechiul portret?”
Ca unul dintre principalii participanți la serbare, Mihai Eminescu cred că ar transmite românilor de azi următorul mesaj: „Iubește-ți toți eroii, Române, strop de jar/ Din sfânt – străbunul foc, etern, fără hotar.” (T. Istrati)
Satul meu natal, Oprișeni, figurează în unele acte scrise în cancelaria voievodului Ștefan cel Mare.
Din impulsul de supraviețuire și de dăinuire pe aceste meleaguri, ca popor cu o istorie milenară, consătenii mei au ridicat pe vatra veche a satului „o Putnă în miniatură”, prin ridicarea monumentului „atletului lui Hristos” și a unui paraclis, ca fiecare trecător să se poată închina Marelui Ștefan al Moldovei.
Mai suntem și noi o ființă,
un codru, o doină, un plai.
Ne ține aceeași credință
sădită în datini și grai…
Gr.Bostan
Text de Carolina Gluhaniuc
13 ani
Ucraina
reg. Cernăuți
comuna Oprișeni
Desen de Filip Andrei, 12 ani, Paris
Lucrări premiate la concursul Putna 1871. Serbarea tuturor românilor
***
Aflați mai multe despre manifestările organizate la Mănăstirea Putna, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni: Putna 150. Continuitatea unui ideal.
Accesați site-ul www.serbareputna150.ro
Și paginile serbării:
