Bunicii mei sunt ca niște bomboane foarte delicioase care te fac cel mai fericit. Pentru mine, bunicii mei sunt ca niște lalele foarte frumoase și blânde.
Îmi aduc aminte că bunicul m-a luat cu mașina, într-o zi. Bunicul meu nu are barbă ca în povești și nici obraji precum Moș Crăciun, dar mă iubește foarte mult.
Atunci, mi-a spus că mergem la străbunica, mama lui.
Drumul până acolo a fost foarte lung și parcă eram pe alt tărâm.
Străbunica mea era cam de un metru și un cot, cam ca mine. Ea avea ochii mici, batic pe cap, ilic de lână, fusta până în pământ și se sprijinea de un băț. Am vorbit cu ea, i-am cântat și am simțit că o cunosc dintotdeauna.
Tot bunicul m-a dus într-o noapte, când aveam 3 ani, la gară, să o aștept pe mama mea de la București. În timp ce așteptam, m-am speriat de un cățel și de tren. Bunicul m-a luat în brațe și mi-a dat o înghețată. Cea mai bună înghețată!
Bunicul are grijă să îmi dea prima căpșună care se coace, prima pară moale din copac și îmi păstrează cele mai bune mere. Pentru mine, asta e iubire!
Text de Ivana Gabriela Cioată, 8 ani,
premiul al III-lea la Concursul SOPS22 „Poveștile bunicilor”, decembrie 2023
Desen de Sofia Lungu, 9 ani, participantă la același concurs
