raluca antonDragi prieteni,

 

M-am tot gândit la tema primului meu articol pentru bunătate.ro! Am făcut la fel ca de fiecare dată când trebuie să scriu un articol fără o temă dată: mi-am luat caietul de ciorne, creionul și ascuțitoarea (îmi place mult să scriu cu creioane) și am început să înșir cuvinte; cuvinte de toate felurile: psihologie, emoții, gânduri, comportamente, mecanisme, tristețe, frică, studii, oameni, suflet – gândindu-mă că îmi vor rămâne gândurile pe unul dintre ele şi acela va reprezenta tema centrală a articolului meu.

 

Nimic nu se lega! Mi-am dat seamă apoi! Știi că este o vorba: nu vezi pădurea de copacii ei! Așa și eu. De ce îmi trebuia o temă când o aveam în fața ochilor: bunătatea!

 

Nu le știu pe toate chiar dacă sunt psiholog și mulți cred că „citesc mințile oamenilor” (sic!) așa că am căutat câteva studii științifice despre bunătate (engl. kindness). Știți ce e foarte interesant la acest proces? Că bunătatea modifică creierul, dacă e experimentată. Adică nu este suficient să vorbești despre „a fi bun” sau să predai la școală acest lucru, ci trebuie să îl trăiești; trebuie să practici bunătatea pentru ca epicentrul fiinţei umane, creierul, să ştie despre ce este vorba. Creierul devine astfel sursa bunătății pe care o primim și pe care o oferim celorlalți.

 

Colega de bancă a bunătății este empatia. Să știi să îi „simţi” pe ceilalți, să le descoperi emoțiile și să reușești să te pliezi pe acestea. Asta înseamnă că dovedești bunătate nu doar când faci fapte mărețe, ci și atunci când ești la rând la magazin și o vezi pe doamna din fața ta că nu și-a pregătit portomoneul din timp și că îl caută frenetic prin geantă, iar tu nu te apuci să spui: „Hai doamnă odata că mă grăbesc!”, ci înțelegi că nici ei nu îi place situația în care se află și atunci ai răbdare. Și asta este bunătate!

 

Toleranța! Altă bună prietenă a bunătății. A exersa toleranța e totuna cu a exersa empatia, care înseamnă a-ți aduce aproape de tine bunătatea. A ști că lumea nu trebuie să fie cum îți imaginezi tu și a tolera că altcineva poate gândi și poate decide diferit de felul în care o faci tu.

 

Nu aștepta bunătate pentru a o oferi în schimb!

 

Mai exact, nu aștepta o recompensa înainte să oferi și tu una. Bunătatea este o recompensa în sine! Atunci când dovedim bunătate creierul nostru ştie asta și îți oferă un sentiment mai plăcut decât oricare altul. E un sentiment însoțit de un zâmbet!

 

O viață fericită nu înseamnă să râzi în hohote mereu, ci să ai cât mai des un zâmbet în suflet, să fii mulțumit!

Psiholog Dr. Raluca ANTON

 

Raluca ANTON este psihoterapeut specialist și supervizor in psihoterapie. Are un doctorat în psihologie, obţinut la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj. Face parte din grupul primilor terapeuți din România care au formarea IMAGO în terapie relațională. Ține cursuri de formare profesională complementară și continuă pentru psihologi, în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Pe Raluca o găsiţi şi aici: www.ralucaanton.ro