– lecturi de vacanţă –
Fabule = istorii despre cusururi ale oamenilor. De cele mai multe ori au un tâlc formulat explicit, într-o „morală”. Alteori „învăţătura” lor se desprinde din păţaniile personajelor (animale, plante, lucruri ş.a.). Specie literară demodată, fabula are o glorie întreţinută de prezenţa ei în manualele şcolare.
Dar cine se mai apucă azi să scrie fabule?
*
Ace, bostani, bahlava, lacăte, rochii, stele, paraziţi…
Praf.
Bucăţi. Mărunţişuri. Firimituri.
Frică. Superstiţii. Vitregii. Risipă. Orgolii. Ambiţie. Libertate. Aşteptări. Şanse. Vocaţie. Contraste. Sărăcie. Zâmbet. Fineţe. Ruşine…
Un inventar atipic de teme, subiecte şi obiecte care foarte rar îşi pot găsi locul în nişte fabule!
Totuşi, acestea se află într-o carte cu Fabule moderne, scrisă de Tatiana Ţîbuleac.
Textele din volum au apărut iniţial pe site-ul www.stiripozitive.eu. Scopul lor era să inspire oamenii aflaţi departe de casă şi să ofere o perspectivă constructivă asupra fenomenului migraţiei.
Fabulele moderne se aseamănă cu specia vetustă al cărei nume îl poartă în titlu doar prin structura repetitivă. Au o „întâmplare propriu-zisă” (despre oameni răzbătători) şi un final pozitiv, adesea neaşteptat, din care se desprinde o „morală”.
Eroii Fabulelor… sunt – majoritatea – basarabeni şi români care au emigrat în străinătate. Fiecare cu povestea şi cu izbânda lui: Olesea – o moldoveancă respectată şi cultă, se stabileşte în Turcia, unde îşi deschide o şcoală. Liubuşoara – măritată 25 de ani cu un zgârcit patologic, pleacă în Grecia, iar aici ajunge, din spălătoreasă de vase, manager. Lenuţa – o fată de la ţară, crescută de un tată singur, este studentă în capitala Franţei. Valentina scapă de un soţ violent şi îşi reface viaţa, la Roma. Victoria (22 de ani) are un cabinet de arhitectură la Paris. Coliţă devine proprietarul unei firme de construcţii din Italia. Alţi inşi asemenea lor.
Dar şi străini insoliţi. O franţuzoaică ajunsă la senectute, mamă singură şi femeie a nimănui, care trăieşte – liberă – într-o rulotă. Jill, o zgârcită notorie, care îşi întreţine copiii, soţul şi nu risipeşte nimic („Nicio fărâmă de pâine, nicio picătură de apă, niciun zâmbet… Poate doar sufletul. Poate doar viața.”). Un orb misterios („medic, savant, militar”?) care stă pe o insulă şi obişnuieşte să zăbovească pe stânci, „la un pas de abis”, privind în zare. Doi vârstinci îndrăgostiţi, care arată lumii că şi ridurile pot fi sărutate.
Alte personaje: o rochie înnebunitoare purtată de o sârboaică bătrână care apare din senin pe strada Montorgueil, din arondismentul II al Parisului; parizieni care o admiră şi care se bucură. Un copac bătrân, care stă cu rădăcinile deasupra pâmântului „ca un om pe masa de operaţie”; la rădăcinile lui se spovedesc veneticii cărora li se face dor de casă. Un ac ţigănesc vechi, al bunicii, al mamei şi acum – al fiicei. În 1949, din Basarabia acul a luat drumul Siberiei, s-a întors acasă după şapte ani şi, în cele din urmă, a ajuns la Paris.
Tiparul fabulei nu avantajează întotdeauna textele din volum, întrucât o obligă pe autoare să caute sau să inventeze „învăţăturile” finale. Iar câteva din aceste concluzii sunt fie emfatice, fie previzibile: „…uneori ai nevoie de moarte, ca să prețuiești viața” (Contraste); „…în capul meu, omizile nu mai erau omizi. Erau fluturi în devenire. Iar fluturii contează” (Omizi); „– De ce îţi plac munţii atât de tare?, îl întreb. – Pentru că îmi place să mă uit în sus, îmi răspunde. Şi atunci am înţeles. Înălţimile sunt frumoase nu pentru că sunt înalte. Ci pentru că ne fac să privim în sus. Oricât de jos ne-am afla.” (Înălţimi).
Tatiana Țîbuleac, lansarea cărții „Fabule moderne”, la Paris, iunie 2015
(foto de Zina Esepciuc)
Unele neglijenţe de redactare ar trebui îndreptate la o eventuală retipărire a cărţii (dintre acestea cel mai obositor e hibridul vroiam – născut din încrucişarea lui a voi cu a vrea); iar câteva fabule (Superstiţii, Ambiţie) – ar putea să fie înlocuite cu altele mai elaborate.
Fabulele moderne sunt, cele mai multe, nişte schiţe. Sau scurte reportaje… subiective (Fineţe, Crud). Ori poeme în proză (Roz, Sărăcie, Riduri, Fete). Înainte de a fi adunate în volum, au fost publicate online, având o mare priză la public. La succesul lor au contribuit:
1. Mesajul transmis.
2. Stilul esenţializat, dar deloc arid, în care sunt scrise.
3. Notorietatea autoarei: Tatiana Ţîbuleac a fost, timp de 15 ani, jurnalistă. A lucrat întâi în presa scrisă, apoi la PRO TV Chișinău, ca reporter, editor și prezentator de știri.
4. Faptul că poveştile pledează pentru atitudini, pentru valori care răspund unor năzuinţe omeneşti profunde, atitudini marginalizate într-o epocă a egocentrismului hipertrofiat: compasiunea, empatia, ataşamentul, asumarea. Şi pentru valori ca demnitatea, hărnicia, perseverenţa, patriotismul, curajul.
Receptivitatea autoarei la spectaculosul dindărătul existenţelor insignifiante, atenţia trează cu care priveşte în jur ca să prindă povestea fiecărui lucru nu ţin doar de formaţia sa jurnalistică. Sunt instrumente ale viitoarei prozatoare.
Tatiana Ţîbuleac are în Fabulele… sale născute din spuma internetului suficiente subiecte şi o grămadă de personaje pentru viitoarele cărţi de ficţiune.
Până atunci, pentru vacanţă, cititorilor le rămân tabletele de optimism din aceste Fabule. Dar și Poveştile de cartier de pe blogul autoarei: www.tatianatibuleac.net. Și, firește, istoriile scrise cu Creta de buzunar, la rubrica sa din revista Literatura de azi.
Ioana REVNIC
P.s. Volumul de debut al Tatianei ŢÎBULEAC poate să fie cumpărat de AICI.
