Elena Dărăban, o liceană din Arad care azi, 20 februarie, împlinește 18 ani, a făcut aceste mărțișoare SUPERBE, pentru a ajuta mamele aflate în criză de sarcină, mamele singure, mamele din familii vulnerabile, sprijinite de Centrele  Sf. Alexandra Împărăteasa și Sf. Împărăteasă Elena din București.

Asemenea femei uită, deseori, să se mai bucure de lucrurile mici. Cum ar fi – un mărțișor. Grijile lor sunt cum să păstreze un copil, când nimeni dintre apropiați nu le încurajează să facă asta. Sau cum să își ferească familia de apăsarea zilei de mâine. Ele au nevoie de susținere.

Ajută-le și tu, cumpărând un mărțișor, printr-o donație de minimum 10 lei în beneficiul centrelor amintite.

OFERĂ UN  MĂRȚIȘOR, AJUTĂ O MAMĂ, DĂRUIEȘTE BUCURIE!

Cu dăruitorii din București mă pot întâlni, pentru a le da mărțișorul sau mărțișoarele alese.

Celor din țară le cer permisiunea să ofer altcuiva mărțișoarele pentru care donează. Unor femei aparte, pe care le cunosc.

Bucuria va fi, astfel, multiplicată.

*

I-aș dărui un mărțișor mamei lui N., un copil care are încă 5 frați; el și toată familia locuiesc într-un apartament cu două camere.

Sau doamnei D., o mamă a șapte copii care își caută cu disperare o nouă casă, după ce locuința închiriată i-a fost inundată și pereții au mucegăit. Nimeni nu primește în chirie sau în gazdă această familie, pentru că e de etnie.

I-aș da un mărțișor și bunicii lui P., un elev aflat într-o situație foarte dificilă la școală și pe care bunica îl ajută zi de zi, ca să își revină. Părinții lui sunt în pericol de a-și pierde serviciul.

Ori doamnei A, o mamă care a crescut – în condiții extrem de dificile – o fată și trei băieți. În primii lor ani, acești copii au stat într-o casă fără curent electric, cea mai apropiată sursă de apă fiind la un kilometru distanță. Acum sunt mari și au un rost. Fiica ei, cea dintâi născută, și-a găsit vocația în a sprijini femeile aflate în criză de sarcină sau în alte situații dificile.

În semn de recunoștință, aș face ca aceste mărțișoare să ajungă la femei care ajută astfel de femei.

OFERĂ UN MĂRȚIȘOR, AJUTĂ O MAMĂ!

Și sporește-i Elenei bucuria de a face binele: e cel mai prețios dar pe care l-ar putea primi de ziua ei, la începutul vieții sale de adult!

Cum poți ajuta?

Donează minimum 10 lei în contul Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei:

Cod fiscal: 36913780
Conturi
RO79RNCB0082153361040001 LEI
RO52RNCB0082153361040002 EURO
RO25RNCB0082153361040003 USD
Banca: BCR Unirii

 

Poți face și o donație lunară prin SMS.

Pentru a activa o donație lunară în valoare de 2 euro este nevoie să trimiți textul DOI prin SMS la 8845. Numărul este valabil pentru toate rețelele de telefonie mobilă.


Trimite-mi dovada donației printr-un mesaj pe pagina mea Facebook.

Sau la adresa revnic_ioana@yahoo.com, specificând și care mărțișor ai vrea să fie dăruit.

Ioana REVNIC