Femeia mergea pe lângă sicriul fiului ei, cu privirea în pământ și plângea. Ar fi vrut să nu arate lumii cât suferă, dar simțea că durerea o sufocă. Nu-și putea stăpâni nici lacrimile, nici gândurile. Se întreba fără oprire: Ce-o să se întâmple cu mine, la bătrânețe? Cine va avea grijă de mine? Doamne, cui mă lași?
Nu era de ajuns că rămăsese văduvă cu câtva timp în urmă, îl pierduse și pe singurul ei copil! Oare cum va putea trăi fără el, de acum înainte?
Dacă i-ar fi cerut cineva, ar fi renunțat la viața sa, numai să-și vadă copilul viu, din nou. Dar nimeni nu vorbea cu ea. Oamenii care o înconjurau nu îndrăzneau să îi spună niciun cuvânt. Femeia nu mai vedea nimic în jur, nici măcar nu băgase de seamă că aproape toți locuitorii din Nain se adunaseră să-i însoțească băiatul, până la mormânt.
Când S-au apropiat de poarta cetății Nain, Iisus și ucenicii au întâlnit acest cortegiu tăcut. Mântuitorul a văzut-o pe mamă și o mare milă l-a cuprins. „Nu mai plânge!”, i-a spus El. Apoi, s-a atins de sicriu și l-a îndemnat pe fiul văduvei: „Tinere, ție îți zic, scoală-te!”
Toți s-au oprit, așteptând să vadă ce va urma. Câteva momente, nu s-a mai auzit nimic altceva, decât plânsul mamei celui mort. Umerii îi tresăreau din când în când, în spasme înăbușite.
– Ce se întâmplă cu mine? Unde sunt? s-a auzit deodată vocea tânărului, care se trezise din somnul morții.
Atunci, Iisus l-a luat de mână și i l-a încredințat mamei.
***
Întâmplarea din Evanghelia de azi este una dintre cele mai tulburătoare minuni ale Mântuitorului. E tulburătoare, pentru că Hristos readuce un om din moarte la viață și pentru că arată grija infinită a Lui, pentru cei care suferă. El vede o mamă strivită de durere, înțelege prin ce trece și – fără să îi ceară cineva ceva! – îi învie fiul.
Mama îndurerată avea nevoie de o mângâiere ÎN CLIPA ACEEA, nu altcândva. Nu știm ce s-ar fi întâmplat cu ea, dacă s-ar fi despărțit atunci, definitiv, de fiul ei.
Această intervenție a Mântuitorului dovedește că purtare Sa de grijă pentru oameni se arată în cea mai potrivită împrejurare. Mai mult: binele pe care i-l face Dumnezeu unui om se răsfrânge și asupra celor din jurul lui.
De exemplu, pe martorii învierii întâmplarea îi aduce mai aproape de Dumnezeu. E drept că cei prezenți la înmormântare se înfricoșează, când văd că fiul văduvei se întoarce din morți: cine nu s-ar tulbura, dacă ar asista la o înviere?! Își dau seama însă că Hristos e un mare proroc prin care Dumnezeu îi cercetează, adică le arată grija Sa și Îl slăvesc (poate cu mai multă râvnă decât înainte!) pe Dumnezeu.
***
Niciun om nu poate învia morții prin puterea lui.
Atunci, ce să facă un copil, un tânăr, un adult, pentru a-și arăta grija față de ceilalți?
Să fie prezenți lângă frați, lângă părinți, lângă prieteni, lângă cunoscuți sau lângă necunoscuți EXACT când aceștia au nevoie! Să le spună măcar o vorbă bună, dacă nu sunt în stare să îi ajute altcumva.
Eram în metrou și, la un moment dat, am observat o tânără. În mână avea un plic în care cred că era o radiografie. Sau așa mi-am imaginat, știind că în preajma stației la care a urcat ea se găsea o clinică.
Tânăra se uita doar la ecranul telefonului, tasta încontinuu, era încordată. S-a așezat în fața mea și-așa am putut să observ că plângea. Mi-am închipuit că primise vestea unei boli incurabile (a ei? a cuiva din familie?), oricum, plânsul i se întețea, ea continua să scrie cu rapiditate, iar în scurtele momente în care nu făcea asta, închidea ochii, își lipea capul de geam, respira adânc, suspina, se reapuca de scris.
Mi-a venit să merg să o întreb dacă o pot ajuta cu ceva, dar nu am făcut-o. Mi-a fost mai comod să nu fac nimic. În plus, m-am temut că va reacționa ciudat și că mă va face de rușine, în văzul lumii.
Eu am coborât, ea – și-a continuat drumul, până la Gara de Nord, care era ultima stație.
În scurtă vreme m-au apucat remușcările pentru lipsa mea de reacție, așa că am decis să merg la gară, ca să o caut. Am luat primul metrou și am ajuns destul de repede. Întâi m-am dus la casele de bilete, apoi pe peron, după aceea la fast-fooduri, la cafenele, în sălile de așteptare…
N-am mai dat de ea nicăieri.
Și azi regret că nici măcar nu am întrebat-o atunci: De ce plângi?
Întrebări și activități pentru copii
1. Unde are loc întâmplarea relatată în Evanghelia de azi?
2. Ce eveniment trist se petrecuse în cetate?
3. Ce i-a spus Iisus văduvei?
4. Imaginează-ți ce a simțit și la ce s-a gândit fiul văduvei din Nain, când s-a trezit în mijlocul mulțimii.
5. Enumeră trei modalități prin care tu îți poți arăta grija față de cei din jur.
6. După ce ai citit povestea despre fata tristă din metrou, răspunde la următoarele întrebări:
• Ce ai fi făcut tu, dacă ai fi întâlnit-o?
• Ce lucru important pentru tine înveți din această întâmplare?
• Ce înveți despre lumea în care trăiești, pornind de la poveste?
• Cum altfel s-ar fi putut încheia istorioara?
Text de Ioana REVNIC,
pentru #ȘcoalaDeDuminicăLaBasilica
Fotografie de Ancuța Măzăreanu
