În 23 aprilie îl pomenim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Acesta s-a născut în jurul anului 283, în Cappadocia. Părinții lui erau creștini și l‑au crescut în credință. Dar în adolescență el a rămas orfan de ambii părinți. Iar la vârsta de 17 ani, s-a înrolat în armata împăratului Dioclețian, care îi cunoscuse bine tatăl, întrucât și acesta fusese soldat. Mai mult, tânărul Gheorghea a primit un înalt rang militar, în Garda Imperială. A fost tribun – un fel de colonel de astăzi.
Însă el nu a ezitat să se opună fățiș Persecuției Dioclețiene îndreptate împotriva creștinilor. Și-a mărturisit cu mult curaj credința în fața împăratului și în fața tuturor demnitarilor romani. Pentru aceasta, a fost închis, judecat, schingiuit și ucis.
A făcut minuni încă din timpul vieții. Dar și după moarte. Puterea lui o simt – mereu – cei care îl cheamă în ajutor. În povestea de astăzi descoperim cum acest Sfânt îi protejează pe cei care i se roagă. Cum le dă curaj.
*
Rusia anului 1917. Comuniștii preiau conducerea țării, după ce îl dau jos pe țar. Ei erau împotriva lui Dumnezeu, a credinței și a Bisericii.
În acea perioadă a izbucnit o mare foamete. Locuitorii orașelor o duceau foarte greu. În schimb, la sate se mai găsea mâncare, pentru că aici oamenii lucrau pământul și trăiau din ce recoltau.
Trei tinere, Sașa, Katia și Maria, s‑au sfătuit să meargă la țară pentru a face rost de alimente. Înainte de a porni, au trecut pe la duhovnicul lor, Părintele Mihail, și au cerut binecuvântare. Părintele nu a fost de acord ca ele să plece, dar văzându-le dorința arzătoare, le‑a binecuvântat. Le‑a spus că le încredințează Maicii Domnului și Sfântului Gheorghe și le-a sfătuit să se roage. Le-a avertizat că le va fi greu. Și le-a asigurat că, la rândul lui, le va purta în rugăciuni.
Sașa, Katia și Maria au plecat. Nu pricepeau de ce spusese Părintele Mihail că are să le apere Sfântul Gheorghe. Erau tinere și nu se temeau de nimic. Viața părea simplă. Au reușit să facă rost de vreo 15 kg de făină și 15 kg de grâu, iar la întoarcere au luat un tren cu soldați, singurul care avea voie să circule – atunci. S‑au suit în acel tren, pe acoperișul unui vagon, căci în vagoane nu mai era loc. Când a venit seara, soldații au început să urce și ei pe acoperișurile vagoanelor – pentru a le batjocori pe femeile de acolo.
La un moment dat au ajuns la vagonul unde erau cele trei prietene. Unul dintre ei s‑a îndreptat spre Maria. Aceasta și‑a amintit ce le spusese părintele la plecare și a început să se roage la Sfântul Gheorghe.
Deodată, în spatele ei, s‑a urcat un alt soldat, în bluză de marinar. A luat‑o pe Maria de umeri, a împins‑o la o parte și i‑a spus să se liniștească, pentru că va avea EL grijă să nu li se întâmple nimic rău.
S‑a repezit la primul soldat, l-a lovit și acesta a fugit. Apoi s‑a dus la altul, care pusese jos o femeie, și i‑a strigat că face de rușine armata. Pe unul dintre militari l-a luat la bătaie pentru că nu voia să lase în pace o altă femeie și, în cele din urmă, l-a împușcat. Apoi le-a zis tuturor că ar trebui să le fie rușine, căci și ei au surori și soții. Până la urmă, a reușit să îi câștige de partea lui pe ofițeri și femeile au fost lăsate în pace.
Marinarul le-a chemat pe cele trei prietene în vagon și au stat de vorbă. Au aflat că pe el îl chema Iuri Nicolaevici Tulikov. Era supraveghetorul comunist al regimentului de soldați. În limba rusă, „Iuri” este derivat de la numele „Georgy”, deci acest marinar purta numele Sfântului Gheorghe.
Atunci și‑au dat seama că Sfântul Gheorghe lucrase prin acel om, care nu era deloc credincios, dar dorea să fie drept. Sașa i‑a vorbit foarte mult despre Dumnezeu, despre Biserică, despre prietenia lor, despre duhovnic, despre cum s‑au rugat la Maica Domnului și la Sfântul Gheorghe. Iuri a ascultat toate acestea fără să spună nimic.
Când au ajuns în Moscova, la despărțire Sașa i‑a spus:
– Dumnezeu să te aibă în pază și să te păstreze și pentru alte fapte bune. Să rămâi întotdeauna la fel de inimos cum ai fost astăzi!
Prietenele s‑au dus la Părintele Mihail, care se rugase pentru ele în toată perioada cât fuseseră plecate. Auzind cum le‑a salvat Iuri, le‑a spus:
– Să nu‑l uitați niciodată pe matrozul Iuri! El poartă într‑însul o scânteie dumnezeiască! Rugați‑vă ca potrivnicia lumii să nu i‑o stingă. Pomeniți‑l mereu. Una dintre voi îl va mai întâlni într‑o bună zi și va fi rândul ei să‑l ajute. Da, va trebui să‑l ajute!
*
După mai bine de 20 de ani, în 1943, în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial, Maria era medic chirurg într‑un spital militar. Între timp, Părintele Mihail și Sașa fuseseră închiși de comuniști și muriseră în lagăr.
Într‑o noapte, Maria a operat un colonel. Cu mare greutate, acesta a supraviețuit. După 21 de zile de la operație, când Maria lua parte la vizita medicală, colonelul s‑a uitat țintă la ea și i‑a spus încet:
– Mașenka, vii să mă vezi și nu știi cine sunt? (…) Eu mi‑am amintit toată viața de dumneata, și de Katia, și de Sașa… (…)
Dintr‑odată, Maria și‑a dat seama că îl avea în față pe Iuri Nikolaevici Tulikov, cel care le salvase pe ea, pe Sașa, pe Katia, în călătoria cu trenul.
Cea dintâi întrebare pe care Iuri i‑a pus‑o a fost: Mai ești credincioasă?
După aceea, i‑a povestit despre el. Dusese o viață grea, dar sufletul îi rămăsese curat și deschis. Cuvintele pe care i le spusese Sașa în tren i se întipăriseră adânc în suflet și‑l ajutaseră să privească oamenii și credința cu înțelegere, cu bunăvoință. În 1939, a fost închis în lagăr de către comuniști. Acolo a întâlnit un om care era atât de bun, încât și criminalii îl iubeau. Acest om l‑a făcut să se apropie de Dumnezeu.
Printr‑o minune a Maicii Domnului și a Sfântului Gheorghe, pentru rugăciunile duhovnicului, și cele trei prietene au fost salvate atunci, și Iuri a început drumul lui înspre Dumnezeu.
Ascultați varianta audio a poveștii AICI sau pe Youtube.
*
În această perioadă în care #FacemBineleAcasa, vă invit să vă alăturați proiectului #povestidecuraj, desfășurat în colaborare cu Asociația România pentru Viață.
Dacă știți o poveste de curaj trăită sau citită, dăruiți-o și altora!
O așteptăm la adresa contact@faptepentruviata.ro.
O vom publica pe site-ul faptepentruviata.ro.
Unele povești vor fi înregistrate audio.
Avem nevoie de povești de curaj, pentru a face astăzi fapte de curaj.
Ioana Revnic și România pentru Viață
Povestea de curaj de astăzi se găsește în cartea Viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, publicată la Editura Mitropolit Iacov Putneanul, a Mănăstirii Putna. Volumul face parte din colecția Viețile sfinților povestite copiilor și poate fi cumpărat de pe site-ul www.putna.ro, secțiunea Publicații.
Copertă și ilustrație de Astrid Mihaela Mușat
La vioară: Mălina Ciobanu
