Ca să ajungi acasă, trebuie să fi fost plecat mai înainte într-o călătorie, mai scurtă ori mai lungă. Trebuie, de asemenea, să-ți fi fost dor de acasă și să-ți dorești să te întorci.
Dar unde ne întoarcem din călătoriile noaste, fizice sau sufletești? Ce este acasă pentru fiecare? Iată un bun prilej de a reflecta asupra acestor întrebări, parcurgând poveștile depănate în cartea “Fiul meu, tu încă n-ai ajuns Acasă”.
Autorul ei, părintele Nicodim Petre, ne invită într-o călătorie imaginară, prin locurile pe unde a mers sau despre care a auzit. Părintele este starețul mănăstirii Bucium din Iași și, din pridvorul acesteia, așezată pe una din colinele Iașiului, ne spune, frumos și boem, povești pline de tâlc și de umor.
Sunt povești ale unor preoți, misionari, oameni simpli, copii și tineri, amintiri din copilărie, toate legate prin firul lui Acasă.
Țiganul Mihai, tânărul Nicolae din Tanzania, bunica alături de care a crescut până la șase ani, copilul care și-a adus mama la biserică, fiul care a furat un BMW, părintele pelerin în Muntele Athos, toate sunt personaje mai mult sau mai puțin importante, “folosite” cu iscusință de autor pentru a ne transmite mesajul dorit. Pentru că în aceste povești scurte nu personajele au întâietate, ci poveștile lor pe drumul spre Acasă.
După ce aflăm din prima poveste care este tâlcul titlului cărții, cu siguranță, nu întâmplător, a doua poveste pornește chiar de Acasă, din curtea bunicii cu care a crescut autorul.
Deosebit de caldă este evocarea acesteia, care e zugrăvită în puține cuvinte, însă suficient de puternică pentru a ne rămâne în minte prin cuvintele pe care i le-a lăsat moștenire nepotului ei.
“Să știi, atunci când te cuprinde frica, să‑ți faci semnul crucii. Uite‑așa!”
“De‑un singur lucru mi‑e frică: să nu‑L supăr pe Dumnezeu.”, îi spune aceeași bunică, nepotului care o întreabă dacă se teme de ceva.
Tânărul din Tanzania care s-a botezat din propria dorință, aducând cu el încă șaptesprezece prieteni, ne întărește credința în puterea sfântului botez, care, așa cum își spuneau unii altora, este singurul care poate alunga duhurile rele.
Țiganul Mihai, care își spune povestea “ca să afle oamenii” cine este el cu adevărat, ne umple de uimire.
Leacul părintelui Dumitru la judecarea aproapelui ne face să privim, din nou, cu atenție, înăuntrul nostru, iar nu spre ce face rău cel de lângă noi.
Toate poveștile sunt deosebit de frumoase și multe te emoționează profund. Căci toate ne arată puterea credinței și ne amintesc cât de prezent este Dumnezeu în fiecare întâmplare măruntă sau măreață a vieții noastre.
Cartea ne încântă cu metafore care bucură mintea și inima cititorului și lasă loc generos pentru reflecție:
„Spinul păcatului înfipt în călcâiul sufletului nu îți îngăduie să pășești destins și să te bucuri de cale.”
„Afară plouă. Oamenii s‑au strâns prin case, vițeii din grădină s‑au strâns unul în altul, sub un pin secular, iar sufletul meu s‑a strâns în mine, zgribulit și el.”
„Când e frumos, îmi fac timp pentru câte o „cură” de revelație naturală, cu bicicleta.”
„În vacanța de vară, fiecare întoarcere acasă era o victorie.”
Sunt numai câteva din pasajele încărcate de frumusețe lingvistică, iar citind cartea, veți descoperi, fără îndoială, încă multe altele.
Iar dacă ar exista un motto al cărții, fără îndoială ar fi cuvintele editorului de la începutul cărții: „Această viață nu este decât o continuă călătorie spre Acasă. (…) ne este permanent dor de Dumnezeu. Doar lângă El ne vom odihni, simțindu-ne cu adevărat Acasă.”
Recomandare de Mădălina Andreescu
Arhim. Nicodim Petre, Fiul Meu, tu încă n-ai ajuns Acasă, Editura revistei Timpul, 2023.
Apărută și aici: https://www.parohiasfantavineridt.ro/recomandare-fiul-meu-tu-inca-n-ai-ajuns-acasa-de-parintele-nicodim-petre/
