De ce s-au strâns atâția oameni la scăldătoarea aceasta, de lângă Poarta Oilor? Au venit la vreun târg, să cumpere animale pentru jertfele din templu? Sau s-o fi coborât din nou Îngerul, să tulbure apa și ei se înghesuie acum să se arunce în ea, ca să se vindece de boli?

 

Scăldătoarea Vitezda era un fel de bazin de azi și se afla la marginea Ierusalimului. Din când în când, venea un Înger trimis de Dumnezeu, mișca apa și cine se scălda primul devenea sănătos, oricât de bolnav ar fi fost.

 

Mulți suferinzi se adunaseră între timp aici. Printre ei – un paralitic. Iată-l, întins pe un pat care seamănă cu tărgile din spitalele noastre. Trecuseră 38 de ani și, în tot acest timp, nimeni nu îl întrebase dacă are nevoie de ceva. Nimeni nu-i spusese o vorbă bună. Nimeni nu îl clintise din loc, să îl apropie de apă sau să îl împingă în scăldătoare, după vizitele Îngerului… De unul singur nu ar fi putut face niciodată așa ceva!

 

În acea zi, în dreptul lui s-a oprit Mântuitorul. Hristos știa ce soartă are, de aceea l-a întrebat, pur și simplu:

– Vrei să te faci sănătos?

– Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa, i-a răspuns slăbănogul.

– Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă, l-a îndemnat Iisus. Iar bărbatul l-a ascultat. S-a ridicat, și-a luat patul și a început să meargă.

Această vindecare miraculoasă s-a petrecut sâmbăta. Era sărbătoare la evrei și religia nu le permitea să facă nimic: nici măcar să care lucruri. Din acest motiv, unii l-au certat pe paraliticul vindecat de Iisus, de parcă ar fi făcut un păcat foarte mare. Bărbatul însă nu avea nicio vină: urmase îndemnul vindecătorului său, chiar dacă nici măcar nu știa cu cine stătuse de vorbă. Pe Hristos avea să îl întâlnească la templu, după câteva zile. Atunci, Mântuitorul s-a apropiat din nou de el și i-a zis: – De-acum, să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău!

 

Abia în acel moment și-a dat seama cine i-a făcut atât de mult bine.

 

Ori de câte ori recitesc această întâmplare, pe de o parte mă întristez gândindu-mă la singurătatea îndurată de omul bolnav. Singurătatea lui e și singurătatea oamenilor de azi, lipsiți de prieteni alături de care să se bucure sau să plângă; să își sărbătorească reușitele sau să își revină, după eșecuri.

 

Se spune – pe bună dreptate – că un prieten adevărat îți este alături la greu. Prietenul adevărat este și cel care rămâne lângă tine când ai un mare succes. Pentru că, în asemenea situații, nu doar admirația, ci și invidia poate să răsară în sufletele celor de lângă tine.

 

Așa s-a întâmplat în cazul slăbănogului. În loc să sărbătorească însănătoșirea lui, oamenii l-au invidiat și l-au certat, pentru că își căra – în zi de sărbătoare – patul de suferință. Cei din jur mai erau invidioși și pe Iisus, deoarece avea puterea de a săvârși minuni…

Pe de altă parte, mă uimește nădejdea slăbănogului. A stat o viață întreagă la scăldătoarea Vitezda, așteptând să se petreacă o minune și să se vindece. Până la urmă, minunea s-a întâmplat! Doar o credință puternică i-a hrănit convingerea că, într-o zi, Dumnezeu îi va alina suferința!

Paraliticul nu putea merge, dar s-a apropiat de Dumnezeu prin răbdare. După aceea, a făcut Dumnezeu câțiva pași mari înspre el.

De foarte multe ori, Dumnezeu ne ascultă când nimeni altcineva nu ne aude. Și ne dă exact ajutorul de care avem nevoie, așa cum i s-a întâmplat acestei bunici:

Istovită de puteri și de griji

Iubita „Bună”

Își înalță rugăciunea și

În liniștirea serii

Lacrimi cad pe chipul blând,

Brăzdat de timp și de vremuri!

„Bune Doamne, sunt bătrână

Și lipsită de putere, 

Fii Tu blând 

Și îmi trimite sănătate, mângâiere! 

Căci aștept din zori copiii

Și nepoții și vecinii, 

Că să îmi mai treacă pragul,

Căci mă prind toți mărăcinii! 

În zadar îmi lungesc ochii,

Peste poarta cea înaltă…

Vină, Doamne, și mă ceartă

Mă alină și mă iartă!

Fii Tu a mea mângâiere

Și odihnă și tărie!

Căci eu sunt fără de Tine

Doar un simplu templu gol…

Și putregai și rușine!

Vină, Doamne, și mă umple de iubire!

Umple-mi de lumină casa,

Masa fă-o plină, Doamne,

Sufletului Tu dă-i pace,

Trupului odihnă sfântă,

Iar in prag pune-mi copiii…

Să mai pot să-i simt o dată

În brațele mele calde,

Căci mi-e tare dor de ei!”

Închizând ai ei blânzi ochi,

Buna mai rosti în șoaptă:

„Doamne, fie voia Ta!”

Iar în pragul dimineții,

Cu un scârțâit de poartă,

Îi trecură pragul casei,

Toți copiii și nepoții!

Bucuria Sfântă astfel

A venit în casa Bunei,

Domnul a răspuns pe dată

Rugăciunii, cu iubire

Amintindu-i Bunei iarăși,

Că, deși tu te simți sigur,

Nu ești singur niciodată

Dacă chemi în rugăciune,

Pe Hristos și Maica Sa!

„Ruga Bunei”, de Ștefania Sorea, 8 ani

           

 

 

Întrebări și activități pentru copii

  1. Răspunde cu ADEVĂRAT sau FALS:
  • Iisus l-a vindecat pe omul bolnav duminica, în zi de sărbătoare.
  • Apa scăldătorii Vitezda avea puterea de a vindeca oamenii, așa cum o au băile curative din zilele noastre.
  • Slăbănogul aștepta de 38 de ani ca prietenii lui să îl arunce în apă, după vizitele Îngerului.
  • Omul bolnav nu își pierde speranța că se va vindeca.
  1. Ce însușire a bărbatului bolnav te-a impresionat cel mai mult? De ce?
  2. Dacă ai fi fost în locul lui, ai fi așteptat sau nu atâta vreme, la scăldătoarea Vitezda?
  3. Povestește o întâmplare din viața ta prin care să arăți că nu te-ai descurajat, într-o situație grea.
  4. Imaginează-ți că ai un prieten care se descurajează ușor. Ce l-ai sfătui să facă, pentru a avea mai multă nădejde și pentru a nu se descuraja? Scrie 3 îndemnuri pentru acesta.
  5. Omul paralitic nu avea prieteni care să îl ajute. În comunitatea ta sunt, cu siguranță, oameni care nu au niciun sprijin. Care este primul lucru pe care l-ai putea face, pentru a-i ajuta?

  1. Află mai mult!

Azi, în 15 mai, în biserici este pomenit Sfântul Iacob Putneanul.

Știați că tipărirea primului Abecedar din Moldova i se datorează?

Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul s-a născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie credincioasă și așezată din nordul Moldovei. La numai 12 ani a intrat în Mănăstirea Putna. La 17 ani, a devenit preot. Iar opt ani mai târziu a fost ales stareț al Putnei. A fost, apoi, episcop. Și Mitropolit al Moldovei – din 1750 până în 1760.

A reînnoit Mănăstirea Putna și s-a îngrijit de bunul mers al acesteia, fiind considerat, după Ștefan cel Mare, al doilea ctitor al Mănăstirii.

Sfântul Iacob a dorit din toată inima ca de educație să aibă parte cât mai mulți copii. El a făcut să fie traduse și tipărite mai multe cărți de slujbă și de învățătură. În 1755 a tipărit Bucvarul, care a fost primul Abecedar din Moldova.

Textele după care copiii învățau să citească și să scrie erau diferite rugăciuni. Astfel, odată cu hrana minții, cei mici primeau și hrană pentru suflet. Vreme de zeci de ani, copiii din Moldova au învățat să scrie și să citească din abecedarul Sfântului Iacob.

Tot el a înființat în anul 1759 și prima școală de la țară din Moldova. A construit-o în Putna, pentru copiii din sat. Aici au predat, vreme de 100 de ani, călugări putneni. Dar Sfântul Iacob s-a îngrijit de toți oamenii pe care i-a păstorit, nu doar de copii. Citește AICI mai multe despre viața lui.

Ioana Revnic,

coordonatoarea proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet (SOPS)

Articol scris și publicat pentru ȘCOALA DE DUMINICĂ LA BASILICA

 

 

Poezia Ștefaniei Sorea a câștigat locul I la cea de-a 20-a ediție a concursurilor SOPS – #CePoateRugăciunea

Ilustrație de Maria Mustea (14 ani), lucrare participantă la cea de-a 20-a ediție a concursurilor SOPS – #CePoateRugăciunea