Sunt Ioana Revnic și, în 23 aprilie, am împlinit 48 de ani. Dintre aceștia, ultimii 8 i-am dedicat proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”, pe care l-am inițiat, pe care îl coordonez și pe care îl susțin.
La „Spune-mi o poveste pentru suflet” ne dorim o lume în care puterea poveștilor îi inspiră pe copii, pe tineri și pe adulți să-și dezvolte abilități de viață ancorate în valori.
Aici, formăm oameni care aleg să facă bine și trăiesc cu bucurie, cu măsură și cu sens.
Ce facem, mai exact?
- Îi ghidăm pe copii să descopere puterea binelui, prin povești bazate pe valori.
- Îi formăm pe adulți pentru a educa prin povești bazate pe valori.
- Dezvoltăm resurse educaționale care transmit valori creștine prin povești. Pe aceste le găsiți pe un nou site: www.scoaladeduminica.ro. Până nu demult, ele erau chiar aici, pe canalul oficial de comunicare al asociației. De joi, au o nouă „casă”: www.scoaladeduminica.ro . Intră pe www.scoaladeduminica.ro, răsfoiește și (re)citește texte, descoperă idei de activități, iar dacă acest proiect ți se pare util, te invit să îl susții. Sau să susții oricare dintre proiectele asociației.
*
Dacă vreodată ai folosit măcar o resursă creată de noi, dacă crezi în educația prin povești bazate pe valori, dacă activitățile asociației ți se par utile, ne poți ajuta.
Cum?
• Vorbește-le și altora despre „Spune-mi o poveste pentru suflet”.
• Fă o donație. Orice sprijin e de folos. Oare se adună 48 de susținători, câți anii mei împliniți recent 🙂 ?
• Completează Formularul 230.
Copiii au nevoie de repere, iar noi li le oferim, prin activitățile noastre. O prezentare a acestora o poți răsfoi AICI.
*
Pe lângă responsabilitățile de președintă a asociației, la „Spune-mi o poveste pentru suflet” răspund direct de „Școala de duminică” și, implicit, de proiectele catehetice. În urmp cu 25 de ani, nu îmi imaginam că mă voi ocupa de așa ceva.
Eram studentă în ultimul an la Oradea, la Teologie-Litere, și făceam practică la religie. Mai întâi, asistam la ore, observam lecțiile și le analizam, apoi treceam în fața copiilor și predam. Partea cu predatul îmi plăcea – absolvisem un liceu pedagogic, eram, pe-atunci, educatoare. Totuși, eram sigură că nu voi preda niciodată religie! La finalul practicii, profesorul metodist mi-a spus că abia așteaptă să devenim colegi, din toamnă, iar eu l-am asigurat că asta nu se va întâmpla niciodată…
Astăzi, scriu acest text. Și spun că, pentru mine, „Școala de duminică” e o formă de slujire și de mărturisire a credinței.
Rolul cu care mă identific cel mai mult în acest moment al vieții mele este cel de mijlocitor. Sunt un om de legătură.
Îmi doresc ca prin ceea ce fac să îi conduc până în pragul bisericii pe copii, pe părinți, pe cei apropiați lor.
Apoi, pe fiecare preotul îl ia de o mână; sfinții, de cealaltă.
Și, ajutat astfel, fiecare om își vede de călătoria lui spre Dumnezeu.
Ioana Revnic,
președinta Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet”