De ce să te rogi pentru ceilalți?

De când aflase ce nenorociri îi loviseră familia, Nikolaos, unul dintre elevii Seminarului Teologic Rizarios, din Atena, hotărâse să își pună capăt zilelor. Era un copil foarte bun, apropiat de Dumnezeu și de biserică, însă acum disperarea îl copleșise și îi întunecase judecata. Directorul seminarului, un călugăr înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri, a intuit…

Articol de

Ioana Revnic

Publicat la

Blogul cu bunătățiȘcoala de duminică

De când aflase ce nenorociri îi loviseră familia, Nikolaos, unul dintre elevii Seminarului Teologic Rizarios, din Atena, hotărâse să își pună capăt zilelor. Era un copil foarte bun, apropiat de Dumnezeu și de biserică, însă acum disperarea îl copleșise și îi întunecase judecata.


Directorul seminarului, un călugăr înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri, a intuit ce luptă se ducea în sufletul său și l-a chemat la el, mai ales că îi era și duhovnic. Au stat de vorbă despre gândurile negre care nu-i dădeau pace, apoi s-au rugat împreună la icoana Maicii Domnului.

După rugăciune, deznădejdea și pornirile sinucigașe ale tânărului s-au risipit. Dar la scurtă vreme acesta s-a îmbolnăvit atât de grav, că a ajuns la spital.

Doctorii nu au reușit să îi pună un diagnostic. Nikolaos suferea de o boală misterioasă, care îl ucidea lent și lor le era imposibil să îl ajute cu ceva. La un moment dat, au decis să îl trimită să moară acasă, în satul natal. Atunci, directorul seminarului a intervenit din nou, luându-l iar sub ocrotirea sa.

Se ruga zi și noapte la Maica Domnului, pentru sănătatea lui Nikolaos. Totuși, starea acestuia se înrăutățea. Medicii nu mai aveau nicio speranță. Pe când directorul – DA!

Ce a făcut el?! Împreună cu seminariștii a făcut o priveghere, urmată de o Sfântă Liturghie.

După slujbă, directorul s-a retras să se odihnească. În somn, i-a apărut Maica Domnului, care l-a mângâiat și l-a asigurat că „Nikolaos se va face bine“. Din acel moment, tânărul a început să se întremeze, până ce s-a însănătoșit de tot. A absolvit seminarul și a devenit preot.

A trecut timpul. Directorul a rămas, până la pensie, în acea școală, schimbându-i în bine atât pe elevi, cât și pe profesori. Țelul lui era să îi apropie pe toți de Hristos. În ultima parte a vieții, a trăit pe insula Eghina, la o mănăstire. Pentru faptele sale, pentru iubirea față de oameni, pentru smerenie, pentru blândețe și pentru credință, a ajuns sfânt.

Cine este el?

Nimeni altul decât Sfântul Nectarie*!

***

Despre puterea rugăciunii, despre cum arătăm că ne pasă de cei mai mici decât noi este vorba și în Evanghelia de astăzi.

În vremea lui Iisus Hristos, Imperiul Roman era o superputere. Cuprindea o mare parte din Europa, teritorii din Africa și din Asia. Romanii stăpâneau și în Țara Sfântă, unde locuia Iisus.


Într-o zi, pe Mântuitorul l-a căutat un sutaș roman, adică un centurion sau un comandant militar care avea în subordine 100 de soldați. Nu a venit să îl certe sau să îi facă vreun rău, ci să îl roage ceva surprinzător: să îi vindece un slujitor foarte bolnav.

Fără să ezite, Iisus s-a oferit să meargă acasă la el, ca să îi îndeplinească rugămintea. Dar sutașul i-a răspuns că nu este vrednic să îl primească, întrucât el este un păgân. Va fi suficient – credea acesta – ca Hristos să spună un singur cuvânt și slujitorul său va fi vindecat.

Auzindu-i vorbele, Mântuitorul a spus că atâta credință nu a găsit nici măcar printre evrei. De aceea, a îndeplinit rapid rugămintea centurionului, spunându-i: „Du-te, fie ție după cum ai crezut”.

***

Din Evanghelia de azi, ce anume ți-ar fi de folos, în viața de zi cu zi?

Eu învăț din exemplul sutașului, mai exact din faptul că este un om al acțiunii: Îl caută pe Iisus, discută cu El, se roagă să-i fie vindecată sluga. Face absolut tot ce depinde de el, în acel moment, pentru a îndeplini un scop nobil.

Rețin și atitudinea lui Iisus, față de centurion: acesta era un ocupant, un asupritor al poporului din care făcea parte Hristos. Dar Mântuitorul îl primește cu o dragoste infinită și îl răsplătește pentru credință.

Din acest motiv, cred că Evanghelia de azi este una a speranței.

Din ea deduc că toți oamenii își găsesc locul lângă Hristos, dacă merg înspre El și își deschid inimile să-I primească învățătura.

Întrebări și activități pentru copii:

  1. Ce asemănări și ce deosebiri există între directorul din prima întâmplare și sutașul roman?
  2. Scrie o idee comună atât povestirii despre Nikolaos, cât și Evangheliei din această duminică.
  3. Crezi că un conducător poate fi și smerit? Argumentează, folosind (și) exemple din articolul de mai sus!
  4. Enumeră 10 însușiri ale unui lider extraordinar. Pe care dintre acestea le au și directorul, și comandantul roman din text?     
  5. Pentru cine te rogi? Pentru cine te-ai mai putea ruga? Fă o listă cu persoanele pe care le-ai putea pomeni în rugăciunile tale. Folosește-o, când te rogi!
  6. E ușor să te rogi pentru cei apropiați. Te rogi și pentru cei care nu îți sunt prieteni sau pentru cei care te-au supărat? De ce?
  7. Există rugăciuni pentru îmblânzirea dușmanilor. Există rugăciuni pentru frați, surori, părinți, profesori etc. Învață o asemenea rugăciune. Poți folosi, pentru început, această cărțulie cu rugăciuni pentru copii: https://bunatate.ro/wp-content/uploads/2022/04/Culegere-de-rugaciuni-pentru-copii.pdf  
  8. Roagă-te pentru cineva care are nevoie de ajutor.
  9. În următoarea săptămână, ajută cât poți de mult o persoană sau o familie aflată într-o situație dificilă.

*Inspirată de Monahul Teoclit Dionisiatul, Sfântul Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, Editura Sophia, București, 2003.

Text de Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet” Ilustrație de Denis Carp, participant la concursurile SOPS

Lasă primul comentariu

Citește și alte articole