Săracul Lazăr stătea de zile bune la poarta omului bogat și aștepta ca acesta să îi arunce orice rest de mâncare, orice-i prisosea.
Dar nimeni nu-l băga în seamă cu toate că Lazăr nu era doar flămând, ci și bolnav. Hainele lui zdrențuite lăsau să i se vadă pielea acoperită cu bube. Îl durea tot corpul, însă nu găsea pe cineva care să i-l ungă cu alifii. Doar câinii veneau din când în când la el și îi lingeau bubele, iar asta îl mai alina…
În tot acest timp, bogatul, îmbrăcat în veșminte care-ți luau ochii, trecea indiferent pe lângă săracul Lazăr.
După o vreme, cei doi mor pe rând.
Sufletul săracului este dus de îngeri în sânul lui Avraam, adică în rai, pe când al bogatului – în iad.
Bogatul îndură acolo chinuri groaznice și îl roagă pe Avraam să i-l trimită pe Lazăr să-i dea o picătură de apă, să se răcorească.
Ne-am fi așteptat ca mila divină să se arate. Dar Dumnezeu, prin Avraam, refuză cererea omului înstărit. Îi spune că între rai și iad a pus o prăpastie de netrecut, pentru ca nici cei din rai să nu meargă la cei osândiți pe vecie; nici cei din iad să nu ajungă în rai.
Atunci, bogatul îl roagă pe Avraam, să-l lase pe Lazăr să se întoarcă în lume, în casa tatălui său unde are cinci frați și să le spună ce îi așteaptă în viața de dincolo, dacă nu se vor îndrepta.
Urmează un al doilea refuz categoric. De ce? Pentru că cei vii aveau deja la îndemână învățăturile lui Moise și ale prorocilor, deci – teoretic – aveau toate resursele care i-ar fi ajutat să își trăiască bine viața, astfel încât după moarte să dobândească, la rândul lor, un loc în sânul lui Avraam. Oricum, dacă nu vor urma acele învățături, nu vor crede nici ceea ce le spune un om care a înviat!
***
Pilda de azi e construită pe niște de antiteze. Personajele ei sunt un sărac și un bogat. Primul are nume, celălalt e anonim. Bogatul e exagerat, poartă lucruri foarte scumpe: „porfiră și vizon”; săracul e „îmbrăcat” în bube. Bogatul duce o viață de lux, iar săracul una umilitoare. Primul e un răsfățat al sorții, pe când celălalt un marginalizat căruia doar câinii îi acordă atenție. Odată trecuți în lumea de dincolo, unul are parte de bucurie, pe când celălalt de chinuri veșnice. Săracul primește o răsplată, bogatul capătă o pedeapsă.
Pentru ce este pedepsit, de fapt, bogatul?
Bogăția în sine nu reprezintă ceva rău, cu atât mai mult cu cât unii muncesc cinstit pentru a face avere. Bogatul nu este sancționat pentru că a adunat bunuri materiale, ci pentru că – fiind prea atent să le folosească pentru sine – a uitat de ceilalți. Săracul Lazăr stătea la poarta lui, flămânzea, suferința lui era imposibil de trecut cu vederea, dar bogatul l-a tratat cu nepăsare, deși ar fi avut CUM și CU CE să îl sprijine.
Oare oamenii de lângă noi se comportă doar ca bogatul nemilostiv sau doar ca săracul Lazăr? Uneori da. De cele mai multe ori nu, căci fiecare om poate să fie într-un anumit moment ori ca înstăritul din parabolă, ori ca Lazăr. Un om nu este exclusiv rău sau exclusiv bun din fire. De-a lungul vieții, un om se poate schimba în bine sau în rău.
Opoziția dintre cei doi eroi ai pildei din Evanghelia acestei duminici e folosită pentru a scoate în evidență că indiferența față de cel de lângă tine și față de nevoile lui, aroganța, autosuficiența au niște urmări deosebit de grave și, uneori, imposibil de corectat.
Se spune că atunci va veni sfârșitul lumii, când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin!
Iată cum „se bătătorește” drumul către aproapele tău. Un drum care, în cele din urmă, te duce până la rai.
Odată, un stareț bătrân și cu viață sfântă și-a dorit să mănânce struguri, drept care i-a fost adus un ciorchine mare și bine copt. Bătrânul a dat să ia o boabă, însă și-a amintit de un frate bolnav și i-a trimis aceluia strugurele. Fratele s-a bucurat de darul primit, i-a mulțumit lui Dumnezeu și, cu toate că își dorea mult să guste măcar puțin din fruct, a hotărât să trimită strugurele altui monah. Nici acela nu s-a atins de el și l-a dat altuia, care a făcut la fel.
Și-așa, ciorchinele a trecut din mână în mână, pe la toate chiliile, care erau – de altfel – foarte numeroase și se-aflau la mare distanță una de cealaltă. Când strugurele a ajuns la ultimul călugăr, acela a fugit într-un suflet la starețului lor care, după părerea lui, era cel mai nimerit să primească un asemenea dar.
Bătrânul a recunoscut strugurele, și-a dat seama că toți călugării au dat dovadă de stăpânire de sine și de milă și i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate*.
Întrebări și activități pentru copii
- Care sunt personajele pildei din Evanghelia de azi?
- Compară personajele parabolei! Pe o foaie desenează două cercuri care se intersectează. Într-un cerc notează doar detalii despre omul bogat; în celălalt – doar despre Lazăr. În spațiul obținut prin intersectarea cercurilor scrie ce au în comun cei doi.
- Recitește textul din Evanghelia de la Sfântul Apostol Luca (16:19-31) și dedu trei calități ale lui Lazăr.
- Cine a fost Avraam, cel despre care se vorbește în pildă?
- Explică expresia „a trăi ca în sânul lui Avraam”. Documentează-te și află mai multe despre semnificația ei.
- Unde se petrece întâmplarea din povestea cu strugurele?
- Ce s-a întâmplat cu strugurele primit de stareț?
- Ce însușire a monahilor te-a impresionat? De ce?
- Fă o listă cu 10 lucruri pe care le-ai putea face, pentru a-ți exersa preocuparea față de ceilalți. Pune-le în practică!
Text de Ioana Revnic,
pentru #ȘcoalaDeDuminicăLaBasilica
„Pe cale” – fotografie de Ancuța Măzăreanu,
în Biserica din Poienarii Burchii, județul Prahova
*Inspirată din „Apa vieții. 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc”, București, Editura Sophia, 2016.
