Iisus era în Capernaum când doi nevăzători se iau după El. Nu știm cine îi însoțea, dar ne putem imagina că erau prieteni și că se sprijineau unul pe altul. Ambii strigau și ziceau: „Miluiește-ne pe noi, Fiul lui David!”.
Iată că ei cred în Hristos și Îl recunosc, deși nu îl văzuseră niciodată. DAR, mai mult ca sigur, știu de la alții cine este El și ce minuni făcuse.
Evanghelistul Matei alătură două verbe – „a striga” și „a zice” – pentru a sugera insistența bolnavilor. Perseverența lor arată și credința că vor fi ajutați de Mântuitorul. Altfel, poate că ar fi renunțat să Îl urmeze, mai ales că, aparent, Hristos nu îi bagă în seamă. Îi lasă doar să vină după El, până la casa în care avea să poposească.
De ce se comportă așa?
Probabil, pentru a le testa voința.
Și de ce nu face minunea pe loc, în văzul lumii?
Din smerenie! Iisus nu caută admirația celorlalți. Dorește doar să îi ajute pe cei neputincioși.
Odată ajunși în casă, Hristos îi întreabă pe orbi dacă ei chiar cred că are puterea de a le reda vederea. „DA, Doamne!”, răspund bărbații cu hotărâre.
„Fie vouă, după credința voastră!”, adaugă Mântuitorul, se atinge de ochii lor și îi vindecă. Apoi, cei doi sunt trimiși în lume, însă tot din smerenie Iisus le cere să nu spună nimănui nimic despre cele întâmplate. Totuși, ei nu păstrează secretul, ci povestesc ce minune au trăit. Îl laudă pe Dumnezeu, Îi mulțumesc pentru binele de care avuseseră parte, devin un exemplu de recunoștință.
*
O altă vindecare din Evanghelia de azi este a unui mut stăpânit de un demon.
De data aceasta, suferindul e adus la Hristos de cineva, nu vine singur. Mântuitorul îl însănătoșește, fără a-i cere să își mărturisească credința, căci bărbatul nici nu putea vorbi, nici nu era cu mintea întreagă, fiind demonizat.
Mulțimile, martore ale minunii, sunt foarte uimite, întrucât niciodată nu mai văzuseră în Israel așa ceva. Doar fariseii sunt invidioși, pentru că Hristos devine prea popular! Drept care îl acuză că face toate aceste minuni ajutat de stăpânul demonilor.
În mod asemănător, în viața de zi cu zi, când un o persoană are o reușită importantă și meritată, de multe ori îi minimalizăm meritele, chiar dacă știm că acel succes înseamnă muncă și sacrificii.
Cum reacționează Iisus la răutatea fariseilor? Nu îi ceartă. Nu îi pedepsește. Nu le explică nimic. Pleacă mai departe în orașe și în sate, să propovăduiască Evanghelia și să vindece neputințele oamenilor.
*
Cred că orbii din Evanghelia de azi au fost norocoși nu doar pentru că s-au însănătoșit, ci și pentru că – întâi și-ntâi – ei au văzut chipul Mântuitorului! Au cunoscut Binele deplin, în persoana care le-a făcut cel mai mare bine, care le-a arătat o dragoste desăvârșită.
Aparent, suntem mai sănătoși decât cum erau orbii și mutul, înainte de a-L întâlni pe Iisus.
Dar asta nu înseamnă că suntem și mai echilibrați. Sau mai împliniți. În plus, văzul și auzul nostru sunt limitate. Dumnezeu ar fi putut să ne facă să vedem și să auzim totul, dar oare ne-ar fi fost de folos?
Demult, un împărat dintr-o țară de la marginea lumii s-a rugat ca, timp de o zi, să vadă și să audă ce gândesc oamenii de la curte.
„Ești sigur că vrei asta?!” l-a întrebat îngerul său păzitor. „S-ar putea să îți pară rău!” a mai zis el. „Vreau, orice ar fi!” a exclamat împăratul și dorința i s-a îndeplinit pe loc.
La început, i s-a părut extraordinar să privească gândurile tainice ale tuturor. Își imagina că, așa, va afla ce pericole îl pasc și va preveni orice nenorocire. Își va descoperi rivalii și îi va îndepărta. Însă va ști și cine îi este credincios…
A constatat în foarte scurtă vreme câți îl invidiau și câți ar fi vrut să îi ia locul: cei trei sfătuitori ai săi; cei doi frați mai mici; ba chiar bucătarul plănuia ca – într-o bună zi – să ajungă pe tron, căsătorindu-se cu fiica stăpânului…
S-a simțit foarte apăsat când a început să asculte gândurile veninoase pe care și le trimiteau cei din jur unii altora, în același timp, din te miri ce motive. Un cor cu mii și mii de voci, în care toate urlau, deodată, la câte-un microfon – doar nemulțumiri, bârfe, reproșuri… Asta auzea acum împăratul!
Cât credeți că a rezistat în această stare? Cât ați fi rezistat voi? Și cât de folositoare v-ar fi fost o astfel de experiență?
Întrebări și activități pentru copii:
- Într-o predică la Evanghelia acestei duminici, PF Daniel spune că patru sunt învățăturile care se desprind din text:
Mântuitorul ascultă cererile celor infirmi.
Este nevoie de credință puternică din partea celui bolnav sau din partea celor care îl îngrijesc.
Orbii devin misionari ai binelui și „dascăli” ai recunoștinței.
Predicarea Evangheliei trebuie însoțită de fapte ale iubirii milostive.
Povestește secvențele din care deduci aceste idei
2. Povestește o întâmplare din viața de zi cu zi care să ilustreze una dintre ideile de la exercițiul 1.
3. În întâmplarea cu vindecarea orbilor se găsesc două modalități de a reacționa, atunci când facem ceva bun și când beneficiem de ceva bun. Când ajutăm pe cineva, putem să fim discreți – la fel ca Mântuitorul. Când suntem ajutați, putem fi recunoscători – așa cum au fost orbii. Tu cum procedezi, în situații asemănătoare? Ce alte modalități de a reacționa în asemenea circumstanțe ai sesizat?
4. Exprimă-ți – azi – recunoștința față de o persoană care ți-a făcut un bine.
5. Conform dicționarului, invidia este un „sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă”. Oricine simte invidie, iar acest sentiment poate însoți și cea mai sinceră admirație față de cineva. Ce-ai putea face, pentru a nu te lăsa dominat(ă) de invidie?
6. Ce trăsături ale împăratului din povestea finală se deduc din dorința lui de a cunoaște toate gândurile oamenilor? Motivează-ți răspunsul.
7. Compuneți două catrene care să conțină cuvintele „cerere”, „recunoștință”, „credință”, „iubire”.
Ascultați și varianta înregistrată.
Text și lectură: Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”
Editare audio: Marius Brașoveanu, Radio Trinitas
Desen: Inessa Arnaut, participantă la Concursurile SOPS
