Ne-am obișnuit să ne uităm la oamenii „mari”, oamenii ale căror nume sunt cunoscut în toată lumea, ale căror nume se află pe coperți de cărți ori pe afișe, ca la niște figuri legendare și perfecte, care au avut mult „noroc” în viață. Care s-au născut cu un dar și care de aceea au devenit atât de faimoși. Pentru că noi, oamenii obișnuiți, așa i-am cunoscut și perceput: neobișnuiti, norocoși și geniali.
Dar și ei, acești oameni geniali, au fost copii cândva; copii mai mult sau mai puțin ca alții, însă având, cu siguranță, trăsături comune cu alți copii din lume: drag de joacă, iubirea și ocrotirea părinților, chef de năzdrăvănii și de studiat, serioși sau rebeli… Copii.
Cum ar fi să aflăm cum au încercat acei copii să fie mai buni, cum și-au depășit ei problemele și greutățile care nu au fost nici mici, nici imaginare, ca ale eroilor din basme?
Cum ar fi să aflăm despre cum erau George Enescu, la 5 ani; Traian Vuia, la 14 ani; Constantin Brâncuși, la 10 ani; Iulia Hașdeu la 16 ani; și Grigore Antipa, la 15 ani? Unde se aflau ei și ce făcea fiecare în colțul lui de lume, în anul 1886?
Autoarele cărții „Genialii”, apărută la editura Pandora M, în 2019, Anca Nedelcu, profesor universitar doctor, și Elena Diana Nedelcu, elevă, de 13 ani, mamă și fiică, ne povestesc toate aceste lucruri și chiar mai multe.
Trecând prin cele patru anotimpuri ale anului 1886, cele două autoare ne poartă prin cinci povești paralale; poveștile copiilor George (Jorjâcă) Enescu, Constantin (Costache) Brâncuși, Traian Vuia, Iulia (Lilica) Hașdeu și Grigore Antipa.
Ne încântă limbajul afectuos cu care sunt înfățișate relațiile de familie; dialogurile calde dintre personaje, în cadrul familiei, dezvăluind o intimitate după care toți tânjim, cu replici pline de umor, duioșie, cu subtilități și ironii fine, uneori, dezvăluind caracterul celor care participă la ele; descrierile amănunțite, bazate, desigur, pe o bună documentare, dar și pline de poezie, ale atmosferei specifice satului oltenesc, moldovenesc sau muntenesc, în funcție de locurile natale ale personajelor lor principale; dezvăluirea trecutului, prin accesul la gândurile personajelor sau prin participarea la dialogurile dintre ele.
Cu deosebită atenție sunt creionate figurile mamei și a tatălui (acolo unde acesta mai este încă prezent). Se desprind ușor, din ceea ce fac și spun, grija față de copiii lor, dragostea cu care îi veghează, dorința de a-i ști bine și în siguranță, izbutind în viață, împlinindu-și destinul.
Această dragoste și grijă părintească sunt aripile cu care copiii zboară spre destinul lor. Și mai este ceva: credința în talentul și talantul cu care au venit pe lume și pe care vor să-l dea mai departe lumii.
Pagină după pagină, învățăm de la acești copii, născuți cu un har aparte, munca, perseverența, pasiunea, determinarea, ambiția și forța cu care și-au urmat destinul. Învățăm că nu este suficient numai talentul, ci că el se cere însoțit de muncă, exercițiu, încercări și eșecuri, credință, observarea și inspirația de la tot ce ne pot oferi natura și oamenii.
„Genialii” este o carte deosebit de frumoasă, caldă, plină de informații interesante, prezentate într-un mod atrăgător și inteligent. Cu siguranță, după ce o vom fi citit, nu ne vom mai gândi niciodată la fel ca înainte la cei cinci geniali cu care am „copilărit” și noi, în îndepărtatul, dar însuflețitul an 1886.
Recenzie de Mădălina-Florina Andreescu
