Demult, demult, în Constantinopol, trăia un bărbat pe nume Nicolae. Avea o soție, dar copii – nu. Amândoi soții erau foarte credincioși. În familia lor era obiceiul ca, de Ziua Sfântului Nicolae, să facă o pomenire, în cinstea acestuia.
Știți cum fac părinții voștri pomeni pentru bunicii care s-au dus la Dumnezeu? Fac colivă, colaci, duc totul la biserică, unde preotul îi pomenește pe cei care au plecat în lumea cealaltă și se roagă pentru ei. După aceea, le împart celor prezenți sau celor care au mai mare nevoie de mâncare.
Așa făceau Nicolae și soția lui, an de an. Ei erau oameni simpli, lucrau pământul și din asta trăiau. Legumele, fructele și tot ce obțineau lucrând le vindeau și așa câștigau ceva, din ce să trăiască.
Anii au trecut, cei doi au îmbătrânit și ce credeți că s-a întâmplat? Nu au mai putut să lucreze, fiind în vârstă. Și, așa, au ajuns săraci.
A venit și ziua Sf. Nicolae, ca astăzi. Iar cei doi soți voiau să îl cinstească pe Sfânt, ca în toți anii de până atunci. Dar de unde bani, să cumpere tot ce era nevoie?
S-a dus bătrânul Nicolae la un prieten să îi ceară bani; dar acesta i-a spus:
̵ Fugi de-aici, bătrâne. Îmi trebuie banii pentru sărbători, să îmi iau lucruri pe lângă casă… Dacă îți dau, n-am eu.
S-a dus la o vecină, a rugat-o să îl împrumute și ea i-a spus:
̵ Fugi de-aici, vecine. Dacă îți dau, n-am eu. Am nevoie de bani pentru sărbători. Imediat e aici Crăciunul…
A mai făcut o încercare, mergând la un verișor.
̵ Dă-mi și mie niște bani, l-a rugat. Pentru pomenirea Sfântului Nicolae…
Ce credeți că i-a spus ruda?
̵ Fugi de-aici, vere. Dacă îți dau, n-am eu…
Atunci i-a zis soției sale cum stau lucrurile…
̵ Iată, a sosit la noi ziua Sfântului Nicolae și nu avem ce ne trebuie, pentru această zi sfântă. Ce ne facem? Cum să nu îl pomenim pe Sfânt? Bani nu avem, că suntem bătrâni și nu am putut lucra în acest an și n-am avut ce vinde… Ce ne facem?
̵ Ştii, Nicolae, i-a răspuns soția, suntem bătrâni şi astăzi sau mâine va veni sfârşitul; deci, să nu te mai tot gândești la tot felul de probleme și să nu te mai superi. Iubește-I pe Dumnezeu și pe Sfântul Nicolae și o să ne ajute ei cumva.
Apoi, i-a arătat un covor şi a zis:
̵ Acest covor e foarte prețios. E adus tocmai din Patara, unde s-a născut Sfântul. E țesut cu fire de aur și argint. A costat, cândva, 8 galbeni. Cu 8 galbeni puteai trăi o jumătate de an… Ia-l şi du-te cu el la târg, să îl vinzi. E cel mai prețios lucru din casă şi nu-l vom lăsa moştenire copiilor, că nu-i avem. Cu banii pe care îi obții pentru el, cumpără tot ce trebuie pentru pomenirea Sfântului Nicolae.
Când a auzit, credinciosul bătrân l-a lăudat pe Dumnezeu şi, luând covorul, a plecat la târg.
A mers el ce a mers și, după ce a trecut de o biserică din apropiere, un bătrân s-a apropiat de el. Avea fața strălucitoare, avea vorba blândă și zâmbea:
̵ Prietene, unde te duci? l-a întrebat pe bătrânul Nicolae.
̵ La târg, să vând acest covor, i-a răspuns acesta.
̵ Și cât ceri pe el? s-a interesat bătrânul luminos. Aș avea nevoie de un covor ca acesta.
̵ E un covor prețios, adus tocmai din Patara, de unde s-a născut Sfântul Nicolae, a explicat bătrânul. E cusut cu fir de aur și argint. Cândva, valora opt galbeni.
̵ Și cât să îți dau pe el ?, a întrebat încă o dată necunoscutul.
̵ Cât îmi dai, atâta primesc…
Bătrânul luminos i-a dat șase galbeni, iar bărbatul Nicolae a luat gălbenii cu bucurie, pentru că nu valora covorul atât de mult. Oamenii care se aflau în preajma celui care vindea covorul își tot dădeau coate zicând:
̵ Oare a înnebunit, de vorbește singur? Ce o fi cu el? Eh, e în vârstă și n-ai că te mai aștepți de la el… Bătrânule, i-au strigat, ce te-a apucat de vorbești de unul singur?
Ei doar pe bătrânul Nicolae îl vedeau şi îl auzeau, dar pe străin – nu.
După ce a luat covorul, străinul a mers la casa bătrânului. Acolo, i-a zis soției acestuia:
̵ Bărbatul tău îmi este prieten de demult. M-am întâlnit cu el și m-a rugat : „Fii bun şi du-i soției mele covorul, că eu am altă treabă”. Iată covorul! Ai grijă de el!
După asta, s-a făcut nevăzut.
Femeia a luat covorul, dar s-a enervat pe bărbatul ei, considerând că el a uitat și ce l-a sfătuit ea, și dragostea pentru Sfântul Nicolae. A zis în gând:
– Vai, vai, cum de am rămas eu măritată cu un asemenea mincinos? Să vină el acasă și am să îi arăt eu lui! Ce o să pregătim noi acum, pentru Sfântul Nicolae?
Bărbatul ei habar nu avea de ce se întâmplase. A cumpărat ce era nevoie pentru ziua Sfântului Nicolae şi s-a întors acasă. Pe drum, se gândea la întâmplarea cu vinderea covorului și se bucura că şi-a împlinit dorinţa.
Când a ajuns acasă, soția lui i-a spus, înainte ca el să își deschidă gura:
̵ Să nu te mai văd în fața ochilor, pleacă, pentru că ai minţit și nu-l mai iubești pe Sfântul Nicolae. Pleacă!
A trântit covorul înaintea bărbatului său şi a continuat:
̵ Ia-ţi covorul, că nu ai făcut ce ai promis.
Când a văzut covorul, bătrânul a rămas cu gura căscată. Habar nu avea ce să-i răspundă soției. A reușit, totuși, să o întrebe cine i l-a adus.
̵ Un om cinstit și bătrân, cu haine strălucitoare a venit, mi-a dat covorul și mi-a zis că e prietenul tău. Că s-a întâlnit cu tine și tu l-ai rugat să mi-l înapoieze…
Când a auzit toate acestea, bătrânul Nicolae, soțul ei, i-a arătat femeii aurul rămas şi cele cumpărate pentru ziua Sfântului Nicolae:
̵ Cel ce a cumpărat covorul de la mine este, cu adevărat, Sfântul Nicolae. El ni l-a înapoiat. Acum înțeleg de ce oamenii care mă vedeau discutând cu el râdeau și-mi ziceau că vorbesc singur. Mă vedeau doar pe mine, nu și pe el!…
Atunci, soții le-au mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului Nicolae. Au mers la biserică, le-au povestit minunea tuturor celor de acolo și i-au chemat pe toți să îl sărbătorească pe sfânt.
Și – poate – sărbătoresc până azi, de Sfântul Nicolae, când noi stăm la povești și ne bucurăm de darurile pe care sfântul ni le-a lăsat azi-noapte, în ghetuțe.
Adaptare de Ioana Revnic,
după un text din volumul
Viața si minunile Sfântului Nicolae – carte pentru copii, părinți și bunici,
publicat la Editura Sophia
Fotografie de Nona Delia Chiriac
