Atât l-a tot rugat un om pe Dumnezeu să-i arate cum sunt raiul și iadul până când, într-o noapte, a auzit o voce în somn spunându-i: „Vino să-ți arăt iadul!”.
Pe loc s-a pomenit într-o încăpere în care mulți oameni stăteau în jurul unei mese. În mijlocul mesei era o oală plină cu mâncare, însă toți mesenii erau înfometați, pentru că nu puteau mânca. Țineau în mână câte-o lingură foarte lungă, cu care luau hrana, dar pe care nu o puteau aduce la gură.
După aceea, a fost dus într-o cameră cu alte persoane care stăteau tot la o masă. Pe masă, era tot o oală cu mâncare și oamenii aveau aceleași linguri lungi. Dar – aici – ei erau sătui și bucuroși, pentru că fiecare lua cu lingura mâncare din oală și-l hrănea pe celălalt. „Iată raiul!” a auzit el aceeași voce. „Și poți trăi raiul, încă din viața ta pământească”!*
***
Doar tu contezi! Nu e treaba ta! Ție să-ți fie bine, iar restul să se descurce! Nu fi egoist! Arată că-ți pasă! Fă binele care îți e la îndemână!
De câte ori ai auzit asemenea îndemnuri? Pe care dintre ele le-ai ascultat?
De dorit ar fi să le fi urmat și să le urmezi pe cele care te fac atent la oamenii din jurul tău.
Știu! E foarte dificil (și-aproape imposibil!) să te gândești mereu la ceilalți, să pui binele cuiva înaintea binelui personal.
Pilda citită în Evanghelia de azi arată însă că nu te poți mântui, că nu poți dobândi mulțumire, nici fericire, că nu poți trăi ca-n rai, ignorându-ți aproapele aflat în situații dificile.
Un învățat vine la Iisus și îl întreabă ce să facă să moștenească viața de veci. Lăudabilă preocuparea lui pentru mântuire! Și bună întrebarea, dacă nu ar ascunde îndărătul ei viclenia celui ce stă de vorbă cu Hristos. Iscodirea învățătorului de lege nu vine dintr-o curiozitate onestă, ci din dorința de a-L pune pe Mântuitorul în dificultate.
Știind care-i este îndeletnicirea, Iisus îl întreabă – logic și simplu – ce este scris în Lege. Iar convorbitorul Său îi dă răspunsul corect: pentru a te mântui, trebuie „să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți”.
Întâlnirea ar fi putut să se încheie aici, după ce Hristos îi aprobă răspunsul. Mai departe, învățătorul de lege insistă, cerându-I Mântuitorului să îi spună cine e aproapele său.
Noua întrebare devine pretext pentru ca Iisus să povestească ceva.
Pe drumul de la Ierusalim la Ierihon, coboară un bărbat care este tâlhărit, bătut și abandonat într-o stare jalnică. Pe lângă el trec, pe rând, un preot al Legii Vechi și un levit (un ajutor al preoților de la templu). Ambii îl ignoră.
Se nimerește ca pe-acolo să treacă și un samarinean. Samarinenii erau disprețuiți de evrei și erau considerați niște străini. Locuitorii Samariei erau urmașii evreilor antici care conviețuiseră cu păgânii. Ei își amestecaseră credința religioasă cu a altor popoare și se îndepărtaseră de credința iudaică, nemaiavând o credință dreaptă, în Dumnezeu.
Acestui străin i se face milă de bărbat, îi leagă rănile, toarnă peste ele untdelemn și vin și-apoi îl duce la o casă de oaspeți (la un hotel sau la un han din vremea noastră). Înainte de a pleca, îi lasă gazdei doi dinari și o asigură că îi va da înapoi tot ce va cheltui pentru omul acela.
„Deci, care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?” întreabă Hristos. Răspunsul este evident. Aproapele este cel căruia i s-a făcut milă de omul aflat în pragul morții. „Mergi și fă și tu asemenea !” îl îndeamnă Mântuitorul pe învățătorul de lege, iar îndemnul ni se adresează, de fapt, tuturor.
***
Sfinții Părinți spun că această parabolă e o istorie a omenirii.
Bărbatul tâlhărit și bătut, care cobora de la Ierusalim la Ierihon, e un simbol al neamului omenesc. Acesta s-a îndepărtat de Dumnezeu și a căzut pradă patimilor, din pricina păcatelor. Pentru sufletul omului, păcatele sunt ca niște tâlhari care îi răpesc liniștea, libertatea și care îl supun unor mari suferințe. Totuși, oricât de căzut și de nenorocit ar fi, omul se poate ridica ajutat de Hristos, care în pildă e reprezentat de samarineanul salvator.
Casa de oaspeți în care samarineanul îl duce pe bărbat ca să își găsească vindecarea este însăși Biserica, iar cei doi dinari lăsați de binefăcător simbolizează, la rândul lor, ceva.
Unii Sfinți Părinți îi consideră Vechiul și Noul Testament. Mai pot însemna și cele două porunci ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele – cum explică Părintele Patriarh Daniel, într-o predică.
Pilda Samarineanului milostiv arată și că nu e suficient să-ți pese de cineva sau doar să știi ce înseamnă binele. E necesar SĂ FACI binele!
Păsare. Milostivire. Fapte de bunătate. A face binele – pentru cei de lângă tine, pentru cei care au nevoie și pe care îi poți ajuta cât de cât.
Raiul din jurul tău se construiește cu aceste „cărămizi” și cu altele pe care le descoperi citind și urmând cuvântul lui Dumnezeu.
Întrebări și activități pentru copii
- Ce îi deosebea pe oamenii din prima încăpere de cei din a doua?
- Formulează mesajul întâmplării din povestea cu raiul și iadul.
- Ce a pățit omul care cobora de la Ierusalim la Ierihon?
- Ce atitudine au avut față de el preotul, levitul și samarineanul?
- Precizează două însușiri ale samarineanului, explică de ce le-ai ales și contextul din care le-ai dedus.
- Imaginează-ți că omul tâlhărit ar fi fost un cunoscut de-al tău, cu care ai avut un conflict. Întâmplător, treci și tu pe lângă el și îl vezi în suferință. Ce atitudine ai față de acesta?
- Adu argumente pro și contra afirmației „A face binele este cea mai bună alegere și ea poate să fie mereu făcută”. Care dintre argumentele tale sunt mai numeroase?
- Desenează un simbol care s-ar potrivi pildei din Evanghelia de azi. Explică alegerea ta.
- „Suntem aproapele, fiecare pentru fiecare și împreună pentru toată lumea, căci avem un singur Tată” spune Fericitul Ieronim. Explică semnificația acestor cuvinte, referindu-te la pilda samarineanului milostiv și la întâmplări din zilele noastre.
Text de Ioana Revnic,
coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”,
pentru #ȘcoalaDeDuminicăLaBasilica
„Pe cale” – fotografie de Ancuța Măzăreanu
*Adaptare după Cuviosul Paisie Aghioritul, „Cuvinte duhovnicești”, Vol. V „Patimi și virtuți”, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 43-44.
