Cât ce complicată a fost viața Sfântului Pavel cel Simplu?

– Cine ești, frate? Ce dorești?! l-a întrebat Sfântul Antonie pe cel care bătuse la ușa chiliei sale din pustia Egiptului. După îmbrăcăminte, bărbatul din fața sa părea om simplu. Stătea acolo cu privirea în pământ și își frământa un colț al hainei. Umerii îi erau aduși înainte, ca și cum ar fi purtat în…

Articol de

Ioana Revnic

Publicat la

Blogul cu bunătățiȘcoala de duminică

– Cine ești, frate? Ce dorești?! l-a întrebat Sfântul Antonie pe cel care bătuse la ușa chiliei sale din pustia Egiptului.

După îmbrăcăminte, bărbatul din fața sa părea om simplu. Stătea acolo cu privirea în pământ și își frământa un colț al hainei. Umerii îi erau aduși înainte, ca și cum ar fi purtat în spate toată greutatea lumii. Dar nu apăsare simțea sfântul, din felul în care i se înfățișa străinul. O blândețe dulce îi învăluia pe amândoi.

Necunoscutul avea cam 60 de ani. Era slab, cu fața ridată și uscată de arșiță. În crăpăturile din palme, se vedeau urme de pământ proaspăt lucrat.

– Eu, până azi, am fost plugar, a început acesta. Dar acum am venit la tine să mă fac călugăr. Mă cheamă Pavel…

Sfântul Antonie l-a îndemnat pe Pavel să meargă la o mănăstire, să trăiască lângă frații din obște, căci la vârsta lui destul de înaintată ar fi avut nevoie mai degrabă de ocrotire și de sprijin, nu de privațiunile unei existențe de sihastru.

În plus, după o viață petrecută în lume, i-ar fi fost greu să învețe lângă el obiceiuri cu totul și cu totul noi.

De exemplu, Antonie mănâncă doar o dată la cinci zile, ceea ce era deja un lucru nefiresc pentru cineva obișnuit să ia masa de câteva ori pe zi. Pavel s-a arătat însă hotărât să rămână acolo.

Neputând să îl alunge, Sfântul l-a lăsat să aștepte trei zile la ușa sa, fără mâncare, fără apă.

Când a fost nevoit să iasă din chilie, a dat de el și l-a mai alungat o dată:

– Du-te, bătrâne, de aici, nu mă obliga să te primesc, căci nu poți să rămâi împreună cu mine! l-a apostrofat călugărul.

– Îmi este imposibil să mă duc într-altă parte! i-a răspuns Pavel.

Cum așa?! Nu avea el familie? Ce căuta în pustiu? De ce voia să se călugărească?

Pavel era un om de rând, lipsit de răutate și de prefăcătorie. Era căsătorit, dar într-o zi, întorcându-se pe neașteptate acasă de la câmp, și-a găsit soția înșelându-l cu un alt bărbat.

Altcineva în locul lui ar fi reacționat violent. Dar Pavel a zâmbit plin de blândețe și le-a zis doar atât celor doi:

– Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceți, martor mi-e Iisus Hristos!

Apoi, întorcându-se către străin, a adăugat:

– Nu vreau să o mai văd înaintea ochilor pe femeia aceasta; a ta să fie și ea și copiii ei, iar eu mă voi duce în lume și mă voi face monah!

Acum, stătea ca un câine fără stăpân pe rogojina din fața chiliei Sfântului Antonie și aștepta din partea acestuia să îl mângâie măcar cu o vorbă.

Sfântul Antonie cel Mare s-a uitat mai atent și a văzut că Pavel nu avea niciun lucru asupra lui, în afară de hainele pe care le purta.

Înduioșat, au făcut o învoială. Sfântul i-a spus că îl va face ucenicul lui doar dacă îl va asculta fără să crâcnească. Dacă nu, îl va trimite de unde a venit!

Pavel nu  s-a intimidat. Atunci, Sfântul Antonie l-a pus întâi să se roage, până ce va reveni la el, să îi dea ceva de lucru. Și Pavel s-a rugat fără încetare afară, în arșiță, chiar dacă monahul și-a amânat mult întoarcerea.

Apoi, i-a adus ramuri de finic, l-a pus să le împletească, după care i-a cerut să desfacă tot ce lucrase și să ia munca de la început.

Odată, l-a chemat să mănânce împreună, dar l-a oprit de câteva ori să se atingă de mâncare. Altcândva, a vărsat un borcan cu miere și i-a ordonat lui Pavel să o adune strop cu strop, în așa fel încât să poată fi toată folosită.

I-a mai poruncit să scoată apă și după asta pur și simplu să o verse. În altă zi, i-a descusut îmbrăcămintea și l-a însărcinat să și-o coasă la loc.

Pe toate le-a îndeplinit Pavel – fără nicio ezitare, fără să riposteze – și a devenit ucenicul Sfântului Antonie. Pentru smerenia sa, pentru ascultarea sa, Dumnezeu i-a dat încă din timpul vieții harul de a vindeca oamenii demonizați.

După un an de ucenicie, Pavel s-a mutat la ceruri. A devenit sfânt și este sărbătorit în 7 martie. Apare doar în Sinaxare cu numele de Sfântul Pavel cel Simplu sau cel Prost, ultimul adjectiv referindu-se tocmai la simplitatea sa și la originea sa modestă.

Citindu-i viața, nu poți, totuși, să nu te întrebi cum de a acceptat și cum de a îndurat atâtea, fără să se revolte NICIODATĂ.

Nici adulterul soției, nici probele VOIT absurde la care a fost supus de către Sfântul Antonie cel Mare nu l-au făcut să își piardă liniștea sufletească sau credința.

Din punctul meu de vedere, e aproape neomenească această smerenie a sa și nu o pot înțelege decât ca un dar dobândit după un „antrenament” sufletesc intens, făcut prin rugăciune și prin lăsarea totală în voia lui Dumnezeu.

Acatistul Sfântului Pavel cel Simplu (care, la fel de bine, ar putea să se numească „cel Smerit”) tocmai asta spune: „Ostenitu-te-ai în lucrarea pământului, dar, mai mult, Cuvioase, te-ai îngrijit de pământul inimii tale, pe care brăzdându-l cu plugul rugăciunii, te-ai învrednicit a culege roadele spicelor de umilinţă binecuvântate de Hristos… Bucură-te, simplitatea cea mântuitoare! Bucură-te, PreaCuvioase Părinte Pavel, vas ales al smereniei!”

Aș fi zis că „testele” la care a fost supus Sfântul Pavel cel Simplu au rămas în secolele III-IV, când el a trăit. Anul trecut, am fost martora unei întâmplări întru câtva asemănătoare.

La o mănăstire, unul dintre merii vechi din curte căpătase o boală stranie și se usca. Urma să fie tăiat.

Într-o zi, starețul l-a chemat la el pe un novice și l-a trimis să aducă două bidoane de cinci litri pline cu apă sfințită, să înconjoare biserica de douăsprezece ori cărându-le în mâini, să se roage în tot acest timp, apoi să ude mărul. Tânărul a făcut exact ce i s-a spus. Starețul îl privea de la distanță și, la un moment dat, a șoptit: „Doamne, pentru ascultarea lui, pentru rugăciunea și pentru smerenia lui, vindecă pomul!”

În curând, mărul va înflori din nou, deși nimeni nu-i dăduse șansa să mai apuce o primăvară. Mulți vor mânca ani buni din fructele sale care, metaforic vorbind, sunt niște roade ale ascultării.

Află mai mult!

Răspunde!

  • De ce este atât de grea ascultarea?
  • Când ascultarea nu este benefică?
  • De cine asculți?
  • Care este legătura dintre învățare, mentori, discipoli și ascultare?
  • Crezi că poți crește – din orice punct de vedere – fără să asculți de NIMENI? Argumentează!
  • Care sunt roadele ascultării, în viața ta?

Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului `„Spune-mi o poveste pentru suflet”,

pentru #ȘcoalaDeDuminicăLaBasilica

Lasă primul comentariu

Citește și alte articole