Iertarea e precum o scară cu trepte abrupte. Prima treaptă o urci când nu te răzbuni pe cel care ți-a greșit sau care te-a nedreptățit. A doua – când încerci să reînnozi legătura cu acesta, deși îți este nespus de greu. Pentru restul treptelor este de ajuns să îi cerem ajutorul lui Dumnezeu.
Ideea de mai sus, desprinsă din Iertarea Veronica Iani, a apărut frecvent în lucrările voastre de la concursul SOPS 10 0 participanților la concursul „Iertarea este cheia care te face liber”.
Din felul în care ați scris despre iertare, am dedus că ați citit cu atenție cartea. Că ați descoperit multe fețe ale iertării. Sau că le cunoșteați deja. Ne-au emoționat generozitatea și candoarea cu care ne-ați împărtășit experiențe personale similare celei imaginate de Veronica Iani.
Deși ne-am dori, nu vă putem acorda premii tuturor. Ca în orice competiție, învingătorii sunt doar câțiva.
***
Maria Teodora Păuna din București a câștigat MARELE PREMIU al acestei ediții, oferit de doamna Mona ȘERBĂNESCU, fondatoarea Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București și președinta de onoare a juriului.
Doamna Mona Șerbănescu îi acordă un PREMIU SPECIAL și lui Alexandru Mălai, câștigătorul locului I la categoria de vârstă 7-9 ani. Și-au adjudecat premii la aceeași categorie: Ilinca Donici (locul al II-lea); Alexandru Rădulescu (locul al III-lea); Danu Lozinschi și Smaranda Munteanu (mențiuni).
Lucrările înscrise în concurs la prima categorie a secțiunii de literatură au fost evaluate de doamnele învățătoare Ancuța Anghelescu și Florentina Cucoaneș, de la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București.
Am făcut parte din juriul categoriei 10-12 ani, alături de Iuliana Pîrvu, studentă în anul al II-lea la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Iași. Câștigătorii aleși de noi sunt: Dănăriciu Daria Sălăjeanu – locul I; Raluca Cazacu– locul al II-lea; Paula Galoș, Elisabeta Diaconu– locul al III-lea; Gabriela Darovanîi, Anna Coșulean, Cătălina Rotari – mențiuni.
În sfârșit, juriul ultimei categorii de vârstă (13-14 ani) alcătuit din doamna prof. dr. Cristina Cergan, de la Școala Gimnazială „Ion Minulescu” din Pitești și din doamna prof. dr. Roxana Ștefania Ciobanu – consilier superior, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație le-a desemnat câștigătoare pe Sophie Midrigan (locul I); Paula Dabija (locul al II-lea); Teodora Gabriela Stoian (locul al III-lea).
Juriul de la secțiunea de ARTE PLASTICE (Veronica Iani – scriitoare și ilustratoare și Gloria Grinceac – studentă în anul al doilea la Universitatea de Artă si Design din Cluj-Napoca) îi premiază pe următorii copii:
Categoria 8-10 ani
Locul I: Denisa Elena Trandafirescu
Locul al II-lea: Ioana Vasile
Categoria 11-12 ani:
Locul I: Alexandru Ștefan Breahnă și Maria Nădejde
Locul al II-lea: Alexandru Cotoman
Locul al III-lea: Diana Manciu
Categoria 13-14 ani:
Locul I: Andreea Briana Toma
Locul al II-lea: Adme Strumberger
MULȚUMIRI și felicitări tuturor participanților. Vă așteptăm la următoarea ediție a concursurilor „Spune-mi o poveste pentru suflet”.
Cu multă recunoștință,
Ioana Revnic și echipa SOPS
Pictură de Mădălina Mutelică, 12 ani, Școala Raională de Arte Plastice „Nicolae Moisei” Telenești, republica Moldova
[/fusion_text][/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]