Cine nu a fost niciodată în Republica Moldova și are de gând să o viziteze, în loc să își cumpere un ghid turistic ar face bine să citească cel mai recent volum al lui Igor Guzun: Vinil.
Descoperă că Republica Moldova e o țară în degringoladă (,,Aici nu numai realitățile depășesc așteptările, dar și troleibuzele – troleibuzele. Și dimineața nu doar pasagerii nu știu care va fi ruta microbuzului în care urcă, dar nici șoferii nu știu pe unde vor merge.”; ,,Aici nimeni nu aleargă. De aici toți fug.” ,,De aici lumea pleacă: unii în altă țară, alții – pe altă lume”). O țară cu discrepanțe stridente (,,În Moldova învățătorii visează toată viața creta și doar elevii ajung acolo”). O lume absurdă (,,Aici cele mai frumoase texte sunt necrologurile.”; ,,Aici se întâmplă să fie două petreceri în aceeași zi. Și nuntă, și înmormântare”).
Dar și o Moldovă surprinzătoare.
Moldova SF: ,,Aici doar vântul deschide și închide porțile./ Strada principală e pustie și nici pe celelalte ulițe nu se vede nimeni. Aici trecător este doar timpul./ În ogradă caprele zbiară flămânde, iar vacile se agită nemulse./ Rufele pe frânghie sunt demult uscate./ O bicicletă e uitată în mijlocul curții./ Și beciul are lacătul descuiat, dar, surprinzător, asta nu bucură pe nimeni./ Nu se vede nici țipenie de om afară…/ Toată Moldova e pe Одноклассники.ru¹.”
Perspectiva este descurajantă. Și totuși, cartea lui Igor Guzun nu este una sumbră.
În plus, este făcută să aibă succes la publicul cititor din Republica Moldova.
***
Se ia un autor cu vizibilitate în mediul online. Cu o experiență considerabilă în înțelegerea cuvintelor. Și în folosirea convingătoare a lor – căci a fost 12 ani profesor la Universitatea de Stat din Moldova, taman la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. În plus, de-a lungul timpului a lucrat ani buni în presă, ca jurnalist. Iar de mai bine de un deceniu conduce o agenţie de comunicare, la Chişinău.
Se aleg niște texte de blog. Texte despre copilăria de altădată și despre copiii de-acum; texte despre familie; despre trecut și despre prezent; despre oameni (apropiați, celebrități, personaje generice precum librarul și bibliotecarul); texte despre Chișinău, despre Moldova, despre acasă.
Texte în care autorul are grijă să strecoare destul de multă nostalgie. Atașament. Melancolie, dar și seninătate. Ici și colo – autoironie. Niscaiva seriozitate. Spirit ludic – din belșug. Un dram de resemnare. Nițică exasperare. Multă împăcare tandră.
Însemnărilor acestora li se găsește un titlu cu un aer retro: Vinil. Și o copertă cool.
Douăsprezece persoane cu notorietate în Republica Moldova (printre care se numără însuși Ministrul Culturii de peste Prut: Monica Babuc) citesc volumul înainte ca el să apară și scriu scurte recomandări folosite pe post de prefață sau postfață.
***
Despre cartea Vinil a lui Igor Guzun am impresia că – deja – s-a spus totul. Volumul cuprinde însemnări de pe blogul autorului.
Într-una din notițele care prefațează cartea, Maria Șleahtițchi – scriitoare și profesor universitar – încearcă o clasificare a scrierilor, asumându-și dificultatea încadrării lor într-un anumit gen: ,,Textele – spune Maria Șleahtițchi – sunt ceva ce nu se defineşte cu exactitate: miniaturi, tablete, poeme tranzitive” – și, aș adăuga eu: scurte reportaje subiective; sau posibile capitole dintr-un micro-roman de familie (a se vedea secțiunea Podul bunicii și iPodul nepoatei).
(Observația Mariei Șleahtițchi mi-a amintit de o denumire a textelor de acest soi, inventată de un alt critic literar basarabean, Eugen Lungu: blogograme.)
Clasificarea însemnărilor din Vinil-ul lui Igor Guzun este, cred, o falsă problemă. Dar ,,inventarul” propus de Maria Șleahtițchi este relevant pentru diversitatea formulelor folosite de Igor Guzun.
Cel mai bine îi reușesc autorului evocările poematice ale copilăriei:
Copilăria se termină atunci când începem să ne tăiem singuri unghiile. Şi nu ne mai obligă nimeni să ne spălăm pe dinţi, dar noi o facem.
Copilăria se termină atunci când înţelegem că Moş Crăciun este tata.
Când încetează să ne bucure obiectele şi aşteptăm bucurii de la oameni din jurul nostru, care sunt tot mai puţini – atunci se termină copilăria.
Copilăria se termină atunci când nu mai trebuie să ne facem lecţiile, dar viaţa continuă să fie învăţătorul nostru.
Când nu ne mai ustură ochii din cauza şamponului şi când facem baie de bună voie şi nesiliţi de nimeni.
Atunci se termină copilăria.
Copilăria se termină atunci când nimeni nu te cheamă la masă şi tu eşti cel sau cea care îi cheamă pe toţi.
Când nu te mai sărută nimeni pe creştet…
Când ai curajul să mănânci singur peşte fără să te ajute părinţii la alegerea oaselor.
Când nu-ţi mai plac zahărul în cuburi și macaroanele alfabet.
Atunci se termină copilăria.
Copilăria se termină atunci când prima ninsoare nu te mai bucură, ci te îngrijorează.
Copilăria se termină atunci când te bucuri că eşti mare, dar înţelegi mai târziu că nu sunt prea multe bucurii în asta. (Când se termină copilăria)
*
Copilăria este atunci când şi câinele, şi pisica sunt mai în vârstă ca tine.
Copilăria este atunci când ţi-i indiferent ce zi a săptămânii este azi. „Ce zi este astăzi?”, a întrebat ursuleţul Winnie. „Este azi”, i-a răspuns Grohi. „E ziua mea preferată!”, a exclamat Winnie.
Copilăria este atunci când e 1 septembrie şi emoţiile îţi fac palmele ude.
Copilăria este atunci când pantalonii devin în scurt timp şorturi.
Copilăria este atunci când dealul îţi pare munte, iar parcul – pădure…
Copilăria este atunci când părinţii sunt încă sănătoşi, iar buneii încă sunt.
Copilăria este atunci când ai când (…). (Copilăria este atunci când…)
*
Și astăzi ni le mai aducem aminte și le savurăm cu ochii închiși și cu inima deschisă. Gusturile din copilărie.
Cartofii copți din copilărie erau cei mai gustoși din lume când părinții ni-i aduceau la spital pentru că altceva – în afară de cartofi copți – nu aveam voie să mâncăm. (…) Mămăliga arsă de pe fundul ceaunului. Mandarinele din copilărie. Prima gumă de mestecat, adusă de mama și tata dintr-o călătorie în Bulgaria. Chiflele cu magiun de 5 copeici de la școală. Pâinea unsă simplu cu unt și magiun, dar mâncată obligatoriu într-o pauză dintre lecțiile de cânt și muncă. Toate au gustul copilăriei mele, și poate, ale copilăriei voastre, irepetabile (…). (Gusturile din copilărie)
***
Cât privește maniera în care scrie Igor Guzun, comentatorii au sesizat ,,minimalismul, laconismul care nu exclude forța de sugestie, finețea în observarea detaliilor” (Maria Șleahtițchi); ,,concizia, lipsa de prețiozitate” (Vasile Gribincea); spiritul ludic; ironia (care nu se transformă niciodată în sarcasm – n.m.); autoironia.
Igor Guzun valorifică resursele pe care omonimia limbii române și polisemia i le pun la îndemână. Ia în calcul omofonia unor perechi de cuvinte sau a unor construcții lingvistice din română și din engleză. Ingeniozitatea autorului este evidentă, iar asocierile lexicale fanteziste surprind, de cele mai multe ori.
Această ars combinatoria este proprie scrisului lui Igor Guzun. Dar la un moment dat devine și sabotorul acestuia – căci uneori jucăreaua de vorbe funcționează poticnit. Feluritele combinări de cuvinte devin forțate: ,,Sobarul și fierarul. Lemn de mahon, da? Ce se mai aude despre copilul înfiat? Merge des de unul singur pe jos? Și din toate acestea nu înțelegi nici tu o iotă? Ei bine, sunt cuvinte și replici în care s-au ascuns în copilăria noastră mărcile de automobile. SUBARU și FERRARI. Lemn de ma-HONDA? Ce se mai AUDI despre c-OPEL-ul în FIAT? MERCEDES, DAEWOO-nul singur PEUGEOT? Nu înțelegi nici TOYOTA din toate acestea?”
***
În general, când vine vorba despre textele scrise pentru un blog, se urmărește impactul imediat al acestora. Spectaculosul (evenimențial, informațional) câștigă teren în detrimentul literarității textului. Au audiență sigură: articolele de dezvoltare personală (mai ales dacă sunt foarte accesibile și lipsite de profunzime); postările despre iubire (îndeosebi dacă vorbesc despre trădării și proliferează judecăți ori lamentări); notițele umoristice; ușurătățile; textele care demitizează.
Nimic din toate acestea în scrierile preluate de Igor Guzun de pe blogul personal, în paginile Vinil-ului.
Deloc ostentative, ele impresionează prin autenticitate.
Capacitatea lor de a emoționa e similară efectelor unei tablete cu eliberare prelungită.
Ioana REVNIC
text scris pentru www.literaturadeazi.ro
¹Odnoklassniki este un site cu servicii de socializare prin internet foarte popular în Rusia și în fostele țări sovietice. Conform statisticilor de pe site-ul propriu, în iulie 2011 s-au înregistrat mai mult de 100 de milioane de utilizatori și 27 milioane de vizitatori pe zi. În prezent, este cea mai accesată rețea socială din Republica Moldova.
Sursă foto Igor Guzun – AICI
Fotografiile copiilor – www.pinterest.com
