Nașterea Domnului este una dintre sărbătorile sacre pe care o prăznuim cu cea mai mare sfințenie în familia noastră.
Acum noi suntem complet liberi să sărbătorim și să ne bucurăm de Nașterea Domului, dar acum ceva timp lucrurile erau complet diferite.
Bunica mea mi-a povestit că, atunci când ea era de vârsta mea, pe vremea sovietică, oamenilor le era interzis să sărbătorească Nașterea Domnului.
Mie mi se pare acest fapt unul de necrezut. Cum oamenii să nu aibă voie să sărbătorească această minunată zi?
Totuși chiar s-a întâmplat așa ceva.
Când am întrebat-o pe bunica mea cum sărbătoreau ei Crăciunul în copilăria ei, ea a lăsat privirea în jos și a oftat trist spunându-mi: ,,Ah, fata mea, tu ești deja destul de mare să înțelegi că pe timpurile alea nu era ca acum.’’ Și apoi mi-a povestit niște lucruri pe care nu am să le uit niciodată.
Când bunica mea avea opt sau nouă ani, copiilor le era interzis să meargă cu colindatul, uratul sau cu semănatul. Când am auzit asta m-a trecut un fior, cum era posibil ca unor copii inocenți să li se ia dreptul de a merge să răspândească și altora prin cântece, dansuri și vechi tradiții, bucuria pe care o au ei că vine Crăciunul? „Dar, spuse încet bunica, în ciuda restricțiilor, noi ne-am dus odată cu colindatul, și a doua zi, la școală profesoara ne-a scos în fața clasei pe mine și pe câțiva colegi care fuseserăm cu colindatul și am fost pedepsiți…pedeapsa pentru fete era să stea în genunchi pe grăunțe de porumb, iar cea pentru băieți să stea pe coji de nuci…’’
Bunica pronunță aceste cuvinte de parcă fiecare îi apăsa pieptul.
Mie acestea îmi răsunară în urechi pentru câteva secunde…mi se părea un ceva inuman să faci asemenea lucruri unor copii. „Și, continuă ea, îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri… cum stăteam acolo pe grăunțe, cu lacrimi în ochi, cu genunchii însângerați…și am privit pe fereastră, la soarele care ieșise de după un nor…și parcă l-am văzut pe Dumnezeu, zise bunica și lacrimile începură să i se scurgă pe obraji, Dumnezeu parcă se uita la mine prin oglinda soarelui… și îmi spunea să nu plâng, să știu că va veni o zi în care voi putea sărbători și voi putea să mă bucur împreună cu cei dragi, că s-a născut Fiul Lui…’’
Mi-a curs o lacrimă fierbinte pe obraz în timp ce o îmbrățișam pe bunica, ea se uită la mine și zise: ,,Și uite că a venit această zi, în care sunt alături de familia mea, în care pot să mă bucur de Nașterea Domnului!’’
Din acea zi, am înțeles cât de norocoasă sunt eu și familia mea că această sărbătoare poate să intre liber în casele și în inimile noastre.
Camelia Munteanu, 13 ani, Chișinău
Pictură de Elisa Nueleanu
Lucrări participante la concursul „Nașterea Domnului” – SOPS 8, decembrie 2020
