– Mergem la cimitir, vedem câți oameni sunt la coadă, iar dacă sunt prea mulți, plecăm acasă! Nu stăm acolo cu orele!
Convinsă că vom face EXACT AȘA cum m-a asigurat prietena mea, am acceptat să merg la Cimitirul Giulești din București, unde se găsesc moaștele Sfântului Ilie Lăcătușu.
O VIAȚĂ CU DIPLOMĂ DE VIRTUTE
În 22 iulie 2025, a fost sărbătorit pentru prima oară acest sfânt intrat recent în calendarul nostru. S-a născut de Sfântul Nicolae, în 6 decembrie 1909, în satul Crăpăturile din județul Vâlcea, într-o familie mare, cu șapte copii. De mic a fost apropiat de biserică, de aceea decizia de a deveni preot nu a surprins pe nimeni din familia lui.
A făcut Seminarul Teologic în Râmnicu-Vâlcea și, la absolvire, obținut o diplomă specială: Diplomă de Virtute, pe care scria: „Pentru aptitudini sufletești care îl disting între colegii lui.”
A continuat să studieze la Facultatea de Teologie din București și s-a căsătorit cu învățătoarea Ecaterina Popescu, împreună cu care a avut cinci copii. În 1934, a devenit preot și a slujit în multe locuri, chiar și în Odessa, un oraș din Ucraina.
Până aici, ai putea crede că viața lui a fost una obișnuită! Ei bine, lucrurile nu stau tocmai așa.
În timpul regimului comunist, el a fost arestat de mai multe ori și a fost trimis la închisoare. Prima dată, în 1952 și apoi în 1959, ajungând într-un loc unde se muncea din greu, în Delta Dunării, la Periprava. Acolo l-a întâlnit pe părintele Iustin Pârvu, cu care s-a împrietenit. Acesta a lăsat o mărturie despre o minune trăită alături de Părintelui Ilie Lăcătușu.
SALVAȚI PRIN RUGĂCIUNE
Era sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan. Îți dai seama cât de frig era în 30 ianuarie! Nu-ți venea nici să ieși din celulă, darămite să mergi la muncă, îmbrăcat în zdențe, căci așa ajunsese „uniforma” de deținut. Tocmai într-o zi ca aceasta, prizonierii au fost trimiși să culeagă stuf din apele Dunării. Era, practic, un fel de condamnare la o moarte prin înghețare, de aceea toți erau foarte speriați, gândindu-se la ce îi așteaptă.
În preajma lor – câțiva soldați cu mitraliere se pregăteau să îi execute, dacă ar fi refuzat să muncească.
Ce să facă? se întrebau toți.
– Ascultați comanda la mine! s-a auzit deodată. Fiecare culege câte doi snopi! Executarea!
– De ce să facem asta? a murmurat un prizonier.
– Și pentru cine? Nu are absolut niciun sens! a șoptit al doilea.
– Cum să intri în apă?! a ezitat al treilea. Nimerești într-un vârtej și cu asta basta! Nu te mai scoate nimeni de acolo!
Părintele Ilie Lăcătușu îi asculta, în timp ce îl urmărea pe fiecare gardian.
– Executaaaa-rea! a auzit din nou și mâinile celui care strigase s-au încleștat și mai tare pe pușcă. A strâns arma și mai tare la piept, apoi a îndreptat-o către ei.
– Să intrăm, a spus părintele Ilie Lăcătușu, care până atunci nu scosese nicio vorbă. Ăștia îs puși pe gând rău; ăștia trag în noi, dacă nu ascultăm. Să intrăm în apă, că Maica Domnului și Sfinții Trei Ierarhi ne-or scoate vii și nevătămați.
A făcut primul pas în Dunăre și apa i-a acoperit repede glezenele. După alți trei-patru pași îi trecuse de genunchi. Când apa i-a ajuns la bărbie, s-a simțit întâi ca într-o încleștare, apoi nu a mai simțit nimic. Ceilalți îl urmaseră și începuseră să taie stuful fir cu fir, ca și cum nu ar fi fost în apă, ci pe uscat. Din loc în loc, apa era înghețată și în adâncuri vedeai cum nuferi galbeni înfloriseră sub pojghița groasă de o palmă.
Vreo trei ore au stat în apă prizonierii, până ce au reușit să adune destul stuf și să îl aducă la mal. Iar după asta l-au curățat, l-au măsurat, l-au tăiat la aceeași lungime – pe un ger de minus 30 de grade!
În tot acest timp, părintele Ilie Lăcătușu se ruga. Pe fiecare dintre colegii lui îl pomenea în rugăciune. Și toți au scăpat nevătămați!
„Și așa – spune părintele Iustin Pârvu – Maica Domnului și Sfinții Trei Ierarhi au fost cu noi și ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Și vă spun că nu s-a întâmplat să fie nici măcar un bolnav, nici măcar un internat, n-o fost nimic. Și aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toții morți”.
PÂNĂ LA MOARTE ȘI DINCOLO DE EA
Părintele Ilie Lăcătușu a rămas închis până în 1964.
După ce a fost eliberat, nu a mai avut voie să slujească o vreme și a lucrat ca zidar.
După aceea, a fost preot într-un sat din județul Giurgiu, unde a rămas până s-a pensionat în 1978.
A plecat din această lume în 22 iulie 1983, la vârsta de 74 de ani, din cauza bolilor care l-au chinuit toată viața. Pe patul de spital, el cerut următorul lucru: dacă soția lui moare peste 15 ani, să fie îngropată în același loc cu el.
Profeția s-a împlinit în 1998, iar când sicriul soției sale a fost așezat în mormântul familiei, trupul părintelui a fost descoperit neputrezit și cu un miros frumos.
Acest lucru a fost considerat un semn de sfințenie și, din acel moment, mulți credincioși din țară au venit la el, ca la un sfânt. Multe minuni s-au petrecut în urma rugăciunilor către părintele Ilie Lăcătușu și, până la urmă, sfințenia sa a fost recunoscută de Biserică.
UN PĂRINTE
Am fost și eu la Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu. Era foarte multă lume în ziua în care l-am vizitat, dar nu am plecat acasă, cum plănuisem că fac dacă aș fi avut de stat cu orele la rând.
Nici nu știu cum au trecut cele trei-patru ore de așteptare, iar când – în sfârșit – am ajuns în fața lui, m-am zăpăcit: de exemplu, nu am mai știut pe unde să ies din cripta în care trupul său se odihnește. Dar întâlnirea mi-a și adus multă liniște și de atunci, chiar fără să îi cer ceva, Sfântul Ilie Lăcătușu mă ajută ca un părinte care ghicește dintr-o privire când copilul are nevoie de ajutor, de ce ajutor are nevoie și intervine să îl ajute!
UN GÂND
Am plecat de la Sfântul Ilie Lăcătușu cu un gând la care zilnic revin: că locul în care își doarme somnul de veci i-a rămas prea mic.
Prea mic pentru marele bine pe care îl poate face oamenilor, dacă aceștia ar ajunge la el mai ușor decât acum.
Prea mic pentru planul măreț pe care Dumnezeu îl are cu sfinții Lui.
Mă rog ca moaștele să îi fie mutate într-o biserică mare sau într-o mănăstire aflată la îndemâna tuturor. Iar aici, mii de mii de pelerini – din toată lumea, nu doar din România – să vină la Sfântul Ilie Lăcătușu cât mai des: cu o floare, cu o rugăciune, cu un gând de recunoștință.
Text de Ioana REVNIC, coordonatoarea proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet
