Sfântul Antonie cel Mare a fost un călugăr egiptean care a trăit în secolul IV-lea și a înființat primele comunități de monahi.
Era foarte credincios, foarte înțelept și mare făcător de minuni, iar la el veneau o grămadă de oameni, pentru sfat și pentru ajutor.
Nu de puține ori, Sfântul Antonie a fugit din mijlocul mulțimilor, ca să își găsească tihna, timpul de rugăciune și ca să nu se mândrească cu puterile pe care i le-a dat Dumnezeu.
Odată, s-a rugat să îi descopere Dumnezeu pe cineva mai vrednic decât el, întrucât voia să găsească și el un sfătuitor, să aibă și el de la cine să ceară – în caz de nevoie – un cuvânt bun.
Atunci Dumnezeu l-a îndemnat să meargă în Alexandria – capitala Egiptului, unde îl va afla pe cel căutat. „Cum îl voi recunoaște?” L-a întrebat Antonie pe Dumenzeu. „Va fi primul om pe care îl vei întâlni !”, a răspuns Acesta.
Ajuns în oraș, a dat peste un bărbat oarecare, foarte grăbit să ajungă acasă.
S-a ținut după el și, când omul a ajuns la locuința sa, Antonie l-a oprit și l-a întrebat: „Omule, Dumnezeu m-a trimis la tine! Mă cunoști?” Firește că îl cunoștea, doar toată lumea știa cine era Antonie !
Bărbatul l-a chemat în casă, unde, spre mirarea lui, Sfântul Antonie nu a descoperit nimic ieșit din comun. Gazda lui era un om simplu, chiar sărac. Era căsătorit, avea copii și era curelar de meserie.
Ava Antonie nu înțelegea de ce Dumnezeu l-a trimis tocmai la acest bărbat care nu făcea nimic spectaculos și – atunci – a izbucnit: „De ce m-o fi trimis Dumnezeu la tine? Eu nu văd nimic neobișnuit în viața ta!”
„Nu știu, mărite Antonie!”, a răspuns curelarul, iar atunci Sfântul Antonie l-a rugat să îi povestească tot ce făcea într-o zi.
„Dimineața mă trezesc și îmi face rugăciunile, împreună cu soția și cu copiii. Apoi, luăm masa toți și, după asta, fiecare pleacă la muncile lui. La prânz, ne reîntâlnim, ne rugăm, îi mulțumim lui Dumnezeu că avem ce mânca, prânzim, după care ne-ntoarcem la lucru”, i-a povestit curelarul. „Iar cât stau în atelier” a continuat el, „muncesc cât de bine pot, ca nimeni să nu se plângă de munca mea”.
„Seara, a continuat el, când ne adunăm toți în jurul mesei, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate. Ne mai rugăm și înainte de culcare. Niciodată nu m-am culcat supărat pe cineva, ci m-am străduit să mă împac imediat cu cei pe care i-am supărat”, a mai zis omul.
AȘADAR, CINE POATE, DEVENI SFÂNT?
Toți putem deveni sfinți, căci Dumnezeu nu ne cere să facem ceva ieșit din comun, pentru asta.
Nu există o rețetă general valabilă care să ne asigure dobândirea sfințeniei, dar Iisus a lăsat două porunci esențiale fără de care sfințenia nu este posibilă: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta” și „Să iubeşti pe aproapele tău, ca pe tine însuţi” (Marcu 12:30-31).
EXISTĂ MAI MULTE CATEGORII DE SFINȚI?
Sunt multe criterii după care sunt clasificați sfinții. De exemplu, după meseria sau după slujirea lor. Astfel, există sfinți doctori fără de arginți, sfinți imnografi, sfinți preoți, sfinți ierarhi…
Mai există sfinți locali care sunt cinstiți doar într-o localitate sau într-o mănăstire; alții sunt sfinți naționali, fiind sărbătoriți de Biserica unei țări. În sfârșit, avem și sfinții universali, care sunt recunoscuți de Bisericile Ortodoxe din toată lumea.
În rugăciunea care însoțește sfințirea darurilor de pâine și vin aduse de preot și transformarea lor în Sfânta Împărtășanie, sunt pomeniți, pe lângă Maica Domnului și pe lângă Sfântul Ioan Botezătorul alți oameni cu viață sfântă:
• apostoli, evangheliști, propovăduitori (adică sfinții care au răspândit învățătura creștină și Evanghelia);
• mucenici și mărturisitori (sau cei care au suferit pentru credință);
• pustnici;
• toți cei care au murit în credință.
CUVIOȘI, MUCENICI ȘI MĂRTURISITORI
De multe ori, vei întâlni în denumirea unui sfânt cuvintele „cuvios”, „mucenic” sau „mărturisitor”. Știi ce înseamnă fiecare în parte?
Cuvioșii sunt sfinții monahi, care și-au închinat întreaga viață lui Dumnezeu.
Muncenicii (gr. μαρτυρος – martor) au suferit o moarte martirică pentru credința lor. Știai că primul mucenic al Bisericii a fost Sfântul Arhidiacon Ştefan, omorât cu pietre pentru că era creștin?
Alți sfinți care au suferit sunt mărturisitorii. Ei și-au apărat public credința împotriva celor care îl respingeau pe Dumnezeu.
Pentru aceasta, au fost închiși, arestați, anchetați, bătuți, torturați, iar după ce au fost eliberați – au fost urmăriți, persecutați și nu au mai putut să își continue viața în tihnă.
Spre deosebire de mucenici, mărturisitorii nu sunt omorâți, dar suferă mult – fizic și psihic – în urma chinurilor îndurate în închisoare, ceea ce le grăbește sfârșitul.
CUM TE ÎMPRIETENEȘTI CU UN SFÂNT?
Sfinții au fost oameni ca noi, dar prin fapte bune, prin smerenie, prin ascultare, prin credință, prin dragostea față de cei din jur au primit Harul lui Dumnezeu și darul sfințeniei.
Sfinții sunt prieteni devotați care nu te trădează niciodată, care te ascultă și care – într-un fel sau în altul – îți răspund când le ceri ajutorul.
Poți să stai de vorbă cu un sfânt rugându-te sau, pur și simplu, explicându-i în cuvinte simple, ce te frământă.
Ai putea începe să îl cunoști mai bine chiar pe sfântul al cărui nume îl porți. Sau pe unul dintre cei 16 sfinți canonizați în Anul Centenar al Patriarhiei Române.
Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet
Astrid Mușat
