Masthead header

Cuvinte vii, care sporesc bogăția lumii

Știți cu ce se îndeletnicește un Singuratic? Sau ce e – de fapt – un Învățător? Chiar a dispărut meseria de croitor? Mai poți fi azi – hangiu? Dar sacagiu? Nu vă grăbiți să răspundeți convențional la aceste întrebări, citiți întâi Cartea meseriilor dispărute, scrisă de Mircea Stanciu, Povestitor de profesie. Pare o carte pentru copii, însă e – în egală măsură sau într-o mai mare măsură – și pentru oamenii mari. 

Sunt, în total, 12 istorii despre meserii precum: Povestitorul, Sacagiul, Copistul, Împăratul, Vraciul, Învățătorul, Ciobanul, Meșterul, Croitorașul, Haiducul, Hangiul, Singuraticul. Ele mi-au amintit de Micul prinț. Câtă simplitate elevată a scrisului, atâta profunzime. Câtă ingeniozitate în a dezvălui ALTCEVA despre lucruri aparent știute de toată lumea, tot atâta emoție. 

Poveștile se cer decojite încet, în minte, până ajungi la sâmburele duhovnicesc pe care îl ascunde fiecare… 

Las aici doar 10 fragmente, pe care mi le-am însemnat, la prima lectură.  Tentația ar fi să transcriu aproape toată cartea. (Ioana Revnic) 

*

Poveștile au nevoie de povestitori, ele nu se spun de la sine. Povestitorul e cel care privește întâmplările în afara sau înlăuntrul său și le dă sens.

*

Oamenilor nu le place să trăiască singuri. Gândește-te, de pildă, câte dintre lucrurile pe care le faci sau le spui de-a lungul unei zile se nasc doar din nevoia de a împărtăși altora! Nu vrei să trăiești singur, și-atunci făurești o poveste, apoi cauți un ascultător căruia să i-o spui. Unii îl găsesc pe Facebook, dar mie îmi place cel mai mult să mă văd de-adevăratelea cu prietenii mei la un ceai, față-n față, și să le depăn povestea zilei de ieri.

*

Chiar dacă azi nu mai poți fi un sacagiu ca odinioară, poți începe prin a fi atent la ceilalți, a le simți setea și a încerca să le-o potolești. Să știi că mulți oameni însetează de atenție, de blândețe, de prietenie, de o vorbă bună, odihnitoare, iar tu le-o poți dărui. Iată, ceilalți te așteaptă cu sete! Iar tu ești sacagiul bucuriei.

*
Repetiția și copierea nu sunt întotdeauna demne de dispreț. Depinde pe cine copiezi și de ce. A copia un text înțelept sau a te asemăna cu un model valoros înseamnă a îmbogăți lumea aceasta și pe tine însuți. 

*

Cel care împărățește peste cele dinlăuntrul său este, de fapt, împărat și peste cele din afară, pentru că adevărata putere vine dinlăuntru.  

*

Viața trebuie – într-adevăr irosită, dar nu pentru sine – ci, boierește, pentru ceilalți. 

Natura vrea să o pipăi cu mâinile tale. Pădurea vrea să fie din nou îmblânzită. Îi e dor de copilul de dincolo de parbrizul mașinii, care acum o privește cu teamă. Hai, mergi odată desculț prin iarbă sau lungește-te pe pământ și privește cerul! Să vezi ce n-ai mai văzut! Ai să vezi un meșter mare care a făcut tot ceea ce vezi!

*

Te poți preface și tu că duci o viață de hangiu, dar să faci o altă negustorie, alinând sufletele împovărate ale oamenilor și câștigându-le spre bucurie și pace. Poți oferi găzduire nu doar în hanul tău, ci și în inima ta pentru tot străinul ostenit, și poți oferi mâncare nu doar bucate, ci și cuvinte vii, care să sporească bogăția lumii! 

*

Singuraticul este acela care dorește să știe unde îi stă mintea și să fie stăpânul ei. 

*

Dar care e secretul singuraticului? De unde-și trage puterea? Deși alungă toate gândurile, totuși privește spre ceva. (…) Are o bucurie ascunsă și uneori este chiar vesel, dar nimeni nu știe de unde-i vine bucuria. Are nădejdea că în inima lui se află o lumină curată, nesfârșită, fără de început. O lumină la care va ajunge într-o bună zi, dacă o urmărește cu stăruință. Luminii aceleia îi mai spune și dragoste. 

Mircea Stanciu, Cartea meseriilor dispărute,

Editura Frontiera, 2019,

Ilustrații de Diana Margareta Cepleanu

Cartea poate fi comandată AICI.

Fotografii de Bogdan Tăut, la lansarea organizată de Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, din București

L i k e   u s !