Un singur cuvânt

Scriu acest prim text despre exercițiile de creație pe care le fac cu copiii de la școală, cu gândul la profesoara mea de la cenaclul din Jibou (județul Sălaj), doamna Emilia Mureșan. E un început de omagiu târziu. Căci doamna profesoară nu mai e de mult timp aici, cu noi.  Eram în clasa a treia…

Articol de

Ioana Revnic

Publicat la

Blogul cu bunătățiAteliere de povești

Scriu acest prim text despre exercițiile de creație pe care le fac cu copiii de la școală, cu gândul la profesoara mea de la cenaclul din Jibou (județul Sălaj), doamna Emilia Mureșan. E un început de omagiu târziu. Căci doamna profesoară nu mai e de mult timp aici, cu noi. 

Eram în clasa a treia sau a patra când am mers pentru prima oară la Casa Pionierilor, la o ședință de cenaclu. La început, nu prea înțelegeam ce se petrece acolo. Însă după ce m-am edificat, am decis să mă apuc foarte serios de scris. Primele mele creații au fost o poezie patriotică și un reportaj pionieresc. Reportajul a fost drastic cenzurat de doamna profesoară, ajungând la coșul de gunoi al sălii de cenaclu; și al memoriei mele. Nu-mi amintesc dacă, în varianta ei materială (mâzgălită pe o foaie de hârtie), poezia – înduioșător de proastă – o fi urmat aceeași cale. Dar îi țin bine minte versurile, căci am fost tare mândră de ele oarecând: „Întindeți mâinile, copii/ Întindeți mâinile spre soare/ Și să strigăm cu toți în cor/ Vrem flori pe Terra și vrem soare/ Vrem joc cu stele și cu luna/ Din flori și raze să-mpletim cununa/ Prieteniilor/ S-o așezăm pe frunțile copiilor.”

Dacă nu am renunțat la scris, după aceste prime eșecuri scriitoricești răsunătoare, e pentru că nu m-a lăsat doamna profesoară Mureșan Emilia. Îi datorez foarte multe.

Într-un fel, eu sunt (ȘI) ea.

Multe lucruri învățate de la dumneaei merg – cu mine – mai departe.

***

Se alege un subiect. De exemplu – orașul tău.

Se iau niște copii cu poftă de vorbe. 

Se lansează o provocare: „Continuă – cu cât mai multe cuvinte – enunțul: Pentru mine, orașul meu  înseamnă…”

Cei mici sunt lăsați să lucreze singuri.

După câteva minute, sunt încurajați să își citească (și să își explice) răspunsurile.

Apoi, să scrie pe câte o foaie (sau pe un post-it) cuvintele care au, pentru ei, o mare însemnătate. Cuvintele la care nu pot renunța.

Hârtiile se lipesc pe tablă. Se elimină cele care se repetă. Se grupează – eventual – după diferite criterii, găsite de copii sau indicate de profesor. Apoi, împreună cu acesta, copiii leagă cuvintele într-un text.

Cu puțin noroc, poate iești la iveală un mic poem.

Se alege un titlu potrivit.

*

Fiind în Anul Centenarului, m-am gândit să îi încurajez pe copii să vorbească despre orașul lor. Așa că, la cercul de lectură activă și scriere creativă le-am cerut să continue propoziția pe care o pomeneam mai sus: Pentru mine, orașul meu înseamnă… Exercițiul poate să fie făcut și cu cei din clasele primare, și cu cei din clasele de gimnaziu. Și într-o activitate de sine stătătoare, și ca moment într-o lecție (de exemplu, ca moment de reflecție, la finalul unor ore de literatură).

Eu am lucrat cu copiii de clasa a II-a, cerându-le să scrie despre București. Mă așteptam ca toate răspunsurile să fie senine și suave. Firește – m-am înșelat. Din răspunsuri, am dedus și cum se raportează adulții din jurul micuților la locul în care trăiesc. Recunosc, cu unii copii am încercat o negociere…. de cuvinte, orientându-i spre lucruri care le sunt familiare LOR, nu maturilor cu care interacționează. Dar nu am reușit să-i clintesc din convingerile învățate fie de la cei mai mari, fie de la televizor.

Așa că, textul despre orașul nostru arată astfel:

Pentru mine, Bucureștiul înseamnă

trafic, hoție, agitație, țigănie, sărăcie, parlament prost, disconfort

aglomerație, poluare, nesiguranță.

Mai înseamnă

culoare, grafitti,

lume, îmbulzeală, plăcere, ajutor, statui.
E un oraș legendar.

Pentru mine, Bucureștiul înseamnă

natură,

parcuri,

prietenie, iubire, frumusețe.

Familie:

cele mai bune mame din lume,

cei mai buni tați din lume,

fericire,

siguranță,

ACASĂ.

Matei, Pavel, Luca, Mihai, Petru, Ada, Miruna,

Clara, Petra, Sara, Irina,

Clasele a II-a „Principele Mircea” și „Principesa Sofia”,

Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, București

*

Am lăsat pe dinafară, în mod voit, titlul poemului nostru, provocându-vă pe voi, cititorii, să găsiți unul potrivit. Un titlu dintr-UN SINGUR cuvânt. Care sunt propunerile voastre?

Și dau mai departe încă o întrebare: Ce înseamnă, pentru voi, locul în care trăiți? Sau locul în care v-ați născut?

           

Ioana REVNIC

Text ilustrat cu lucrări ale artistei Liliana Arnaut

 

2 comentarii

  • Acasa! Locul in care traiesc este chiar locul in care m-am nascut. La o citire rapida pare ca nu prea am cu ce compara sau, si mai rau, ce sa zic. Insa, iubesc orasul meu pentru ca este tolerant cu toata lumea, suntem multi si diferiti. Are aerul unui oras occidental si vechi, unde blocurile nu au reusit sa strice vechea imagine a orasului, cea interbelica. Ca atare, “nicaierea nu-i oras ca Cimisoara”!

Adaugă comentariul tău

Citește și alte articole